“E o noua zi, in care Estul, Vestul, Europa si Islamul avanseaza impreuna catre unitate, si nu catre confruntare”. Aceste cuvinte optimiste si constructive apartin ministrului de Externe al Turciei, Abdullah Gul, si au fost rostite la inceputul acestei luni, in ziua in care Uniunea Europeana a decis deschiderea negocierilor de aderare a Turciei la forul continental.
“Franta a avut un grandios proiect: unificarea politica a Europei… (Noi, francezii, n.r.) am permis apoi doua extinderi ulterioare care, in mod evident, vor transforma Europa intr-o uriasa zona de liber schimb. E un lucru pe care il regret. Iar acum aflu cu surpriza si regret vestea (deschiderii de catre UE a negocierilor de aderare a Turciei, n.r.). Acum patru luni, poporul francez se pronunta impotriva admiterii Turciei in Europa. Si iata, acum, acest lucru se intampla…” Cuvintele de mai sus au fost rostite de Valéry Giscard D’Estaing, fost presedinte al Frantei si unul din arhitectii constructiei Uniunii Europene.
Scepticismul sau fata de oportunitatea demararii negocierilor de aderare a Turciei la UE este intarit de actualul ministru de Externe al Frantei, Philippe Douste-Blazy: “Orice stat membru UE va putea intrerupe, in orice moment, pentru orice motiv, negocierile cu Turcia”.
Ultimele doua pozitii, in antagonism absolut fata de euro-optimismul Turciei, ilustreaza pozitia reala a populatiei din Uniunea Europeana fata de intentia Turciei de a deveni membru al acestei organizatii: respingere fara echivoc. Prin demararea negocierilor cu Turcia, forul de la Bruxelles ia, inca o data, o decizie contrara vointei cetatenilor sai.
Conservatoarea Europa se da toleranta
Decizia de deschidere a negocierilor cu Turcia a salvat UE, cel putin temporar, de la criza extrem de serioasa, care ameninta sa starneasca serioase sentimente anti-europene din partea lumii islamice. Ministrul de Externe turc, Abdullah Gul, ameninta de altfel voalat Uniunea Europeana asupra valului de furie anti-europeana care ar putea tasni din Islam daca Bruxelles-ul refuza sa demareze negocierile de aderare cu Turcia. Seful diplomatiei de la Ankara avertiza ca, refuzand inceperea negocierilor, Uniunea Europeana va confirma ca este un “club crestin”.
Negocierile UE-Turcia din noaptea de 5 octombrie au reprezentat un calvar pentru ambele parti, deoarece Austria s-a incapatanat pana dupa miezul noptii sa refuze ca UE sa ofere Turciei deschiderea de negocieri pentru statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii. Surse diplomatice de la varful Uniunii Europene sustin, in declaratii “off the record” obtinute de agentiile de presa europene, ca sentimentele anti-musulmane si anti-turce ale opiniei publice austriece au obligat Guvernul de la Viena sa adopte aceasta pozitie. In plus, memoria elefantina a poporului austriac, alimentata de conservatorismul sau specific, se pare ca pastreaza vie amintirea asediului otoman al Vienei.
In cele din urma, in acea noapte Austria a cedat presiunilor Bruxelles-ului, si UE a decis in unanimitate demararea negocierilor cu Turcia.
O privire de ansamblu asupra Europei demonstreaza insa ca majoritatea opiniei publice din UE este clar impotriva admiterii Turciei in forul comunitar: astfel, Ungaria este singurul stat din Uniune unde procentul favorabil admiterii Turciei trece de 50 la suta din populatie. In rest: numai 10 la suta din austrieci vor Turcia in UE, numai 16 la suta din ciprioti, 21 la suta dintre francezi si germani, 25 la suta din greci, 41 la suta dintre spanioli, 42 dintre portughezi si 44 la suta dintre britanici (Sursa: Eurobarometrul din iunie, 2005).
Dincolo de implicatiile economice extrem de complicate ale teoreticei admiteri a Turciei in UE, iata ca policy-maker-ii de la Bruxelles iau din nou o decizie impotriva vointei populatiei din UE. Oricum, transformarea Turciei intr-un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene ramine un proiect pe termen lung, negocierile si finalizarea intregului proces fiind estimate la mai mult de 10 ani.
Pozitia UE fata de Turcia este insa una simbolica: ea lanseaza semnalul ca Uniunea se doreste mult mai flexibila, mai deschisa si mai toleranta decat sunt cetatenii ei – vazuti din estul Batrinului continent ca o populatie intoleranta si care se complace in autosuficienta. In plus, carturarilor de la tribunele universitare vest-europene li se va adauga o noua dilema ciorovaielilor lor nesfarsite pe tema “necesitatii afirmarii constitutionale a radacinilor crestine ale Europei”: cum se vor impaca acestea cu valorile Islamului din Turcia?
