Macii memoriei

In fiecare an, la 11 noiembrie, Canada sarbatoreste Ziua Rememorarii, in onoarea soldatilor cazuti in ope-ratiunile militare si in razboaiele purtate de-a lungul vremurilor. In aceeasi zi se comemoreaza si Armistitiul care a pus capat Primei Conflagratii Mondiale, la 11 noiembrie 1918.
Sarbatorita – din 1923 pana in 1931 – in aceeasi zi cu Action de Grâces, dupa 1931 Ziua Amintirii capata o data distincta. Simbolul ei este floarea rosie de mac. Macul a dobandit aceasta valoare simbolica in perioada razboaielor napoleoniene, cand un corespondent de razboi a observat ca pe mormintele soldatilor cazuti in lupte au inflorit maci (legenda se aseamana celei valorificate de Vasile Alecsandri in poemul Dumbrava Rosie.) Dupa razboi, florile de mac rasar, acoperind si purificand campurile, ca un omagiu adus celor ce au luptat si au cazut acolo. E si un semn ca viata merge inainte.
Se spune ca si pe campurile de lupta din Franta si Belgia au inflorit macii, la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Macul va deveni un simbol al amintirii celor ce au cazut in razboaie si datorita lui John McCrae, locotenent-colonel doctor in armata canadiana, originar din Guelph, Ontario. Inspirandu-se din legenda franceza a florii de mac, acesta scrie, in 1915, poemul Pe campul de onoare. Trei ani mai tarziu, la numai doua zile de la semnarea Armistitiului, o americanca de origine greaca din Georgia, Moina Michael, descopera poemul lui McCrae. Profund impresionata de recentele evenimente, ca si de lectura poemului, va lua hotararea de a purta un mac in piept timp de un an intreg, in amintirea celor cazuti in razboiul din 1914.
In 1920, o frantuzoaica, E. Guérin, face un drum in America, unde o intalneste pe Moina Michael, care lucra ca voluntar la o cantina YMCA din Universitatea Colum-bia. In urma intalnirii cu Moina Michael, ea va decide ca, dupa intoarcerea in Franta, sa vanda pe timpul perioadei aniversare a Armistitiului maci confectionati manual, cu scopul de a strange fonduri pentru copiii din tarile devastate de razboi ale Europei. In acelasi an, doamna Guérin va intreprinde si o calatorie in Canada, pentru a convinge Asociatia veteranilor de razboi sa adopte aceasta floare ca simbol al amintirii.
Iata de ce macii stralucesc astazi pe piepturile canadienilor, in memoria celor ce si-au dat viata pentru libertate. “Campania” macilor constituie una din cele mai importante actiuni ale Legiunii Regale Canadiene. Fondurile provenite din comercializarea acestor simboluri sunt folosite pentru a oferi un sprijin financiar vechilor combatanti si a subventiona alte actiuni caritabile.

Pe campul de onoare
de John McCrae

Pe campul de bataie macii
Sunt presarati din loc in loc
Pe langa cruci. Ciocarlii istovite zboara pe cer,
Iar in trilurile lor se poate auzi si suieratul obuzelor.
Noi nu mai suntem pe pamant,
Noi, care inca mai visam nu demult
Sa ne imbratisam parintii, sa ne intalnim prietenii,
Ne odihnim aici, pe campul de bataie.
E randul vostru sa purtati flacara,
Pastrand in adancul sufletelor dorinta
De a trai neincatusati.
Luptati pentru libertate,
Pentru ca macii sa nu se ofileasca
Pe campul de bataie.

Ultimele articole

Articole similare