(Pseudo) Dragoste

In lucrarea sa The art of Loving, cunoscutul psihanalist Erich Fromm arata ca spiritul si structura sociala a epocii noastre nu favorizeaza iubirea. “Nici un observator obiectiv al vietii contemporane nu se poate indoi de faptul ca dragostea e azi un fenomen relativ rar intalnit, locul sau fiind luat de pseudo-dragoste (…) Omul modern e avid sa consume totul, fie ca e vorba de bunuri spirituale, fie ca e vorba de bunuri materiale. Totul devine obiect de consum, de schimb.
Casatoria insasi – bazata pe pseudo-dragoste – nu e decat asociere de interese, o sansa in plus pentru o mai mare posibilitate de a acumula bunuri. Un astfel de raport duce la o relatie calduta intre doua persoane care raman toata viata straine una fata de alta. Sigur, ele se trateaza reciproc cu o remarcabila curtoazie, dar sunt departe de a fi altceva decat o alianta in doi, un egoism in doi contra spectrului singuratatii. (…)
Idolatria este dovada de imaturitate afectiva, cand indragostitul se rataceste in fiinta adorata, in loc sa se regaseasca in ea. Dar, cum nimeni nu poate adora la nesfarsit, deziluzia vine repede, asa incat un nou idol il va inlocui rapid pe cel vechi. O asemenea forma de pseudo-dragoste capata in filme si carti o aureola de iubire adevarata, pe cand ea nu este altceva decat dorinta neobosita de a idolatriza. (…)
Si dragostea sentimentala e tot o forma de pseudo-dragoste. Ea e traita doar la nivelul fanteziei, excluzand raporturi reale intre persoane reale. Cei care pretind ca iubesc astfel sunt fanaticii filmelor, romanelor, cantecelor de dragoste. Toata dorinta lor de iubire, de comuniune sufleteasca se implineste prin consumarea acestor produse. Ei nu sunt, nu au fost, nu vor fi niciodata altceva decat spectatorii iubirii altora.
Dragostea nevrotica este o alta forma de pseudo-dragoste. Subiectii isi trec cu vederea propriile lipsuri, accentuand defectele si slabiciunile persoanei pe care pretind ca o iubesc.”
“Iubirea adevarata este posibila doar intre doua persoane care comunica intre ele din profunzimile fiintei lor. Atunci cand fiecare in parte o resimte pe cealalta in centrul propriului eu, doar aceasta experienta fundamentala se poate numi iubire. O realitate umana armonioasa, vibranta, complexa. Iubirea este si o continua provocare, nu e deloc rigida, evolueaza continuu, e vie, are multiple fatete. Doar atunci cand iubirea devine realitate fundamentala, esenta a existentei, cand implineste miracolul ca doua fiinte sa devina una singura, avem de-a face nu cu o pseudo-dragoste ci cu adevarata dragoste datatoare de forta, de vitalitate si armonie.”