Ceea ce i-a impresionat in mod deosebit pe canadieni – in acele zile “romanesti “ ale lui decembrie ’89 – este faptul ca au avut ocazia sa vada o Revolutie adevarata, in direct, la televizor. “Cred ca este singura revolutie din lume care s-a desfasurat in acest mod, folosind televiziunea ca factor de mobilizare a maselor, televiziune care, la randul ei, era in mijlocul evenimentelor fiindca era atacata constant, se afla in bataia gloantelor, iar cei dinauntru aveau viata in pericol” ne marturiseste realizatoarea Sonia Isabel Thibault, jurnalista cu activitate indelungata la postul national Radio-Canada.
In 1989, ea lucra pentru Casa de productie Sagittaire din Montréal, care avea contract de difuzare cu televiziunea TVA. “Spre sfarsitul lui decembrie, ne-a contactat o romanca, Violeta Surca, fosta angajata a Televiziunii Romane, cu ani in urma. Fugise din tara ca sa scape de regimul comunist si acum, dupa 8 ani de zile, avea ocazia sa se intoarca in Romania, sa isi vada rudele, prietenii, fostii colegi. Ne-a propus sa venim cu ea, pentru a face un reportaj despre Revolutia romana, pe care o urmaream cu totii la televizor in acele zile. Revolutia era inca in plina desfasurare, nu se stia ce va urma, insa nu am stat prea mult pe ganduri. Am pornit la drum in 28 decembrie, insotita de Violeta, cameramanul Michel Kinkead si inginerul de sunet Daniel Lapointe; din pacate, jurnalistul care trebuia sa vina cu noi, Pierre Nadeau, era in concediu, asa ca a trebuit sa ma descurc singura cu realizarea intregului reportaj. Insa subiectul era de actualitate, nu aveam timp de pierdut.”
Drumul pana in Romania nu a fost lipsit de aventuri: la Londra, unde trebuia sa schimbe avionul, li s-a spus ca aeroportul din Bucuresti este inchis din pricina unui “razboi civil”. Au luat deci un alt avion, pana la Belgrad, de unde au inchiriat o masina, cu care au facut aproximativ 2.000 km, trecand din Iugoslavia in Bulgaria, deoarece li s-a recomandat sa evite orasul Timisoara, unde situatia era – dupa spusele tuturor – inca periculoasa.
Pe drum, isi aminteste ziarista, au fost nevoiti sa dea bani la granita ca sa poata trece: prima intalnire cu o “mostenire” comunista. “La 1 ianuarie 1990 am ajuns, in sfarsit, la Bucuresti. Pierdusem pe drum cateva zile pretioase, asa ca a trebuit sa ne incepem imediat lucrul. La hotelul Intercontinental, unde voiam sa ne cazam, nu mai erau locuri: era plin de ziaristi din toata lumea. Asa ca ne-am dus la un hotel mai mic, unde am gasit buna gazduire, mai putin lipsa apei calde si a legaturii telefonice internationale, dar cine avea timp in acele zile de astfel de detalii?”
Fum de gloante si tigari
Prima impresie? “De bucurie ireala. Toata lumea era in strada, vedeam peste tot semnul victoriei si cuvantul libertate era pe toate buzele. Era si multa tristete, fiindca unii oameni pierdusera fiinte dragi, insa ceea ce predomina era lumina din priviri, o bucurie amestecata cu teama: era ca si cum inca nu le venea sa creada ca scapasera definitiv de comunism.”
Reportajul facut de echipa quebecheza a fost unul “de suflet”, “un reportage d’émotion”, dupa cum marturiseste realizatoarea acestuia. “Unghiul de abordare a fost dat de intalnirea romancei plecate de aproape un deceniu cu tara pe care o regaseste acum eliberata de sub teroare. Violeta si-a cautat familia, prietenii, fostii colegi de la televiziune; toate aceste intalniri se desfasurau pe fundalul unui Bucuresti ciuruit de gloante, cu cladiri fumegande si cu tancuri parasite pe strazi.” spune Sonia. “Ce v-a impresionat mai mult?” “Totul era emotionant. Sunt lucruri pe care nu ai ocazia sa le vezi prea des in viata, chiar si atunci cand esti ziarist si calatoresti prin lume.” (Sonia Thibault a lucrat multa vreme pentru emisiuni de actualitate nationala si internationala, facand reportaje, intre altele, despre teritoriile ocupate din Israel si despre lovitura de stat din Haiti).
“In Romania, bucuria oamenilor era molipsitoare. Imi amintesc ca unul dintre cei trei jurnalisti romani cu care am stat de vorba, Petre Popescu, era crainic la TVR. El a anuntat poporului moartea cuplului Ceausescu. Era un om mai in varsta, care plangea spunandu-mi ca este pentru prima oara cand poate sa isi faca meseria. Ca nu mai trebuie sa minta si sa se prefaca. Ceea ce era valabil pentru toata lumea, fiindca si ceilalti vorbeau pentru prima oara cu deplina libertate in fata unor ziaristi.” “Pe cine ati mai cunoscut?” “Am stat de vorba cu Adriana Boghiu, de la Comitetul Provizoriu pentru Tineretul Liber al Romaniei – erau o multime de comitete care se formau zilele acelea, oamenii incepeau sa se organizeze -, apoi cu domnul Voiculescu, vicepresedintele Frontului Salvarii Nationale. Ceea ce ne interesa era sa surprindem atmosfera febrila, unica, a acelor zile.” “Ce lucruri v-au surprins?” Raspunsul e insotit de un zambet. “Toata lumea fuma. Vorbesc serios, erau extraordinar de multi oameni cu tigarile aprinse in coltul gurii. M-a mai surprins faptul ca am avut, de foarte multe ori, ocazia sa vorbim direct in franceza; nu erau doar ziaristii de la TVR care ne stiau limba, erau si cei din strada, oameni intalniti la intamplare. Apoape ca n-am avut nevoie de translator.”
Revenita o saptamana mai tarziu la Montréal, Sonia Isabel Thibault a inceput imediat realizarea reportajului. A lucrat 42 de ore fara intrerupere pentru a monta intregul material, care a fost difuzat in cadrul emisiunii 7 jours à TVA. A fost singurul reportaj realizat in Romania in timpul Revolutiei din 1989, de catre o echipa de ziaristi din Québec si a avut ecouri in toata presa de aici.
“Ati mai fost de atunci in Romania?” “Nu, insa mi-ar placea sa vad cum sunt romanii acum, 16 ani dupa ce au scapat de acea inchisoare a spiritului care era comunismul.” Discutam despre Romania post-revolutionara; este la curent cu problemele clasei politice, stie si despre coruptie. Dar imaginea despre romani pe care jurnalista o pastreaza este cea din zilele lui decembrie 1989. Luminoasa, increzatoare. Un popor care a facut o dovada atat de frumoasa de curaj – zice Sonia Thibault – nu poate sa nu aiba un viitor bun.
