Alo, ati castigat marele premiu!

“Stimate Lucky Winner,
Ne face placere sa va anuntam ca sunteti unul dintre castigatorii Loteriei Gidlar Promos, din 19 septembrie 2005. Adresa dvs. de e-mail, atasata tichetului de concurs avand numarul 745-0238-650-611, cu nr. de serie 1235 -14 – 42, a fost printre cele norocoase. Loteria noastra corespunde celor patru zone (Africa, America, Europa si Asia). Dvs. ati castigat deci pentru a treia categorie…” In continuare, scrisorica trimisa prin e-mail arata ca fericitului castigator i se va aproba scoaterea unui million de dolari US. Desigur, Mr. Winner este insistent rugat sa pastreze cu sfintenie secretul privind premiul castigat, pana cand impresionanta suma ii va ajunge in cont. Si este invitat sa ia legatura cat mai repede cu agentii loteriei, la o alta adresa de e-mail decat cea din care vine mesajul.
Va suna cumva cunoscut? Ei bine, exemplul de mai sus arata modul in care sunt comise o serie de fraude, ai caror autori profita de naivitatea si – hai s-o spunem – de pofta de castig usor a “clientilor”. Atunci cand sunt mai prudenti, escrocii folosesc astfel de mesaje trimise prin e-mail. Exista insa numeroase cazuri in care, spre a fi mai convingatori, isi contacteaza victimele la telefon.
Mai multe furturi recent depistate de autoritatile canadiene recurgeau la metoda abordarii di-recte. Persoanele alese erau sunate si anuntate ca au castigat un premiu, sau, si mai bine, “marele premiu”. Pentru a intra insa in posesia acestuia, “norocosii” ar fi trebuit sa plateasca mai intai unele mici… “taxe”. Sau, mai nou, sa cumpere cate ceva – bunaoara, un… stilou.
O alta varianta a acestei inselatorii ii anunta pe cei “cooptati” ca-si pot castiga dreptul de a participa la o loterie cu premii extrem de tentante. Pentru aceasta, desigur, trebuie sa cumpere un bilet. Organizatorii acestor concursuri pun de cele mai multe ori la bataie doar 10-15% din valoarea totala a banilor intrati in joc. Participantilor li se ofera cateva premii foarte mici, restul procentelor dispare ca prin farmec.
Alte situatii: oamenii sunt anuntati la telefon sau printr-o scrisoare ca au castigat la loterie lozul cel mare, desi nu-si amintesc sa fi jucat. Momeala poate ajunge si la 2-3 milioane de dolari. “Taxele” trebuie, desigur, urgent achitate (in fond, nu e vorba decat de niste sume mici!). Ati ghicit, desigur, ca acesti bani dispar apoi fara urma. Acesta a fost cazul Lindei W., din California, careia i s-a cerut sa plateasca 26 $ pentru a intra in posesia “premiului” de 6.000 de dolari oferit de General Services International, o “firma” din Toronto. Alteori, escrocii forteaza nota si solicita “castigatorilor” direct numarul lor de cont (fireste, pentru a le varsa acolo premiul), ba chiar si alte date personale sau o hartie cu semnatura lor!
La 21 iulie 2005, politia spaniola a arestat 310 persoane, in cea mai mare parte de origine nigeriana si ghaneza, suspectate de a fi comis mii de asemenea infractiuni (de altfel, acest tip de frauda poarta numele generic de “scrisoarea nigeriana“). Infractorii trimiteau cam 6 milioane de scrisori anual, in intreaga lume, anuntandu-si “clientii” ca au castigat la loterie, in Spania. Au fost extorcate astfel peste 202 milioane de dolari. Printre cei arestati se numara comercianti si proprietari de centre de telemarketing.
Un ultim exemplu: David K. a fost sunat inr-o zi de reprezentantul unei firme de turism, care l-a felicitat pentru norocul de a fi castigat o excursie in strainatate. I se cerea, in schimb, sa vina la sediul respectivei firme, avand in buzunar o mie de dolari – doar pentru cazul in care ar dori sa cumpere albume de calatorie sau alte obiecte necesare pentru viitoarea excursie. Nu, nu era obligatoriu sa cumpere, dar era obligatoriu sa aiba banii asupra sa si sa vina la adresa respectiva, la data si ora indicate. Din fericire, David K. nu a dat curs invitatiei, ci a reclamat la politie.
Autoritatile incearca sa ne previna in legatura cu aceste tentative de extorcare. Situl internet al Jandarmeriei Regale Canadiene ne avertizeaza: “Nu va lasati pacaliti de astfel de telefoane (…). Daca totul suna prea bine ca sa fie adevarat, atunci probabil ca nici nu este, sunt doar minciuni “.
Aveti unele dubii cu privire la persoana care v-a sunat, oferindu-va un premiu si cerandu-va sa cumparati un anume produs? Cre-deti ca sunteti victima unei incercari de extorcare? Sunati Centrul National Antifrauda, la numarul fara taxe 1-888-495-8501 sau depuneti urgent o plangere la [email protected].

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare