Staretul Cyrille si bunica Ecaterina

Situata la aproape 70 de km de Montréal, Monastère de la Protection-de-la-Mère-de-Dieu – sau, mai simplu, Manastirea Lachute – este singura manastire ortodoxa romana din Québec. O manastire tanara, care a fost inaugurata la 8 octombrie 2005, in prezenta IPS Arhiepiscopul Nicolae Condrea, sub a carui obladuire se afla. Cum a mai ramas putin timp pana la marea Sarbatoare a Nasterii Domnului, am plecat la sfarsit de saptamana cu dorinta de a afla de la staretul manastirii, parintele Cyrille, cum sa ne pregatim pentru a intampina cum se cuvine Nasterea Domnului. Stiam ca parintele Cyrille a trecut de la catolicism la ortodoxism si voiam sa aflu in urma carei revelatii a gasit calea spre adevarata credinta. Dupa mici bajbaieli am gasit, in sfarsit, manastirea: 168 Chemin Louisa, Lachute. Am vazut cateva mici magazii din lemn deasupra carora erau asezate icoane… M-am infiorat gandind: „Cata asceza!”
Bat la usa unei cladiri modeste si apare staretul Cyrille. Vioi, cu bunavointa ne pofteste sa intram. Contrar asteptarilor mele, inauntru gasesc caldura si mobila de bun gust. Chiliile mici si austere, avand doar un crucifix si o candela pe perete, par amintiri ale altor locuri si timpuri. Acum e altfel: oamenii bisericii au masini moderne, conturi in banca si trei mese pe zi. Citesc ziarul si se uita la televizor. Ce ii mai deosebeste oare de oamenii de rand? Multi merg la biserica asa cum merge fiecare dintre noi la munca. E un soi de part-time. Au, desigur, si ei grijile lor: o liturghie, o spovedanie, sunt treburi curente, ce trebuie rezolvate. Marii pustnici par ca apartin istoriei si muntelui Athos. Figurile spiritualizate, rupte in totalitate de cele lumesti si daruite ascezei si rugaciunilor sunt tot mai rare in timpurile noastre. Si totusi, viata crestina este un mod de a trai dupa poruncile date de Hristos, iar acest lucru nu se face fara efort, fara lupta. Iar cei care au reusit sa traiasca in acest fel, stau marturie: nu exista viata crestina fara asceza.
Cei trei catelusi ai staretului se agita in jurul nostru. E asa de cald si de bine, ca ma simt molesita. Scot reportofonul si vorbele incep sa curga. Parintele Cyrille l-a cautat pe Dumnezeu de la varsta de 7 ani. Timp de 33 de ani, dupa marturiile domniei sale, a predat religia copiilor, iar mai tarziu, in timp ce studia teologia la Universitatea din Montréal, a inteles ca ortodoxia este „calea catre dreapta credinta”. A batut la usa grecilor, care nu l-au primit, apoi la cea a rusilor, care l-au refuzat si ei, si, in cele din urma, la ucraineni. Acum, Cyrille este staretul singurei manastiri romanesti din provincia Québec si imi marturiseste ca sufletul sau a ales acest drum.
Manastirea se afla la cativa kilometri de Lachute. Magaziile care m-au impresionat la prima vedere nu sunt chilii, fiindca manastirea nu are decat doi calugari: staretul Cyrille si fratele Jacques. Alaturi de locuinta confortabila a celor doi se afla o biserica micuta, cu icoane romanesti pe pereti, aranjata in interior dupa tipicul bisericilor noastre ortodoxe. Nu se simte insa miros de tamaie sau smirna. Credinciosii care ajung aici sunt putini, fiindca iarna drumul este anevoios. Staretul spune ca, totusi, ei vin in mod constant. Ma gandesc la bunica Ecaterina, care nu mergea foarte des la biserica, dar tinea toate posturile. Timp de 40 de zile traia cu paine, masline, apa, vin si fructe. Ne spunea deseori ca pentru noi, cei care traim in lume, important este sa facem fapte bune, sa ne examinam constiinta in fiecare seara inainte de culcare si abia dupa aceea sa spunem rugaciunea. Sa nu ii judecam pe altii. Dar cel mai frecvent indemn era sa nu uitam ca la dragoste cu dragoste se raspunde. E drept ca bunica Ecaterina nu avea masterat in teologie, dar cand se coceau pepenii, sau orice alt fruct, nu manca pana nu impartea. Facea milostenie dupa putere, iar miercurea si vinerea postea si nu rasarea sau apunea soarele fara rugaciune. Asa a trait si asa a murit: rugandu-se, cu incredere in Domnul, pentru toti si inca o mai aud spunand ca iadul e nepasarea de sine, de ceilalti si de poruncile Domnului.
Ce loc mai ocupa astazi biserica in sufletele oamenilor? Cat credit mai au slujitorii Domnului inaintea mirenilor, in acest inceput de secol arid cu cele spirituale, desi darnic cu cele materiale? Mai sunt cateva zile pana la celebrarea momentului cand, intr-un grajd, s-a nascut cel care a impartit timpul in inainte si dupa nasterea Sa. Fie ca Isus Hristos sa se nasca in sufletul fiecaruia dintre noi, pentru ca El inseamna „Calea, Adevarul si Viata”.

Ultimele articole

Articole similare