Intreaga planeta si-a amintit, la 6 august, despre devastatoarea explozie care a distrus orasul japonez Hiroshima in 1945. Au trecut 60 de ani de la prima bomba atomica lansata de un stat asupra altui stat, considerat temporar inamic. Ironia istoriei insa: cele doua parti – SUA si Japonia – sunt in prezent aliate declarate. Una dintre cele mai sangeroase decizii militare din istoria lumii starneste si astazi, la doua generatii de la adoptarea ei, puternice controverse. Putinii supravietuitori japonezi care au fost martori oculari ai momentelor “Hiroshima” si “Nagasaki” isi amintesc cu furie imaginile apocaliptice de dupa cele doua explozii. De cealalta parte, militarii americani care mai traiesc azi din echipajul celebrei Enola Gay declarau, la inceputul lunii, ca “nu au nici un regret” fata de misiunea “Hiroshima”. Misiune care, cu pretul celor peste 200.000 de persoane decedate, a reusit sa scoata din razboi Japonia, aliata din Pacific a Germaniei naziste, si sa scurteze semnificativ conflictul mondial.
La 6 august 1945, “Superfortareata Enola Gay” (bombardier B29) arunca bomba atomica asupra Hiroshimei, indeplinind astfel ordinul direct al presedintelui Harry Truman. Din echipajul de elita al “superfortaretei” mai traiesc azi pilotul Paul W. Tibbets, navigatorul Theodore J. Van Kirk si expertul militar Morris R. Jeppson. In textul declaratiei lor, transmis in ziua comemorarii atacului, cei trei militari americani afirma ca: “Folosirea bombei atomi-ce a fost un moment necesar in istorie. Nu avem nici un regret”.
In aceeasi zi, soldatul japonez Yutaka Nakagawa, in varsta de 20 de ani, era cantonat intr-una din baracile fortelor militare nipone din Hiroshima. Iata ce isi aminteste el astazi despre 6 august 1945: “Cand a cazut bomba tocmai adormisem. M-am trezit si am vazut ca in jur multi dintre camarazii mei aveau arsuri ingrozitoare. In oras, locuitorii incercau sa ajunga pe malurile raului Ota, ca sa bea apa. Malurile raului erau intesate cu corpurile celor care mureau. In baraci erau adusi civili raniti, care erau asezati pe jos. Cand ma apropiam de ei, strigau dupa mine sa le aduc apa, dar ofiterii nostri nu ne dadeau voie: «Nu le dati apa, pentru ca vor muri instantaneu». In jur, erau peste tot corpuri arse, negre, mai ales langa rezervoarele de apa…”
Amintirile despre momentul “Hiroshima” difera la partea americana: pilotul Paul W. Tibbets sustine ca a primit zeci de mii de scrisori de-a lungul anilor, de la veterani din America de Nord si din Europa ai Aliatilor sau de la familiile acestora, care ii multumesc pentru faptul ca bombardarea Hiroshimei a scurtat semnificativ razboiul si a salvat sute de mii de vieti. In acelasi timp, numeroase voci de pe toate continentele considera ca folosirea armei atomice a fost nu numai un act de agresiune, ci si o crima impotriva umanitatii.
La 60 de ani de la Hiroshima, perceptia asupra inarmarii atomi- ce s-a schimbat, dar tot intr-un mod ironic: statele care nu sunt inca superputeri militare si care au ambitii nucleare declarate (Iran, Coreea de Nord etc) sunt criticate violent pentru aceste planuri de inarmare nucleara tocmai de superputerile atomice ale planetei: SUA (in special) si Federatia Rusa.
