Intr-o incercare patetica de a se impaca cu istoria, ultimul dictator comunist al Poloniei, criminalul general Jaruzelski s-a spalat pe maini de responsabilitatea sa in macelul la care a participat in timpul “Primaverii de la Praga”. Ce batjocura insa: initiativa lui are loc tocmai in ajunul aniversarii a 25 de ani de la nasterea “Solidaritatii”, fenomenul anticomunist polonez inecat in sange de aceeasi marioneta sovietica: generalul Jaruzelski.
In primavara lui 1968, in Europa licareste o speranta: sunt semne ca robia sovietica ce stapanea de zeci de ani estul Batranului Continent se poate apropia de sfarsit. Iata, la Praga, de o buna bucata de timp, comunismul sovaie, iar oamenilor li se permite o demnitate si o conditie umana semnificativ mai bune decat in restul lagarului sovietic. Sunt primele semne de slabiciune ale sistemului sovietic. In sfarsit, comunismul prezinta “o fata mai umana”; poate ca destinderea ideologica inceputa la Praga sub reformatorii comunisti cehi ai lui Alexander Dubcek va fi inceputul sfarsitului pentru sistemul represiv instaurat de Uniunea Sovietica…
Dar la 21 august 1968, prima speranta reala privind caderea Uniunii Sovietice si reintregirea Europei sub semnul libertatii este zdrobita sub senilele tancurilor sovietice. Armatele combinate ale tarilor Pactului de la Varsovia, exceptand Romania, au invadat Cehoslovacia, iar Moscova a preluat controlul direct asupra Pragai. Peste 300.000 de militari sovietici au intrat atunci in Cehoslovacia, cu aproape 6000 de blindate! Schimbarile democratice si economice care urmau sau deja fusesera adoptate de reformistii comunisti cehi au fost anulate: Cehoslovacia era din nou aruncata inapoi in stalinism. Cehii care s-au impotrivit in Praga noii ocupatii sovietice au fost impuscati (peste 70 de morti si peste 500 de raniti) sau deportati. Invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia a insemnat un dezastru si pentru restul tarilor est-europene: prima initiativa democratica pasnica impotriva comunismului sovietic era innecata in sange, la propriu…adio sperante pentru milioanele de est-europeni care sorbeau cu nesat, la Europa Libera, Vocea Americii sau BBC, vesti despre “insurectia democratica de la Praga”.
Inima de general comunist
Ascultand slugarnic de Moscova, la invadarea Cehos-lovaciei din 1968 si-au dat acordul toti liderii comunisti ai Pactului de la Varsovia, cu exceptia lui Nicolae Ceausescu. (Numai in treacat fie spus, Romania a fost singura care nu a participat la invazie. Sa fi fost Ceausescu mai breaz sau mai sensibil decat alti lideri comunisti? Nici pomeneala, dupa parerea unor istorici romani: rusii pur si simplu nu l-au informat pe Ceausescu de invazie.)
Printre cei care au trimis trupe impotriva iubitorilor de libertate din Praga s-a numarat si Wojciech Jaruzelski, pe atunci minstru al Apararii in Polonia. Jaruzelski are nu numai fizionomia tipica maharilor comunisti (aduce atat cu Todor Jivkov cat si cu Mihail Gorbaciov), cat mai ales tipologia aleasa de sovietici pentru marionetele pe care le instalau in zonele-tampon ale URSS: autoritar, crescut intr-un mediu represiv (cel militar, Jaruzelski avand grad de general), semidoct (ce altceva decat centre de incompetenta si de dresaj a cadrelor erau scolile militare din Europa de Est din timpul stalinismului?), si – foarte important – crud, nemilos, razbunator.
Astfel, Jaruzelski nu a sovait si a dat ordinul de invazie, iar militarii polonezi au intrat alaturi de cei sovietici in Cehoslovacia. Zilele trecute, Jaruzelski, acum in varsta de 78 de ani, a aparut la televiziunea ceha si, in gura mare, si-a facut un soi de “mea culpa”. Insa ipocrizia lui Jaruzelski nu are margini: in ceea ce se doreste a fi o cerere de iertare, Jaruzelski sugereaza ca decizia de invadare a Cehoslovaciei a fost un lucru normal in acele vremuri. “Cred ca (decizia mea, n.red.) a fost o decizie gresita si care a incalcat standardele internationale, dar ea a reflectat realitatile brutale ale lumii divizate din acele vremuri. Astazi regret profund acea decizie.”
Cinism fara masura in aceste declaratii! Chipurile, ordinul sau de invadare a Cehoslovaciei “a reflectat realitatile brutale ale acelor vremuri!” Altfel spus, Jaruzelski pretinde ca regreta, dar de fapt lasa de inteles ca daca ar fi cazul ar lua aceeasi decizie din nou… De altfel, el a dovedit ulterior ca “Praga” nu a fost un episod izolat; in 1981, ca prim-ministru al Poloniei, Jaruzelski a trimis tancurile impotriva conationalilor sai, care, in frunte cu Vaclav Havel, dospeau “Solidaritatea”, cea de-a doua mare speranta europeana pentru inlaturarea comunismului. Si pe aceasta Jaruzelski a inecat-o in sange.
Sa nu fie iertati sau uitati!
Merita oare acest tip de oameni sa fie iertati? Desigur ca nu. Pentru ca, intai de toate, Jaruzelski are o responsabilitate directa pentru moartea si deportarea a sute de cehi si polonezi care au participat la “Primavara de la Praga” si la “Solidaritatea”. Dar Jaruzelski este vinovat, ca si ceilalti lideri comunisti europeni, in frunte cu papusarii de la Moscova, de mentinerea catastrofei comuniste in Europa Centrala si de Est, prin anihilarea primelor miscari democratice care puteau duce la slabirea sau chiar prabusirea comunismului.
De asemenea, ultimii lideri comunisti din satelitii URSS, oameni ca Wojciech Jaruzelski (Polonia), Janos Kadar (Ungaria), Nicolae Ceausescu (Romania), Egon Krenz (Germania de Est), Todor Jivkov (Bulgaria), Slobodan Milosevici (Iugoslavia), dar si cei inca la putere sau proaspat detronati, Ion Iliescu (Romania), Vladimir Voronin (Republica Moldova), Aleksandr Lukasenko (Belarus), Eduard Sevardnadze (Georgia) sau Leonid Kucima (Ucraina), impartasesc o vina comuna pentru care nu trebuie iertati sau uitati. Este vina de a se fi opus, programatic, evolutiei logice a Europei de Est de la comunism catre capitalism. Este vina de a fi impiedicat inca o generatie sa traiasca in libertate, in timp ce comunismul se apropia de un sfarsit natural. Este vina de a fi refuzat inca unei generatii dreptul la demnitate umana.
Vina de a ne fi rationalizat libertatea…
