André Boisclair in fruntea PQ. Jocul cu margelele

Citește și

Simona Plopeanu
Simona Plopeanu
Simona Plopeanu are studii in literatura (Universitatea de Vest, Timisoara) si in jurnalism si "sciences de l'information" (Université de Montréal). Colaboratoare a ziarului Pagini Romanesti din 2004. In prezent, lucreaza ca specialist in informatie ("recherche") in invatamantul universitar din Québec.

Dupa “afacerea comanditelor”, al doilea mare scandal in lumea politica quebecheza a fost prilejuit de recenta campanie electorala a Parti québécois (PQ) pentru ocuparea locului ramas liber dupa plecarea lui Bernard Landry. Putin timp dupa intrarea sa in cursa pentru sefia partidului, André Boisclair – unul dintre candidatii favoriti – a fost invinuit ca ar fi consumat droguri in tinerete. Focul s-a intetit cand politicianul a recunoscut ca a consumat cocaina, subliniind totusi ca acest episod al vietii sale s-a incheiat in urma cu 7-8 ani. Buna parte din clasa politica a crezut ca aceasta marturisire ii va surpa vertiginos popularitatea, insa la alegerile din 15 noiembrie victoria lui Boisclair a fost categorica: 53,7% din voturi.

Sondajele facute publice inainte de alegeri afisau deja cifre ingrijoratoare pentru contracandidatii lui André Boisclair. Astfel, un sondaj realizat de CROP, publicat in 11 noiembrie, il situa pe tanarul politician in fruntea clasamentului, cu 41% de voturi, in vreme ce Pauline Marois, pricipala sa rivala, il urma cu 35%. Rezultatele aratau ca multi dintre cei chestionati il vedeau pe Boisclair chiar in functia de prim-ministru al Québécului.
Daca povestea consumului de droguri a dominat campania electorala, nici zilele dinaintea alegerilor nu au fost lipsite de evenimente. Candidati care pana atunci dusesera campania pe cont propriu au decis sa se retraga din cursa, pentru a o sprijini pe Pauline Marois. Putin inainte de vot, personalitati din diverse domenii de activitate au publicat o scrisoare de sprijin pentru Pauline Marois, vazuta ca singura in masura sa il invinga pe Boisclair. Cu toate acestea, la 15 noiembrie, Marois a obtinut doar 30,6% din voturi, urmata fiind, la mare distanta, de ceilalti candidati ramasi in cursa. Participarea la vot a fost masiva: 76% din totalul de membri ai partidului.
Dupa alegeri, cei doi fosti “combatanti” au facut pace: André Boisclair a declarat ca ii rezerva Paulinei Marois un loc important in partid, iar experimentata doamna i-a promis, in schimb, tot sprijinul sau. Urmatorul pas facut de proaspatul sef al PQ a fost sa refuze oferta lui Jean Charest, de a intra in Assemblée Nationale, sub pretextul ca prioritatea sa este acum unitatea partidului. In vreme ce liberalii au inceput deja atacurile, trambitand pe toate caile ca André Boisclair nu are “autoritatea morala” sa ocupe diverse functii (printre care – evident – nici cea de prim-ministru al Québecului), politicianul de nici 40 de ani isi vede linistit de treaba.

- Publicitate -

Boisclair si Legea claritatii
Noul sef al PQ considera ca prioritatile actuale sunt reducerea datoriilor provinciei si cresterea bugetului pentru educatie. In ce priveste suveranitatea, el este un moderat: vrea sa creeze mai intai o coalitie de suveranisti, impreuna cu cei din Blocul québécois, abia dupa aceea pregatindu-se pentru un nou referendum, o Constitutie si legi care sa permita tranzitia spre statutul de tara. Intr-o prima intalnire “de lucru”, Boisclair l-a asigurat pe seful Blocului québécois, Gilles Duceppe, de tot sprijinul partidului sau in alegerile federale care se profileaza la orizont.
Catva zile dupa ce si-a luat in primire functia, André Boisclair a reusit sa starneasca mania guvernului federal; el a afirmat public ca, in masura obtinerii unui rezultat favorabil suveranitatii Québecului la un nou referendum, guvernul pe care l-ar conduce nu s-ar simti obligat sa respecte Legea asupra claritatii. Adoptata in versiune finala in iunie 2000, aceasta lege spune ca, in cazul unui referendum privind secesiunea, Camerei Comunelor ii revine datoria de a hotari daca intrebarea si rezultatul votului sunt clare; abia dupa aceea ar incepe negocierile de separare intre federal si provincial. Proiectul legii a fost depus in 1999, ca urmare a referendumului din 1995 privind suveranitatea Québecului. S-a dovedit atunci ca o parte dintre cetatenii care votasera “da” nu intelesesera ca era vorba de o separare de Canada. Paul Martin s-a aratat indignat de afirmatia recenta a lui Boisclair, sustinand ca noul sef al PQ respinge “autoritatea legii”. Adevarata problema o constituie insa faptul ca ideea de suveranitate a Québecului capata un contur din ce in ce mai clar pe fundalul politicii canadiene.

Articolul precedentMasina lui BietMan
Articolul următorMarturii – Decembrie ‘89
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -