Un roman preda la Montréal lectia de… reggae

Citește și

Daca anul trecut Festivalul International de reggae era o noutate la Montréal, in 2005 (la editia a doua) el si-a gasit locul. Desfasurat in Vieux Port, pe o scena imensa si foarte viu colorata, festivalul organizat de tanarul Cezar Brumeanu i-a tinut “in priza”, timp de trei zile, pe cei aflati in zona. In plus, pe doua mari ecrane era proiectata mereu prestatia celor de pe scena.
Sub sloganul “Uniti impotriva violen-tei”, festivalul s-a constituit (poate fara intentie) intr-o continuare a summit-ului G8, consacrat saraciei din tarile lumii a treia. Artistii invitati au reamintit, in speach-urile lor, situatia social-economica din tari precum Cambodgia, Jamaica, tarile Africii, per total, din zonele defavorizate ale globului.
Ca reggae nu e doar un gen muzical se stie. Festivalul asta a si aratat: ca oameni care gandesc intr-un anumit fel isi pot exprima ideile in mod pasnic, prin muzica si dans. Daca manifestarea a adus ce-i mai reprezentativ in reggae, atunci genul muzical, in sine, pare sa fi suferit modificari evolutive. Caci nu am avut parte, ca spectatori, de “reteta clasica”, ci de artisti ai momentului, care abordeaza reggae-ul in stil diferit si foarte perso-nal (Yellowman, Sugar Minott, Snow, Mickey Dread, Little John, Morgan Heritage si multi altii). Ba chiar se poate observa o apropiere de hip hop-ul american. Iar duminica am avut si muzica de gospel, cu Marvia Providence.
Ritmul, insa, ramane inconfundabil. Acesta a fost si “motorul” care a declansat valurile de dans in public. Public, la randul sau, foarte special. Foarte multi “rastafarieni” – purtatori ai podoabei capilare impresionante si originale si ai culorilor Jamaicai.
(Prietena mea care vine din Insule mi-a spus ca, in comunitatea lor, rastafarienii sunt considerati a fi cei mai intelepti si religiosi oameni; inzestrati cu o anumita filosofie a vietii, ei sunt foarte respectati in comunitate.)
Logo-ul festivalului a fost interesant, infatisand, de asemenea, pe fundalul culorilor jamaicane (rosu, galben si verde), un profil de rastafarien, impatimit de reggae pana in varful… firelor de par.
Organizarea a fost foarte buna; la intrare si-au intins “corturile” comercianti “legati”, intr-un fel sau altul, de “miscarea reggae”, respectiv cu mancare si bauturi jamaicane sau cu tot felul de accesorii specifice. Atmosfera a fost atat de placuta incat a permis si parintilor sa-si aduca copiii, care, dupa ce s-au “batait” pe ritmurile cunoscute, au adormit pe bagaje, in nisip.
Si din punct de vedere tehnic festivalul organizat de Cezar Brumeanu si echipa sa a fost foarte bine gandit: o “armata” de sunetisti si “aranjori” s-au ocupat in permanenta de calitatea muzicii si a show-ului. De altfel, si anul acesta festivalul a fost sustinut de sponsori “grei” canadieni, lucru care s-a vazut imediat in organizare. In plus, festivalul a putut fi urmarit si in direct, fiind transmis pe Internet pentru impatimitii de reggae care n-au ajuns la Montréal la mijlocul lunii iulie.

Articolul precedentNUNAVUT
Articolul următorEducatia in Québec
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img

Ultimele articole

François Legault și CAQ, victorie clară în alegerile din Quebec

François Legault și partidul său, Coalition Avenir Québec (CAQ) au câștigat detașat alegerile care au avut loc azi în...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -