i «In chiar prima luna a sederii mele la Montréal, am luat cunostinta cu… amenzile, povesteste Alexandru. Da, am folosit bine forma de plural, fiindca eu sunt un om cu pretentii: ori mai multe, ori nici una! Prin urmare: am venit din oras si am lasat si eu masina, ca omu’, in fata imobilului unde locuiam. Dupa o vreme, imi bate cineva la usa. Vecinul, un haitian simpatic, ma anunta ca am o amenda in geam la masina. Pai cum asa? ma mir eu, stiind ca nu facusem nici o infractiune. Vecinul ma lamureste ca e interzisa parcarea pe partea aceea a strazii. Nu prea am inteles cum vine treaba, adica de ce e o parte a strazii unde nu poti lasa masina. In fine, ma duc repede, imi iau amenda si imi mut masina pe partea cealalta. Dupa vreo ora, imi bate cineva la usa. Vecinul meu, cu gura pana la urechi, ma anunta ca… am o amenda pe parbriz. Ati ghicit, nu? Mutasem masina exact cand se schimbase orarul de interdictie, de pe o parte a strazii pe alta. De atunci, ma uit de doua ori la panouri inainte sa-mi las masina undeva. Ceea ce nu inseamna ca nu am luat alte amenzi…»
i «Eu – isi aminteste Gratiela – i-am uimit pe cei de la Ville, fiindca am contestat nu amenda, ci suma. Parcasem masina si nu apucasem sa verific pana cand e voie sa raman acolo. Aveam un interviu de angajare si, cum traficul in centru e ingrozitor, eram in intarziere. Oricum, erau multe alte masini stationate si m-am considerat norocoasa ca am gasit un loc liber. Sosisem insa cu vreo jumatate de ora inainte de ora-limita. Cei care lucrau in cladire erau la curent: in cateva minute, toate masinile s-au evaporat. A mea… a ramas unde era, pe “voie de service”. Cand am coborat, spaima mare: ia masina de unde nu-i! Am gasit-o cateva strazi mai departe, cu o amenda consistenta in geam: 200$. Mi s-a parut nedrept sa mi se ceara atatia bani pentru o parcare gresita (amenzile pe care le luasem pana atunci erau in jur de 40$) si am facut scrisoare de contestatie. Dupa un timp, m-a sunat cineva de la Ville, plin de nedumerire: cum adica nu sunt de acord cu suma? Sumele amenzilor nu pot fi contestate! M-am certat o multime cu el!»
i «Pe mine parcometrele astea fistichii m-au cam dat peste cap la inceput. Nu pricepeam care pentru care masina este; cred ca eram mana cereasca pentru cei din jur, ca mereu bagam bani in mai multe parcometre! povesteste Flaviu. Da’ tot eram mai bine ca nevas-ta-mea, care, la examenul de conducere, l-a bagat in sperieti pe examinator, ca nu a ratat nici un rosu la semafor. Zicea ca, de emotie, uita sa opreasca! La sfarsit, quebechezul nici nu mai putea sa vorbeasca, de indignat ce era. Acum si-a luat permisul, asa ca… feriti-va!»
