De la lemnul Ardealului la lemnul Canadei

Galeria Gora gazduieste, in perioada 6-24 decembrie, expozitia de pictura si sculptura a treisprezece artisti plastici din Canada, America, Belgia si Germania. Unul dintre cei trei canadieni care expun este conationalul nostru, Angelilo Pop. Nascut in Baia Mare, artistul iubeste natura, iar padurea l-a fascinat din copilarie. La 5 ani cioplea corabioare de lemn in atelierul de tamplarie al unchiului sau, iar la 19 ani a reusit, pentru prima oara, sa transforme un trunchi gasit in padure intr-un cap uman. Dupa aceea, a mesterit rame pentru tablouri din lemn de tei, masute, basoreliefuri pe care le-a daruit rudelor. Revolutia i-a intrerupt studiile de la Scoala Populara de Arta.
Mai tarziu, s-a decis sa schimbe padurile transilvanene cu cele canadiene. Ajuns la Montréal, Angelilo Pop a trebuit sa faca fata problemelor cotidiene – deci, pentru o vreme, a uitat pasiunea sa pentru sculptura. Poate ca imboldul de a lucra din nou lemnul i-a venit lui Angelilo din amintirile copilariei sau poate ca inzestrarea sa pentru aceasta indeletnicire este innascuta. “Atunci cand lucrez, ma deconectez de tot. As putea lucra zile intregi fara sa mananc, fara sa dorm. E ceva extraordinar!”, imi spune sculptorul.
Stam asezati confortabil in Galeria Gora, avand in fata lucrarile de sculptura, de mici dimensiuni, din lemn de trandafir african si mahon. Privesc cu atentie una din lucrarile favorite ale artistului, September Tears, unde lacrimile au forma de cochilii, iar lemnul fluiditate. Constat ca Angelilo George Pop simte liniile si suprafetele. Ii marturisesc sculptorului ca i-am vizitat expozitia virtuala (angelilo.visard.ca) inainte de a ajunge la vernisaj si ca mi-a retinut atentia o lucrare prin care a redat, sintetic si personal, starea de fericire: Happy Man are trupul alcatuit din doua aripi, elegant stilizate. Totodata imi exprim si regretul de a nu putea vedea lucrarile la dimensiuni mai mari, iar artistul imi spune ca lemnul este foarte scump si el vinde putine din lucrarile sale. „Simt lemnul, imi confirma gandul Angelilo Pop. Stiu din ce parte trebuie sa-l iau si cum sa ma uit la el. Imi place sa manuiesc suprafetele curbate si plane. La firma unde sunt angajat am invatat cum se lucreaza lemnul. Am multe satisfactii de cand am venit aici si, intamplator sau nu, m-am nascut de Ziua Canadei”.
Strang mana acestui bijutier al lemnului si-i multumesc pentru timpul acordat, avand sentimentul ca pur si simplu a onorat expozitia cu lucrarile sale. Il las alaturi de sotia si de fiul care are acum varsta la care el descoperea primul chip intr-un trunchi de copac. In drum spre casa, meditez la visul lui Angelilo Pop: acela de a avea o sculptura monumentala, intr-unul din parcurile montrealeze. O statuie langa care oamenii sa se opreasca cu placere. Cine stie, imi zic, poate peste cativa ani, intr-o zi, de ziua Canadei…