Liftul nu opreste la etajul trei

Mona Mariana Ciciovan este un om care a reusit sa-si cladeasca un nume in arta plastica din Canada si sa-si gaseasca locul intr-o tara care nu a nascut-o. In 1997, ea pleca din Bistrita la Montréal. Avea 27 de ani, cateva valize, un sot, doua fete mici si o mare dorinta de a-si implini visul. „Romania e tara in care m-am format ca om, iar Canada e tara unde mi-am realizat visul”, imi spune pictorita.
Cum a fost inceputul? intreb, privindu-i geometria bine alcatuita a fetei. “Greu, ca orice inceput. Nu stiam bine franceza si a trebuit sa muncesc de doua-trei ori mai mult decat daca as fi stiut limba. La universitate, deseori nu intelegeam ce spun profesorii, pana cand am lasat caietele cu notite si am deschis urechile”. Prin ochii mari si caprui ai d-nei Ciciovan trece o expresie aproape de sfiala, expresie care dureaza doar cateva secunde, fiindca artista nu este o natura timida, ci un spirit analitic, stapan pe sine.
In cei opt ani de cand a emigrat, ea a absolvit (cu medii exceptionale) doua facultati: Facultatea de Arte Plastice a Universitatii din Montréal si Facultatea de Arte Vizuale si Mediatice UQAM. Lucrarile sale sunt gazduite de cele mai prestigioase galerii de arta montrealeze: Galerie du Musée des beaux-arts si Galeria Brigitte Desroches . „De mica mi-am dorit sa fiu pictor, jucariile mele erau creioanele si foile de desen, iar uneori ma jucam cu noroiul, modelandu-l. Visam regulat ca in fata mea sunt multi oameni si ca eu le vorbesc si ma simteam deosebita de ceilalti copii, fara sa stiu de ce si fara sa ma izolez de ei”. Ceea ce n-a putut face in Romania, Mona Ciciovan a rea-lizat la Montréal: gasirea unui stil personal in pictura, bine cotat la bursa valorilor plastice quebecheze. „Am avut norocul unor intalniri providentiale, una din acestea fiind in 2001, cand Michel Buruiana a devenit impresarul meu. El se ocupa de tot, eu nu trebuie decat sa pictez”.
In timp ce ne indreptam spre atelier, Mona Ciciovan imi declara ca cel mai mult il admira pe Brancusi, pe care il simte ca un parinte spiritual, dar si ca un model artistic greu de atins. Ajungem la destinatie. Atelierul Monei Ciciovan este intr-o cladire plasata vis-à-vis de Bursa si ocupa etajul al treilea. Aici liftul nu opreste si artista scoate din buzunar o cheita pentru a putea iesi din lift.
„Timpul meu este pentru munca si familia mea. Aici nu vine nimeni si nici nu suna telefonul. Ziua mea de lucru incepe dimineata si dureaza minim 8 ore. Toata saptamana ma inchid in atelier, dar week-end-ul este pentru Alexandru (sotul indragit de la varsta de 15 ani) si pentru fetele mele, Alexandra si Roxana”.
Ma uit la multimea de panze acoperite de culori calde, cu straluciri solare intrerupte, ici si colo, de linii negre. Privirea descopera fragmente in care copacii din gradina copilariei sunt uniti, prin poduri sau stalpi de telegraf, de cladiri citadine care se oglindesc in ape sau asfalturi, ca intr-o oglinda. Si din aceste luciri putem recompune sufletul artistului plastic, un suflet in care este loc nu doar pentru doua tari sau continente, ci pentru intreg pamantul, cu toate varstele lui.
Intreb cat costa o pictura. Plasticiana tace, impresarul raspunde: „Intre 1.700 si 4.000 de dolari. Dar – continua Michel Buruiana – in aprilie, Mona este invitata la o mare licitatie care se tine o data pe an la Cazinoul Montréal. Aici, din cele 32 de opere de arta ce participa la licitatie, doua sunt ale Monei. Cu siguranta, dupa aceasta luna, cota artistei noastre va creste”.
Intre figurativ si abstract, intre pictura si grafica, intre doua lumi, Mona Mariana Ciciovan isi implineste destinul. Si chiar visul din copilarie, gandesc eu, amintindu-mi de expozitia itineranta, prin marile capitale ale lumii, planificata pentru 2006. „In ce credeti?” o intreb inainte de plecare. „Cred in lucrurile bune, in forta frumosului, in Dumnezeu si in destin”. Vreun sfat? „Unul singur… sa nu renunti la visul tau, niciodata“.