Octavian Belu si Mariana Bitang, consilieri prezid

Cei mai titrati antrenori de gimnastica din Romania, Octavian Belu si Mariana Bitang, au fost numiti recent de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu, consilieri prezidentiali pe probleme de educatie fizica si sport. Cei doi isi vor muta birourile la Cotroceni, refuzand astfel o oferta tentanta – cel putin financiar – din partea Federatiei chineze de gimnastica, de a coordona lotul national chinez in vederea pregatirii pentru viitoarele Jocuri Olimpice.
Proverbul “omul potrivit la locul potrivit” pare sa-l fi inspirat pe presedintele Basescu; experienta cunoscutilor antrenori va cantari mult in viitorul performantei sportive romanesti. Intr-o prima faza, cei doi vor sa alcatuiasca un fel de “sfat al inteleptilor”, in care sa reuneasca personalitati cu o bogata experienta in sport. Printre numele vehiculate in acest sens, amintim pe cel al Gabrielei Szabo, Elisabeta Lipa sau Mihai Covaliuc.
Pe timpul mandatului sau la Cotroceni, fostul presedinte Emil Constantinescu l-a avut consilier pe probleme sportive pe antrenorul emerit de atletism, profesorul Ion Puica, sotul celebrei campioane la atletism a anilor 1980-1990, Maricica Puica.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare