La Chasse-Galerie

Citește și

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

„La Chasse-Galerie” este una dintre cele mai cunoscute povesti din repertoriul quebechez al Sarbatorilor. Conform definitiei, “la chasse-galerie” este hora nocturna a vrajitoarelor si a oamenilor-lup – intruchipare a Necuratului in folclorul quebechez. Povestea pare a fi o varianta locala a pactului cu diavolul. In “hora” sunt cativa taietori de lemne care isi pun sufletul in pericol doar pentru a scapa de singuratate, in noaptea Anului Nou.

In ajunul Anului Nou, ne aflam pe santier. Bausem un paharel cu baietii si, asteptand sa sarbatoresc sfarsitul anului impreuna cu ceilalti, m-am hotarat sa trag un pui de somn. M-am trezit scuturat cu strasnicie de seful taietorilor de lemne, Baptiste Durand: “Am de gand sa merg la Lavaltrie, sa-mi vad iubita. Vii cu mine?” “Esti nebun? Ne-ar lua mai bine de o luna sa facem drumul pe jos sau cu sania.” “Nu e vorba de asta, imi raspunse Baptiste. O sa facem calatoria in barca, prin vazduh. Si maine dimineata o sa fim inapoi.”
Incepeam sa inteleg. Omul meu imi propunea sa sar in ambarcatiunea magica si sa-mi pun in pericol viata vesnica doar pentru a-mi imbratisa iubita din sat. E adevarat ca eram aproape de betie si cu gandul la petreceri, insa sa risc sa-mi ia sufletul diavolul, asta intrecea orice limita. Baptiste Durand incepea insa sa-si piarda rabdarea: “Trebuie sa fim in numar par. Suntem deja sapte; tu vei fi al optulea.”
M-am lasat tras afara. Barca cea mare – facuta din coaja de copac – era pe zapada. M-am trezit asezat in fata, asteptand semnalul de plecare. Cu o voce vibranta, Baptiste striga: “Repetati dupa mine!” Si noi repetaram: “Satan, rege al infernului, iti promitem sufeletele noastre, daca de acum in sase ore vom pronunta numele stapanului tau si al nostru, bunul Dumnezeu, si daca atingem o cruce in cursul calatoriei. Cu aceasta conditie, tu ne vei duce prin vazduh in locul unde vrem sa ajungem si ne vei aduce inapoi pe santier.”
Acabris! Acabras! Acabram!
Du-ne in zbor pe deasupra muntilor!
Nici nu terminaseram bine de pronuntat ultimele cuvinte si barca se ridica in vazduh. Frigul inaltimilor ne acoperea mustatile cu promoroaca. Am zarit o lumina: era Gatineau, a carui suprafata inghetata stralucea sub noi ca o imensa oglinda. Apoi am inceput sa vedem luminile caselor; clopotele de la biserica straluceau si ele ca niste baionete. Iar noi zburam mai iute decat toti diavolii la un loc, trecand peste sate, paduri, rauri si lasand in urma o dara de scantei.
(De la Lavaltrie, calatorii nostri sunt indreptati spre o localitate invecinata, unde se adunasera baietii si fetele din parohie pentru a petrece noaptea de Anul Nou.)
Ajunseram la Batisette Augé, a carui casa era scaldata in lumina. Ascunseram barca si ne grabiram spre casa. Lise a mea era curtata de un tip, Boisjoli de Lanoraie, insa l-a parasit indata ce m-a zarit. Mi-a acordat dansul urmator cu un suras care m-a facut sa uit ca imi riscam mantuirea sufletului doar pentru placerea de a ma afla in preajma ei. Timp de doua ore am dansat fara oprire. Alaturi, camarazii petreceau pe rupte. Cu coltul ochiului l-am zarit pe Baptiste cum dadea pe gat pahar dupa pahar. Trebuia sa plecam. Unul dupa altul am iesit din casa fara sa atragem atentia nimanui. Afara, am constatat insa ca Baptiste Durand era atat de baut ca ii era greu sa se tina pe picioare. Am rostit formula: “Acabris! Acabras! Acabram!/ Du-ne in zbor pe deasupra muntilor!” Si iata-ne plecati in viteza.
Barca descria zigzaguri nelinistitoare si, la un moment dat era cat pe ce sa atingem o clopotnita, dar am sfarsit prin a zari lunga carare alba a Gatineau-ului. Nu mai eram decat la cateva leghe departare, cand Baptiste se ridica drept in barca, rostind o injuratura care mi-a facut parul maciuca. Incepu sa gesticuleze, amenintandu-ne cu vasla si, dintr-o data, barca se izbi de un pin mare – iata-ne pe toti aruncati de-a valma, cazand din creanga in creanga. Dimineata m-am trezit in patul meu din cabana, unde ma transportasera taietorii de lemne care ne gasisera in zapada. Nimeni nu era ranit; important era insa faptul ca nu ne luase diavolul.
Ceea ce pot sa va spun, prieteni, este ca nu e deloc nostim sa mergi sa-ti vezi iubita in barca din coaja de copac, in plina iarna, intrand in hora diavolului. Mai ales ca, e bine s-o stiti, Lise a mea a sfarsit prin a se casatori cu Boisjoli de Lanoraie, nesuferita!

- Publicitate -

(adaptare dupa Cécile Gagnon, Contes traditionnels du Québec, Milan)

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Cinci sportivi de la clubul de karate AKAS vor participa la campionatele mondiale din Florida

Cinci sportivi antrenați la clubul de karate AKAS de către Alexandru Sorin vor participa la campionatele mondiale organizate de...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -