Un eseist elegant: Mircea Anghelescu, Literatura s

Citește și

Istoric literar cu o solida reputatie pentru eruditia si seriozitatea contributiilor sale mai ales legate de secolul al XIX-lea, Mircea Anghelescu strange laolalta in volumul Literatura si biografie (Editura Universal Dalsi, 2005) un numar de eseuri consacrate raportului dintre opera literara si variatele ei contexte de natura biografica.
Subiectul este foarte vast fiindca, practic, fiecare opera se afla intr-un raport particular cu asemenea contexte si in toate cazurile acest raport poate furniza, la analiza, cercetatorului iubitor de nuante si distinctii, date pertinente pentru istoria nu doar a literaturii, ci si a autorului ori a epocii in care a fost produsa literatura. Si, deoarece scriitorul este, nu rareori, cu voie sau fara voie, un hermeneut al epocii lui, al problemelor pe care aceasta si le pune, textele sale au valoarea unor probe istorice pentru mentalitatile si imaginarul oamenilor din jurul sau. Privind astfel lucrurile, istoricul literar isi largeste mult zona investigatiei sale, care nu se mai limiteaza la domeniul literar, ci cuprinde si istoria – minora sau majora – depozitata in literatura.
Ca atare, este normal ca Mircea Anghelescu sa grupeze in cele trei sectiuni ale volumului sau – Jurnale, biografii…, Exilul, Puncte de vedere – texte in aparenta foarte disparate tematic. Nu doar eseuri despre literatura personala si confesiva, ci si eseuri despre gusturile, obisnuintele si felul de a trai dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat, pe care documentele literare le expun intr-un mod “mai precis in detalii si mai plastic in descriere decat o poate face un document istoric.”
In Jurnale, biografii…, raportul literatura – biografie este, asa cum ne asteptam, unul nemijlocit si autorul se opreste asupra jurnalelor si a literaturii cu multe implicatii biografice semnate de Tzvetan Todorov, Constantin Eretescu, Mihail Sebastian, Norman Manea, Petru Comarnescu, Tia Serbanescu, Mircea Cartarascu. Spre deosebire de scriitorii care manifesta o anumita mefienta fata de biografie (Flaubert, Caragiale, Eugen Ionescu, Arghezi), considerata un epifenomen al literaturii propriu-zise, Mircea Anghelescu vede in multiplicarea literaturii memorialistice unul dintre “castigurile sigure” de dupa 1989. Intr-un excelent eseu care se numara printre cele mai importante din carte, Biografie si istorie, autorul explica ecloziunea literaturii memorialistice printr-o nevoie resimtita de intreaga societate romaneasca: ea, literatura memorialistica, a furnizat publicului “o revansa indelung asteptata nu doar asupra terorii in sine, ci si asupra neputintei de a vorbi despre teroare, despre viata noastra asa cum a fost ea, cu mici eroisme si cu mici lasitati in cele mai multe cazuri, dar si cu tragedii reale si cu sacrificii tot atat de reale de-a lungul unei teribile jumatati de secol”.
Dar literatura memorialistica este departe de a fi doar o revansa. Tot Mircea Anghelescu scrie despre relatiile ei cu istoria, despre reflectia pe care o favorizeaza asupra identitatii etnice, despre functia ei de a contribui la aparitia mitologiei nationale.
In partea a doua a volumului, Exilul, Mircea Anghelescu manifesta o receptivitate deosebita fata de literatura romana produsa in afara granitelor nationale. Salutand aparitia unei Enciclopedii a exilului literar romanesc semnata de Florin Manolescu, autorul analizeaza motivatia actului scriitoricesc din exil si subscrie la interpretarea Sandei Golopentia. Scrisul ar fi un mod de a depasi constrangerile lingvistice si o incercare iluzorie de a servi mai bine cultura romana de departe. Cu toate acestea, Mircea Anghelescu nu reduce literatura produsa in exilul romanesc doar la expresia unei frustrari. El o integreaza in miscarea generala a exilului european, care, in epoca moderna, a debutat cu exilul rusilor albi dupa revolutia bolsevica din 1917, a continuat cu exilul german odata cu venirea lui Hitler la putere si apoi cu exilul cultural si politic al elitelor din tarile supuse regimurilor comuniste. O cercetare comparata a exilului literar romanesc, a identitatiii sale estetice in raport cu exilul literar al vecinilor – unguri, polonezi sau cehi – ar fi, considera pe buna dreptate autorul, “util si probabil productiv”. Dezbaterea ar oferi cititorului “nu felii independente privind un anume scriitor, inevitabil mare si exonerat de orice posibile acuzatii, de orice natura, ci schite de probleme, de genuri, de istorii ale unor perioade”.
Foarte interesanta este analiza cartii Evei Behring, Scriitori romani din exil, aparuta si in germana la Franz Steiner Verlag din Stuttgart, “prima incercare de discutare sistematica a literaturii exilului romanesc”. Mai intalnim in aceasta sectiune un eseu despre stilul lui Cioran si o contributie foarte interesanta si dreapta despre un scriitor important aflat in afara “spatiului lingvistic” francez (privilegiat in Romania), Alexandru Busuioceanu (1896-1961), care s-a ilustrat ca poet, eseist si critic de limba spaniola in ultima parte a vietii, incepand din 1948.
Ultima sectiune a volumului, Puncte de vedere, este cea mai variata tematic. Ea se desprinde de literatura propriu-zisa si de problemele ei imediate (de recunoastere, de analiza, de recuperare, de identitate etc.) si cuprinde texte de reflectie uneori, de descriere “fenomenologica” alteori, asupra unor subiecte a caror legatura cu literatura este uneori doar formala. Vom parcurge astfel texte despre cum si ce mancau romanii din secolul al XIX-lea, pornind de la scrierile lui Alecsandri, Nicolae Filimon si Costache Negruzzi; despre o carte a unui sociolog francez, de formatie marxista, Michel Dion, care analizeaza tendentios si simplist trecutul cultural, politic si social a Romaniei in contextul contemporan al amenintarilor extremiste; despre personalitatea coplesitoare a lui Heliade Radulescu, despre cenzurarea literaturii in secolul al XIX-lea, despre jurnalul plin de noblete, marturisind suferinte fizice cumplite, al Ioanei Petrescu, fiica lui Dimitrie Popovici.
Ultima carte a lui Mircea Anghelescu este extrem de interesanta prin idei, prin bogatia informatiei si prin disponibilitatea generoasa cu care autorul formuleaza piste posibile de cercetare si ipoteze interesante. Ea ne propune profilul unui eseist fin, cu argumentatie temeinica, echilibrat, documentat, sigur de sine, dar modest si elegant.

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Studiu canadian: o distanță mai mare între dozele de vaccin duce la un răspuns imunitar mai puternic

Un studiu canadian arată că un interval mai mare decât cel recomandat între cele două doze de vaccin contra...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -