Ministerul Imigratiei si Comunitatilor va sensibil

Ministra Imigratiei si Comunitatilor Culturale, Lise Thériault, a facut de curand o descoperire: imigrantii reprezinta “un imens potential de mana de lucru”, pe care patronii quebechezi ar trebui sa il exploateze pe masura. Mai mult, dat fiind declinul demografic si inevitabila retragere a baby-boomers-ilor de pe piata de munca, La Belle Province se va confrunta in curand cu o penurie de personal in toate domeniile. Nefavorabil pentru patrie, contextul se dovedeste favorabil pentru imigranti, pe care MICC ii vede, in sfarsit, in adevarata lumina a competentelor si calitatilor lor. Cunoscatori de mai multe limbi straine si burdusiti cu diplome, acestia nu asteapta decat un semn de incurajare din partea patronilor quebechezi. Cum respectivii patroni nu par sa inteleaga aceasta (lucru scuzabil de vreme ce si autoritatile si-au dat abia de curand seama), MICC a pus la cale un program de “sensibilizare” a lor, cu sprijinul Federatiei Camerelor de comert din Québec si a Emploi-Québec.
Concret: se vor organiza peste 50 de ateliere in cadrul carora intreprinzatorii quebechezi vor invata de ce au nevoie sa angajeze imigranti si cum trebuie sa se poarte cu acestia dupa ce ii angajeaza. Idealul ar fi – dupa cum arata Françoise Bertrand, presedinta Federatiei camerelor de comert – ca patronii sa incerce sa tina seama de competentele imigrantilor. “Cate diplome putem pierde in Québec?” se intreba distinsa doamna, subliniind ca rata cea mai mare de somaj se face simtita in randul universitarilor. Altfel spus: daca tot aveti nevoie de angajati cu studii universitare, iar imigrantii cu diplome se incapataneaza sa astepte posturi in domeniul lor… In plus, patronii vor avea la dispozitie o linie telefonica (Info-employeurs – 1 888 873 – 1534) si un program de consiliere, unde sa poata primi solutii la toate problemele cu care se confrunta in urma angajarii imigrantilor.
Doamna Bertrand a dezvaluit, cu ocazia lansarii oficiale a programului, ca acesta mai cuprinde un aspect: proiectul “jobplus”. Fiindca, desi esential, locul de munca nu este totul pentru ca un imigrant sa se simta cu adevarat integrat in comunitate. Prin urmare, in 5 regiuni-pilot se va “lucra cu toti actorii” – patroni, organisme comunitare, CLE-uri – pentru a-i invata ce au de facut; dupa aceea, imigrantii se vor simti acolo ca acasa. Cu o durata de 18 luni, programul de sensibilizare va costa, pe ansamblu, 315.000$.
Apreciind bunele intentii si frumoasele afirmatii, ne intrebam ce sanse sunt ca aceasta initiativa a MICC sa dea, in mod concret, rezultate. Noul program de sensibilizare incearca sa propuna o reteta de utilizare a “diversitatii” – vazuta ca un butoi de pulbere cu mii de fitile aflate in asteptarea scanteii. Ar fi, poate, mai simplu daca patronii ar fi invatati tocmai sa ignore aceasta diversitate, pentru a tine cont doar de calitatea umana si de performantele profesionale ale angajatilor. Deocamdata, programele organismelor instituite pentru a veni in ajutor imigrantilor ne duc adeseori cu gandul la teoria maioresciana a formelor fara fond. Cata vreme societatea “d’accueil” va fi dominata de prejudecati si de temeri, zambetul cu care sunt intampinati imigrantii va semana a grimasa.