Un pianist in drum spre Himalaya

Citește și

Mariela Chirita
Licenţă în Jurnalism şi master în Comu­ni­care, la Universitatea din Bucu­reşti. Colaborări de studenţie, apoi slujbe de reporter, redactor, prezentator şi reali­zator (de emisiuni simpatice) la TVR (Internaţional). Stabilită la Montréal în ‘99. Din 2001 până în 2012, redactor-şef la Pagini Româneşti, mereu în paralel cu alte job-uri. Este dintre cei care militează pentru introdu­cerea zilei de 99 de ore, deşi îşi dă seama că ar fi la fel de scurtă.

Sambata, 11 iunie, Sala Pollack a Conservatorului McGill a rezonat in acordurile unui pianist dedicat cu totul muzicii si publicului. Matei Varga (24 de ani) isi transporta auditoriul intr-o lume in care densitatea sentimentelor este coplesitoare. Am simtit asta fara nici o umbra de indoiala ascultand, in interpretarea lui, Sonata in la minor (K. 310) de Mozart, 6 Klavierstücke (op. 118) de Brahms, Balada nr. 4 (fa minor, op. 52) si Sonata nr. 2 (si bemol minor, op. 35) de Chopin. Plus o serie foarte generoasa de bis-uri.
In duminica urmatoare, pianistul a sustinut un concert-beneficiu la Biserica Inaltarea Domnului (cu ocazia hramului). Calitatea interpretarii, dar si felul lui de a fi i-au facut pe multi romani sa participe la ambele evenimente si sa-l indrageasca pe Matei, exact asa cum s-a intamplat si la recitalurile din anii trecuti, cand inca mai purta mustacioara adolescentina.
Adevarul e ca rar intalnesti o persoana cu atatea calitati manifeste – spontaneitate si comunicativitate, modestie si umor, tinuta si siguranta, plus mult, mult talent. Iar in discutia cu el te cucereste imediat lipsa cliseelor si forta opiniei. Nimic artificial – stofa lui de vedeta este, categoric, din fibra naturala.

-Am observat ca, atunci cand canti, pari ca intri pur si simplu intr-o alta lume. Uiti pentru moment ca esti in fata publicului sau esti mereu constient de asta?
-Sigur ca muzica te duce in alta lume, este una din calitatile ei. Iar dozarea acestei «treceri dincolo» este, probabil, esenta actului interpretativ – care, in sine, e un mister. Mesajul trebuie descifrat pana la un punct de catre cel care interpreteaza, dar el are totusi obligatia sa-i pastreze tenta sacra.
Asadar, ca artist, trebuie sa intri in lumea pe care o evoci, pentru ca altfel rezultatul nu e convingator. Pe de alta parte, nu poti fi complet in alta lume, pentru ca daca-ti pierzi luciditatea, fie si pentru o clipa, se poate intampla orice. Luciditatea in interpretare e ca un al treilea ochi, de fapt un al doilea spirit care sta cu tine si te ajuta sa te asezi undeva la jumatatea drumului intre ratiune si pierderea in sensul muzical. As zice ca echilibrul intre cele doua este cel mai greu lucru de realizat in interpretare.

- Publicitate -

«Traditia» Montréalului
-Foarte multi dintre spectatorii cu care am vorbit dupa concert s-au aratat fericiti sa te redescopere. Desi aveau asteptari foarte mari in ceea ce te priveste, spun ca ele le-au fost intrecute si ca progresul tau in ultimii ani este remarcabil. Cum ai simtit tu publicul?
– Mai intai, sa stiti ca nicaieri in lume nu mi s-a intamplat sa intalnesc oameni care sa se implice spontan si dezinteresat in sprijinul meu, asa cum s-a intamplat aici, in anii trecuti.
Daca doamna Daniela Letca nu m-ar fi ajutat atat, eu n-as fi cantat la Montréal nici in 2001, nici in 2002 si nici acum. Sunt inca uimit de energia nu la patrat, ci la cub, cu care a organizat concertele mele si ii sunt infinit recunoscator. De altfel, in jurul dansei s-a format un grup de oameni cu suflet mare, carora tin, de asemenea, sa le multumesc. Gratie lor, deja pot sa spun ca, pentru mine, concertele la Montréal au devenit o traditie. S-a intamplat ca publicul de aici – un public foarte cald si generos – a fost martorul unor momente cheie ale evolutiei mele. Asa ca valoarea sentimentala a reintalnirii este enorma. Si poate ca tocmai aceasta este cheia succesului, sa fii de fiecare data surprinzator de schimbat in bine. In fond, cred ca asta asteapta publicul.

– Au fost in sala si doi dascali de-ai tai, maestrul Raoul Sosa, din Montréal – cu care ai luat Master Classes – si profesorul Wayne Alpern de la Mannes College, din New York. Acesta din urma a facut drumul special pana aici?
– Mai mult decat atat, a compus o lucrare special pentru recitalul meu din Montréal – piesa Re-invention, pe care am interpretat-o in bis. Cu Wayne Alpern am studiat analiza muzicala, la Mannes; este un foarte-foarte bun teoretician si un extraordinar compozitor. Am mai interpretat lucrari de-ale lui in semestrul trecut si a apreciat cum le-am prezentat, asa ca, la rugamintea mea, a compus acum special pentru mine, pentru concertul de aici.

Iubiri schimbatoare
– Vorbind de compozitori, cine simti ca-ti e mai aproape?
– Intotdeauna trebuie sa iubim ceea ce cantam in momentul acela. Altfel nu putem da maximul si nu putem aspira sa ajungem la ceea ce compozitorul a vrut. Daca la Pollack am cantat Mozart, Brahms si Chopin, am fost indragostit categoric de Mozart, Brahms si Chopin. Dar nu asa, la gramada – am inceput prin a fi indragostit de Mozart, am cantat, am iesit din scena, l-am uitat si m-am indragostit total de Brahms. Apoi, cand am intrat din nou in culise, l-am lasat pe Brahms si m-am indragostit de Chopin. E ciudat, dar chiar asa se intampla. Insa, lasand la o parte orice altceva, o sa recunosc, totusi, ca am o slabiciune pentru muzica lui Chopin. Stiu ca e un pic nedrept sa afirm asta, deci nu o spun decat in treacat.

- Publicitate -

– Desi esti foarte tanar, CV-ul tau este impresionant. Ai putea sa mentionezi cateva momente care ti se par mai importante in devenirea ta ca om, ca artist?
– Fiecare moment este esential. Daca maine cant intr-o auditie, si nici macar nu sunt solist, ci doar acompaniez un prieten, este un moment important. Daca poimaine cant pentru zece prieteni, acasa la cineva, e un moment important. Daca incepem sa consideram ca parte din ceea ce oferim este mai putin important, inseamna ca nu mai dam maximul de fiecare data. Ceea ce este egal cu a nu mai fi la inaltime. De aceea imi place foarte mult expresia «pushing your limits» – asta trebuie sa se intample permanent, in orice conditii, zi si noapte.

Marele efort – minuscul
– Cum vezi tu succesul? Cum il masori?
– Este clar ca nu masuram succesul in functie de cronici, concerte sau concursuri. Se intampla uneori sa ai o cronica pozitiva sau sa castigi un premiu si sa nu fii convins ca le meritai. Bineinteles ca de cele mai multe ori se intampla invers. Insa tu insuti te judeci cel mai eficient, in functie de ceea ce ti-ai propus si in functie de ceea ce stii ca poti.
Aici intervine un alt element, tare delicat: modestia. Trebuie sa fii nu modest, ci de-a dreptul umil in fata muzicii. E un lucru fara de care nici nu se poate concepe aceasta profesie. Indiferent de etapa la care ai ajuns, tot ce ai facut pana acum este insuficient. Cu atat mai mult cu cat stii, in sinea ta, ca poti foarte mult, nu-ti vei spune «sunt atat de bun!», ci «iata cat de mult mai am!».

– Orele multe de studiu pentru a ajunge «acolo, departe» nu te coplesesc cateodata?
– Nici vorba, atunci cand intri in scena pentru a impartasi ceea ce vrei sa impartasesti toate orele de lucru din spate se sterg, dispar cu totul. Fericirea aceasta a actului de creatie este atat de completa incat sacrificiul pare minuscul.

– De fapt, unde ti-ai propus sa ajungi?
– Foarte simplu, pe Himalaya. Cred ca asta spune tot. Acum, important este sa urcam si sa fim constienti ca nu toata lumea ajunge pe Himalaya, fiindca acolo nu e prea mult loc. Asa ca, unde ne oprim, vom vedea – pe munte e loc pentru toti, numai pe varf nu incapem multi.

Pasi spre Himalaya
– Ce ti-ai propus pentru vara aceasta?
– Tocmai s-a terminat anul scolar, asa ca urmeaza deocamdata o vacanta de cateva zile la Paris, un oras de care mi-e foarte dor, caci atat timp cat eram in Romania mergeam de 3-4 ori pe an acolo, in scop profesional intotdeauna. Asa ca Parisul imi lipseste, si cred ca i-ar lipsi orisicui pe lumea asta. Sunt foarte incantat de faptul ca ajung acolo, in sfarsit, doar ca turist, fara nici un fel de alte proiecte. Apoi, voi merge in Romania, unde o sa petrec restul verii cu parintii si cu toti cei dragi. Mi-am propus sa si studiez foarte mult, pentru ca vreau sa ma intorc bine pregatit la toamna.

– Iar dupa vacanta?
– Un punct foarte important pe agenda mea este inceputul colaborarii cu agentia de impresariat Thea Dispeker Artists Management din New York. Contractul este deja semnat, dar colaborarea efectiva va incepe din toamna; e esential sa ai un impresar bun, care sa te indrume si care sa-ti organizeze viata artistica, asa ca sunt foarte entuziasmat.

– Alti pasi spre «Himalaya»?
– Pe 3 martie anul viitor va avea loc debutul meu cu orchestra la Lincoln Center, in New York. Este o sansa fantastica, pe care am obtinut-o gratie castigarii, in aceasta iarna, a concursului Mannes Concerto Competition. Oricine si-ar dori sa debuteze intr-un asemenea loc prestigios – considerat numarul unu in America, alaturi de Carnegie Hall – ca solist, alaturi de o orchestra. Sigur ca am mai cantat si pe alte scene americane, inclusiv la Carnegie Hall, dar acesta va fi debutul meu oficial, cu orchestra, pe acest continent.
Ii invit deci pe toti cei care doresc sa mearga la New York intr-o seara de vineri sa fie alaturi de mine in acest moment special. Voi interpreta Concertul nr. 2 de Chopin, iar intrarea va fi libera, pentru ca scopul in care se organizeaza concertele respective este tocmai de a face cunoscute nume care sunt inca in general necunoscute.

Nu maine, ieri
– Ce ti-a adus, ce-ti aduce in momentul acesta experienta de la New York?
– Trebuie sa recunosc, cu oarecare surprindere, ca incep sa mai simt cumva «acasa» la New York. In primul rand, exista aici un fel de «electricitate» in aer, care te face sa dormi mai putin si sa lucrezi mai mult. Este un oras pe care il iubesc si care imi aduce foarte multe impliniri atat in plan profesional, cat si in plan personal.
In plan profesional, simt ca am progresat considerabil in acest ultim an, de cand sunt la Mannes. Iar in plan personal, este formidabila expunerea la o viata artistica atat de bogata – concerte, piese de teatru, spectacole de balet, filme si, evident, mari muzee. Am avut ocazia sa vad artisti pe care nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa-i pot urmari direct, pe scena. Exista atatea si atatea atractii aproape ametitoare, care – daca stii sa nu te lasi coplesit de ele si daca reusesti sa-ti organizezi timpul – pot sa-ti schimbe complet perceptia asupra artei, asupra interpretarii.

– Muzica este pentru tine o uriasa pasiune. Ce ar veni pe planul al doilea?
– Sunt un mare cinefil. Nu trece o saptamana fara sa vad macar un film nou.

– Sunt lucruri care nu-ti plac sau care simti ca nu ti se potrivesc in aceasta cariera?
– Daca ar fi un singur lucru care nu mi-ar placea in aceasta cariera, m-as lasa maine. Sau nu maine, ieri.

Matei Varga este in prezent student la Mannes College of Music din New York, una dintre cele mai valoroase institutii de acest gen din Statele Unite (unde a predat, in secolul trecut, si George Enescu). Tocmai a terminat primul an de Master, sponsorizat fiind printr-o bursa integrala acordata de Mannes. La 24 de ani, cartea lui de vizita este deja bogata, iar de curand a semnat un contract de colaborare cu o agentie de impresariat din New York.
Concertul sustinut de curand la Montréal a adus in sala Maurice Pollack de la McGill 300 de persoane. Organizatoarea, doamna Daniela Letca, spune ca, din pacate, in aceeasi seara mai aveau loc in metropola inca alte cinci concerte de muzica clasica; pe de alta parte, in comunitate au avut loc in ultima perioada mai multe spectacole cu artisti cunoscuti, asa ca probabil oamenilor le-a fost destul de greu sa aleaga. Iar daca punem la socoteala si faptul ca a inceput perioada vacantelor, avem cativa factori care au concurat la o asistenta inferioara asteptarilor (la concertul din 2001, spre exemplu, au participat peste 400 de persoane).
Cu toate acestea, implicarea cu trup si suflet a organizatoarei este absolut remarcabila. Fara a fi de profesie impresar (actualmente este reprezentanta in planuri pentru burse de studii), dar avand o formatie muzicala (absolventa a Conservatorului din Bucuresti), Daniela Letca l-a indragit si sustinut pe Matei din prima clipa. «Sunt o persoana foarte credincioasa si stiu ca tot ce facem in viata aceasta este o pregatire pentru viata urmatoare. V-ati convins ca Matei merita tot sprijinul, asa ca sunt hotarata, odata ce m-am implicat, sa-l ajut pana la capat», ne-a spus Daniela Letca.

Articolul precedentDreptul la opinie
Articolul următorRomania sub ape
- Publicitate -
- Publicitate -
On continue de se protéger!

Ultimele articole

Muzeul Grevin din Montreal s-a închis

Muzeul Grevin din Montreal a anunțat azi că își închide porțile definitiv. Decizia a intrat în vigoare imediat. „După un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -