Ati auzit vreodata povestea despre hora nocturna a vrajitoarelor si a oamenilor-lup? Ce stiti despre felul in care se impodobesc locuintele la Québec cu ocazia Craciunului? Dar despre obiceiurile stravechi ale locului – dintre care unele se mentin si in ziua de astazi – prilejuite de Sarbatorile de iarna?
Prezenta lui Mos Craciun este atat de familiara pe toate continentele incat nici nu ne-am putea imagina luna decembrie fara el. Cu toate acestea, Mosul cu cadourile ne face adesea sa uitam ca sensul primordial al Sarbatorii Craciunului este de ordin religios. La Québec, in secolul trecut, copiii agatau ciorapi in spatele sobei, in seara Ajunului, iar dimineata le descopereau, cu bucurie, continutul: o portocala (marfa rara in acele timpuri), un mar, bomboane si alte dulciuri. Nu era vorba de cadouri scumpe, iar cel care le “aducea” era Copilul Isus, nu Mos Craciun. Un alt obicei stravechi – care si-a mai pierdut, in timp, popularitatea – era participarea la messa (liturghia) de la miezul noptii, dupa care toata familia se intorcea acasa, se imparteau cadourile si se petrecea pana in zori.
Sa spunem insa ca, daca situatia s-a schimbat, aceasta se datoreaza si sarbatorii care precede Craciunul: cea a Sfantului Nicolae. 6 decembrie este data la care s-a stins din viata Nicolae, episcopul de Myra (loc situat pe teritoriul actual al Turciei), nascut in anul 270 dupa Hristos. Acestuia ii sunt atribuite cateva miracole, intre care salvarea echipajului unei nave aflate in pericol. Se mai spune ca el le-ar fi adus, intr-o noapte, pe ascuns, trei saculeti cu bani unor fete sarmane, ca sa se poata marita. In urma unor astfel de fapte, Nicolae a devenit sfantul protector al marinarilor si copiilor. Mai tarziu, calugaritele din Franta si-au facut obiceiul de a imparti daruri (mai ales fructe) familiilor sarace, cu ocazia sarbatoririi Sfantului Nicolae.
In secolul al XVII-lea, la Québec, Sfantul Nicolae isi aducea cadourile in noaptea de Craciun sau in cea de Anul Nou, ba chiar in ziua Epifaniei (Boboteaza, la ortodocsi) – 6 ianuarie – zi in care Isus primise el insusi daruri de la Regii Magi, conform credintei catolice. Dupa “intrarea in scena” a lui Mos Craciun – cu care, o vreme, a coincis – Sfantul Nicolae isi pierde din importanta, ajungand chiar sa fie scos din cadrul Sarbatorilor de iarna: “le temps des Fêtes “ denumeste acum perioada celor 12 zile cuprinse intre 24 decembrie (ajunul Craciunului) si 6 ianuarie (Epifania). O credinta straveche spune ca fiecare din aceste zile arata cum va fi vremea in cele 12 luni ale anului viitor.
Craciun electric
Un sondaj realizat in anii ’80 arata ca doar 23% dinte canadieni considera Craciunul drept o sarbatoare religioasa, in vreme ce 40% il vad sub aspect comercial. Dupa ce caricaturistul american Thomas Nast a creat portretul unui Mos Craciun rubicond, imbracat in straie rosii tivite cu blana alba, firma Coca-Cola l-a transformat, incepand din 1930, intr-o imagine publicitara pentru perioada Sarbatorilor de iarna. Timp de peste trei decenii, campania s-a reluat an de an, ceea ce a impins popularitatea Mosului dincolo de hotarele continentului nord-american.
Daca obiceiul de a oferi cadouri celor dragi (nu doar copiilor) este de data relativ recenta si tine de propaganda comerciala creata in jurul lui Mos Craciun, “pregatirea” Craciunului perpetueaza, in Québec, obiceiuri vechi. Impodobirea bradului a fost preluata, in secolul al XVII-lea, de la imigrantii germani, care obisnuiau sa decoreze pomul de Craciun cu mere. Traditia cerea ca familiile sa isi taie singure brazii din padure. Decorarea caselor cu coroane din crengi de brad, legate cu panglici rosii este, de asemenea, un obicei preluat de la germani, in vreme ce prezenta vascului este de sorginte anglo-saxona.
Multimea lumanarilor aprin-se de Craciun este un obicei adoptat de la danezi, germani si irlandezi. Americanii au insa o adevarata pasiune pentru luminile electrice decorative care impodobesc exteriorul casei. Un alt obicei este aici impodobirea caselor cu o planta cu frunze rosii, Poinsettia. Aceasta a fost descoperita in 1825 in Mexic, de ambasadorul Joel Robert Poinsett, care a facut-o apoi cunoscuta pe tot continentul american.
Made in Québec
Daca veti cauta in dictionarul limbii franceze termenul „guignolée”, nu il veti gasi, si asta pentru ca el denumeste un obicei quebechez foarte vechi. Acesta provine din deformarea expresiei: “Au gui! L’an neuf!”, formula care dadea startul in campania colectarii de bani si de daruri pentru cei saraci, care se facea in ultima zi a anului (de Sf. Silvestru). In secolul al XIX-lea, cei care strangeau colecta, mergand din casa in casa, erau cativa dintre barbatii satului. Ei erau precedati de copii care, inarmati cu bete, faceau mare taraboi pe ulita, pentru a-i anunta pe gospodari ca vor fi vizitati. Cei care adunau colecta aveau o tinuta specifica si, cand intrau in case, incepeau prin a rosti “Chanson de la Guignolée”, care incepea astel: “Bonsoir le maître et la maîtresse / Et tout le monde de la maison / Nous avons pris une coutume / De venir vous voir une fois l’an.” Erau apoi poftiti in casa si invitati sa ciocneasca un pahar de vin cu gazdele. La plecare, primeau cadourile pentru cei saraci, de obicei produse de ferma, dar si alte obiecte sau bani. Acest obicei se mentine si astazi in Québec, strangerea de fonduri pentru persoanele cu venituri modeste fiind organizata de diverse asociatii si companii (de exemplu, de institutiile de presa).
Cat despre mancarea pregatita in aceasta perioada, traditionala este friptura de curcan, dar si pateurile sau tocana cu carne de porc. Desertul consta in prajituri cu fructe si, desigur, in nelipsita “buturuga“ – “bûche de Noël”. Pe vremuri, in ajunul Craciunului, trebuia adusa in casa o buturuga provenind din trunchiul unui pom fructifer, impodobita cu panglici si, uneori, pictata. Ea trebuia taiata inainte de rasaritul soarelui si arsa in soba familiala in seara de Craciun. Cenusa ei era pastrata cu grija, cu credinta ca va ocroti casa de boli si de furtuni in anul urmator.
Noroc in Noul An
Ziua de Anul Nou era prilej de reunire a familiei, cu unchi, matusi si verisori. Traditia cerea ca membrii intregii familii sa mearga la bunici foarte devreme, pentru a fi ei cei care-i trezesc. Acolo, se cerea “binecuvantarea paterna”. Toti membrii familiei se asezau in genunchi, in vreme ce bunicul intindea mainile deasupra capetelor lor si le dadea binecuvantarea, pentru ca tot anul sa le fie prosper. Apoi se asezau cu totii la masa. In prima zi a Noului An, se faceau vizite celor apropiati, pentru urarile de rigoare. Seara, familia se aduna din nou in jurul mesei: venea atunci timpul povestilor si cantecelor.
In primele zile de dupa Anul Nou, preotul parohiei isi vizita enoriasii, pentru a face Colecta Copilului Isus. Sarbatorile se incheiau in 6 ianuarie – ziua “Epifaniei”, numita si „ziua Regilor” – cu despodobirea pomului de Craciun.
Dar celebrarile nu se sfarseau aici: urma perioada Carnavalului. Traditia acestor serbari ale iernii se mentine nestirbita pana in ziua de azi; in orasul Québec, Carnavalul a trecut de o jumatate de secol de existenta, iar in Montréal “Fête des neiges” se sarbatoreste de peste doua decenii.
