Orbi pe drumul globalizarii

Romania isi asuma, cu o consecventa sinucigasa, pozitia de colonie din lumea a treia in afacerile cu Occidentul. Am mai vorbit despre privatizarile nefericite facute in ultimii 15 ani, dar o stire de ultima ora ma face sa revin. Posta Romana este pe punctul de a fi, si ea, vanduta. Ce probleme financiare majore ar avea o companie care detine monopolul istoric asupra corespondentei ? Din cate stim, nici una. De ce vrem sa vindem si posta? Nimeni nu a furnizat un raspuns precis. Si, pana la urma, intrebarea capitala: de ce ne incapatanam sa vindem tot ?
Unii ar fi tentati sa spuna ca toate companiile de stat au fost conduse prost, intr-un fel jefuite de firme-capusa tolerate de interese politice. Este foarte adevarat. Dar totul ar fi putut fi rezolvat – la limita – prin manageriat strain, daca cel romanesc nu poate fi decat corupt. Doar manageriat, nu vanzare.
Privatizarea este un proces necesar intr-o tara in tranzitie. Cea mai mare parte din intreprinderile de stat trebuie vandute, pentru ca ele nu pot rezista altfel intr-o piata concurentiala. Privatizarea trebuie sa conduca la performanta, la crearea de locuri de munca si, in plus, sa aduca investitii straine. Dar, mai important, sa serveasca intereselor populatiei. Privatizarea nu poate fi aplicata uniform, ca un cuvant magic. Ci punctual. De la caz la caz.
Asa s-a intamplat peste tot in tarile Europei de Est. Cu exceptia Romaniei. Printr-un avant periculos, guvernele Romaniei au admis sa ofere companii strategice pe tava, in baza unor contracte catastrofale. Ganditi-va la Romtelecom, Apa Nova, Petrom. Privatizarea nu a adus nici o calitate in plus serviciilor sau produselor, doar o scumpire a lor, fara baza economica. Si atunci te intrebi: de ce sa schimbi monopolul statului cu unul strain ? Daca tot am pornit pe acest drum, de ce statul roman nu s-a uitat peste gard, la unguri, de exemplu. Da, si ei si-au vandut compania de petrol, dar nu au oferit nimanui pachetul majoritar.
Sa trecem oceanul. Acum cativa ani, congresul american a intrat in panica la citirea unor rapoarte ale serviciilor secrete. Potrivit acestora, cele mai puternice companii din topul 500 Furtune aveau ca actionari semnificativi persoane si firme straine, de obicei apartinand miliardarilor arabi. Guvernul american a constatat cu stupefactie ca mari banci, pe care vegheaza vulturul American, erau tot mai mult influentate de capitalul strain. Si atunci a actionat prompt. A dat o lege prin care nici un strain – firma sau persoana – nu poate detine mai mult de 10 % din portofoliul unei companii americane – si e vorba de cele private. Iata un exemplu elocvent de reactie rapida, intr-o tara care a inventat capitalul si circulatia banilor.
Aici, in Canada, s-a gandit cineva sa vanda Posta? Nici gand.
In schimb, in Romania, totul se vinde in numele perfid al globalizarii. Si nu e de mirare ca, in cativa ani, vom constata ca tara nu poate fi tinuta in mana, pentru ca resursele financiare se scurg pe undeva. Mai mult, legile de capital romanesti sunt foarte permisive, astfel incat valuta iese din tara fara control.
Asa ceva nu s-a intamplat decat in tarile lumii a treia.