La inceputul lunii august a fost anuntat numele celei care va fi cel de-al 27-lea Guvernator general al Canadei: Michaëlle Jean. De origine haitiana, noua guvernatoare este francofona; se continua astfel traditia care impune alternanta anglofon / francofon pentru aceasta functie (predecesoarea sa fiind Adrienne Clarkson). Michaëlle Jean are aproape doua decenii de activitate in jurnalismul de televiziune si un alt deceniu de experienta in cadrul organismelor care sprijina femeile victime ale violentei conjugale si care lupta pentru drepturile imigrantilor. Daca sustinatorii monarhiei au intampinat cu optimism aceasta schimbare, nu putine au fost vocile care au amintit ca postul de Guvernator general este pur simbolic si ca aceasta functie reprezinta doar o cheltuiala in plus pentru Canada. Guvernatorul general, alaturi de locotenentii-guvernatori provinciali, o reprezinta pe Elizabeth a II-a, regina Marii Britanii.
In Québec, ca si in restul Canadei, sunt destui cei care ignora faptul ca tara lor este o monarhie constitutionala si ca adevaratul sef al statului e Regina Elizabeth a II-a. Politicienii sunt insa la curent, iar opiniile lor privind aceasta situatie sunt impartite. Monarhia este vazuta de multi drept o “mostenire” rusinoasa, un simbol al colonialismului, de care ar fi bine sa se debaraseze intr-o zi. Altii o considera o forma desueta de guvernamant, care va sfarsi prin a fi inlocuita peste tot in lume prin forme de guvernare potrivite cu timpurile moderne (in prezent, exista inca 29 de tari conduse de familii regale). Pentru altii, monarhia se va auto-dizolva in curand, dat fiind faptul ca, prin incercarea de a se adapta la conditiile contemporane, a pierdut toate vechile valori “aristocratice” care o sustineau (iar dovada sta faptul ca, in multe tari din lume, familia regala face adeseori subiectul ziarelor de scandal). Cei mai indulgenti sunt de parere ca provincia Québec are alte subiecte “arzatoare” de care sa se preocupe – suveranitatea bunaoara – si ca schimbarea formei de guvernamant nu constituie nicidecum o prioritate.
In ceea ce-i priveste pe monarhistii declarati, acestia nu sunt prea numerosi. Exista o asociatie numita Liga monarhista, fondata in 1970 si care are peste 20 de filiale pe teritoriul tarii. Organizatia din Québec numara aproximativ o suta de membri, care insa nu se arata foarte activi. Cei din Liga considera ca a respin-ge monarhia inseamna a-ti nega trecutul, avand in vedere faptul ca dintotdeauna Canada a fost sub cate o monarhie (intai franceza si, dupa 1760, engleza). Ei mai spun ca monarhia inseamna stabilitate, deoarece se evita astfel luptele interne pentru putere si dezbinarea partidelor politice. Regina Elizabeth a II-a, mai afirma ei, s-a aratat intotdeauna interesata de situatia Canadei, fiind alaturi de poporul canadian la toate marile evenimente (spre exemplu, in aceasta primavara, ea a participat la aniversarea a 100 de ani de la infiintarea provinciilor Alberta si Saskatchewan).
Canada poate oricand renunta la monarhie
In eseul intitulat “De la monarchie en Amérique”, politologul Marc Chevrier arata ca monarhia constitutionala canadiana se caracterizeaza prin faptul ca pe tronul sau se afla un suveran strain, spre deosebire de monarhiile europene, care sunt conduse de familii – dinastii nationale”. Chiar daca situatia aceasta isi are avantajele ei, pericolul ca oamenii sa se “indeparteze” si ei de ideea de monarhie este mare. De altfel, locuitorii Québecului digera mai greu decat cei din provinciile anglofone ideea ca Regina Marii Britanii se afla in fruntea Canadei. Relatiile dintre regina Elizabeth a II-a si supusii ei francofoni constituie un subiect sensibil. Dupa vizita din 1959, cand Regina a fost incantata de ospitalitatea provinciei Québec, a urmat dezastrul din 1964 – perioada in care miscarea de independenta prinsese avant si Revolutia linistita eliberase spiritele – cand fortele de ordine au fost nevoite sa reprime manifestarile de protest ale multimii. Patru ani mai tarziu, guvernul condus de Daniel Johnson a cerut pentru Québec libertatea de a se constitui ca republica in sanul Uniunii canadiene reinnoite, care ar fi fost condusa de un presedinte ales. Proiectul a esuat, ca si incercarea de reforma constitutionala din 1978, care viza “nationalizarea” postului de Guvernator general.
Cu toate acestea, Constitutia adoptata in 1982 (impreuna cu Carta drepturilor si libertatilor) le ofera canadienilor dreptul de a renunta la monarhie, daca se obtine unanimitatea provinciilor si aprobarea Parlamentului. Cum insa canadienii nu par interesati de o schimbare in acest sens, deocamdata Regina Elizabeth a II-a este seful statului: justitia se face in numele ei, legile sunt promulgate in numele ei, ea face parte din Parlament si dintre legislatori, ea are putere executiva si este comandantul suprem al fortelor armate. In plus, juramantul de cetatenie canadiana proclama fidelitate fata de Majestatea Sa, Regina Elizabeth a II-a a Canadei.
