Se cauta meserii cu… cautare

Citește și

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

INFIRMIER(A)

In provincia Québec, un domeniu caracterizat printr-o vesnica criza de personal este sanatatea. Cei care se orienteaza spre “Soins infirmières” pot fi siguri ca, la terminarea studiilor, vor gasi rapid un loc de munca. In plus, salariul de inceput este in jur de 17$ pe ora, ceea ce, sa recunoastem, nu este rau deloc. Pe de alta parte, nu se ajunge usor la practicarea acestei meserii: scoala care ii pregateste pe viitorii infirmieri este departe de a fi floare la ureche. Trebuie, dintru bun inceput, clarificat un aspect care produce confuzie: infirmier in Québec nu este echivalentul infirmierului din Romania; sarcinile sale sunt cele ale unui asistent medical: administrarea tratamentului si supravegherea bolnavilor. Ceea ce face un infirmier in Romania este, aici, treaba asa-numitilor “preposés”.

- Publicitate -

Pentru Alina Spataru, meseria de infimiera este ceva cu totul nou: in Romania, ea a fost profesoara de limba franceza. Este una din persoanele care au avut curajul unei reorientari profesionale, din motive partial pragmatice (obtinerea, intr-un timp relativ scurt, a unei meserii cu cautare si salariu rezonabil), partial idealiste (dorinta de a invata ceva nou si placerea de a se simti utila). “Intr-una din seri, in timp ce veneam spre casa, mi-a cazut sub ochi un anunt publicat in ziarul Métro: colegiul Maisonneuve anunta o sedinta de informare” povesteste Alina. “Sedintele astea se organizeaza o data la cateva luni, inainte de fiecare sesiune si sunt obligatorii pentru cei care vor sa aplice pentru un DEC “accelerat” de 2 ani in Soins infirmières”. Acest program este alcatuit din 6 sesiuni de cursuri intensive, intre care exista mici vacante, insa fara vacanta de vara pe care o includ alte programe de invatamant. La inceputul fiecarei sesiuni se platesc cate 90$, taxa de inscriere. O parte dintre cursanti sunt insa ajutati de Emploi-Québec, care suporta toate aceste taxe, oferind, in plus, 200$ pe luna pentru transport si alte cheltuieli. “Nu conteaza ce varsta ai sau ce ai facut inainte, precizeaza Alina. Emploi Québec sponsorizeaza cursuri cu durata mai mica de trei ani, pentru programe de pregatire in meserii cu insertie rapida pe piata de munca de aici. Conditia, pentru a beneficia de ajutorul Emploi Québec este sa fii pe ajutor social sau in somaj; de sponsorizare beneficiaza si toti cei care si-au abandonat – din diferite motive – studiile si s-au hotarat sa le reia.”
Imigranti sau localnici, cu totii se pot inscrie la colegiul Maisonneuve pentru a deveni infirmieri. O diferenta insa exista: in vreme ce quebechezii pot sa-si depuna dosarul avand doar un DEC absolvit, conditia pentru imigranti este sa li se recunoasca cel putin un an de facultate, altfel spus, sa aiba studii superioare, atunci cand aplica pentru acest DEC accéléré in “Soins infirmières”.

“Am intrat 32, terminam 16”

In cadrul sedintei de informare, Alina a aflat nu doar ca trebuie sa isi depuna dosarul la MRCI pentru echivalarea studiilor, ci si ca va avea nevoie sa faca niste cursuri prealabile, de “stiinte fizice” si chimie. “E vorba de cursuri care se invata aici la secundar si pe care, eu – avand studii filologice – trebuia sa le recuperez. Probabil ca as fi putut sa sar peste etapa asta daca aduceam acte doveditoare ca am facut fizica si chimie la liceu, insa mi s-a parut mai usor sa fac aceste cursuri decat sa astept dupa alte si alte echivalari. Prin urmare, am mers la Scoala pentru adulti inainte de a incepe DEC-ul. Aceste cursuri le face fiecare in ritmul sau – materia este stabilita in avans si dai examene atunci cand esti pregatit; fiind destul de usoare, eu le-am terminat in 3 luni.”
Pentru a intra la DEC in “Soins infirmières”, se dau trei examene: limba franceza, limba engleza si matematica. “Important este sa stii destul de bine limba franceza, fiindca altfel, oricum, nu o sa poti sa te descurci. Examenul al doilea testeaza engleza de baza si, daca nu iei nota multumitoare, iti vor introduce un curs de limba engleza in plus in program. La matematica se dau operatii relativ simple: calcule si cateva probleme de logica. Eu, dupa ce am trecut examenele, am dat si un interviu. Acum am inteles ca, in locul interviului, se da un test psihologic.” Alina precizeaza insa ca greul incepe cu adevarat abia dupa ce esti admis.
“Nu este vorba de nivelul cunostintelor, cat de ritmul absolut naucitor si de stresul pe care ti-l dau examenele. Nu este ca la facultate, unde profesorii sunt platiti din banii studentilor: aici nu are nimeni interes sa te tina. Noi am inceput 32 si terminam 16. Jumatate din cursanti fie au abandonat, fie au pierdut vreun examen si au ramas sa astepte alte sesiuni, trecand la alte grupe”. Exista, spune Alina, examene obligatorii, pe care, daca nu le treci, esti eliminat, caz in care va trebui sa reiei toata sesiunea. “Nu este un program imposibil, insa trebuie sa inveti tot timpul, sa fii mereu in priza. Romanii pe care ii cunosc eu obtin toti note mari. Insa si ei recunosc ca programul – care include 6 ore de cursuri zilnic si, in timpul stagiilor, 8 ore pe zi de spital – nu le lasa timp de nimic altceva. Cei care au avut cate un “job” au renuntat la el, fiindca nu reuseau sa faca fata“. Cat este de importanta limba? “Se penalizeaza cam 5% greselile de limba in lucrarile scrise, iar preofesorul de stagiu poate sa te penalizeze daca i se pare ca nu vorbesti destul cu pacientii. Trebuie sa cunosti limba la un nivel acceptabil.”
Stagiile sunt si ele obligatorii. Durata acestora creste, de la 4 zile – pe toata durata primei sesiuni, la 4 zile pe saptamana – in ultima sesiune. Ele se fac in diverse spitale, viitorii infirmieri fiind “plimbati” pe la toate sectiile si specializarile.

- Publicitate -

Medicii fac parte din alta lume

In cadrul DEC-ului se studiaza biologie, psihologie, sociologie si tot ce tine de “soins infirmières”. “Invatam multe lucruri concrete: cum sa culegem datele, ce trebuie sa facem in diverse situatii etc. Examenele cuprind, aproape toate, istorii de caz.” Alina considera ca stagiile sunt cele mai importante, fiindca ii familiarizeaza cu mediul spitalicesc si cu pacientii. Ce este diferit fata de Romania? “Relatia cu medicul – raspunsul a venit fara nici o clipa de ezitare. Aici medicul e undeva, foarte sus. Culmea e ca nu prea sunt prezenti prin spitale. Daca i se face rau unui pacient, il suni pe medic si el iti va da indicatii la telefon. Asa fac ei de garda: la telefon. Prin urmare, responsabilitatea infirmierilor e foarte mare, fiindca, de obicei, in caz de complicatii, ei trebuie sa intervina prima oara si abia apoi, daca tratamentul nu da rezultate sau situatia bolnavului se inrautateste, trebuie sa-l sune pe medic. Ba chiar ni s-a prezentat cazul unei infirmiere care a fost gasita vinovata fiindca a administrat o doza prea mare dintr-un medicament, desi aceasta fusese prescrisa de medic: i s-a spus ca ea trebuia sa-si dea seama ca doza e prea mare si sa-i atraga atentia medicului asupra erorii. Asta mi s-a parut exagerat. De altfel, nimic nu e exclus fiindca medicii, cum spuneam, nu prea dau pe la spital: vin in anumite zile, mereu la alte ore si se intampla adeseori ca medicul aflat “de garda” la telefon sa nu fie acelasi cu medicul care a operat pacientul, astfel ca trebuie sa-l pui in tema cu tot dosarul pacientului. Si asta intr-un moment in care poate ca fiecare secunda e importanta pentru a-i salva acestuia viata”.
O alta realitate a lumii medicale quebecheze pe care Alina o priveste cu ochi critic este multimea actelor de completat. “Daca n-ai scris in dosar, inseamna ca n-ai facut”, spune viitoarea infirmiera. “Trebuie sa urmaresti pacientul si sa dai fuga apoi la caiet, sa scrii daca era trist sau vesel, daca a zis sau a facut ceva deosebit etc. Cand trebuie sa faci asta pentru vreo 6 pacienti, pierzi o multime de timp; ni s-a spus insa ca e foarte important sa fim “acoperiti”, sa putem adica demonstra ca nu a fost vina noastra daca s-a intamplat ceva bolnavului si familia considera ca de vina este spitalul”.
Dupa terminarea DEC-ului in “Soins infirmières”, exista posturi oferite de asa-numitele “echipe volante” sau poti sa lucrezi cu agentiile de plasament – care platesc mai bine, insa nu ofera avantajul unui serviciu stabil. Urmatorul pas este examenul de intrare in Ordinul infirmierilor si – pentru cei care doresc sa continue studiile – exista posibilitatea unui “bac” in Stiinte infirmiere.
Simona Plopeanu

Intre tristete si revolta

INFIRMIER AUXILIAR

Vasile C. a sosit la Montréal in urma cu trei ani si lucreaza, in prezent, ca infirmier auxiliar la un Centre d’accueil pentru persoane in varsta. In Romania a fost, timp de aproape 15 ani, asistent medical coordonator, cu experienta in mai multe domenii, intre care neurologia si urgentele. Sistemul de sanatate de aici i-a pricinuit multe deziluzii: “Este absurd ce se intampla. Se plang ca nu au personal, dar nici prin cap nu le trece ca poate situatia s-ar rezolva daca Ordinul infirmierilor ar avea un regulament mai flexibil”.

Sunt destui imigranti care vin aici avand deja studii si – multi dintre ei – experienta in domeniu. “In loc sa profite de acesti oameni, in care nu au mare lucru de investit, ei le pun bete in roate – considera Vasile. Mie, de exemplu, nu-mi convenea sa-mi refac studiile doi-trei ani la un colegiu si, intre timp, sa stau pe ajutor social, fiindca banii aceia nu-mi ajung nici sa-mi platesc chiria. Mi s-a parut normal sa incerc sa-mi echivalez studiile la Ordinul infirmierilor. Cand colo, ce-am aflat? Ca echivalarea dureaza intre 9 luni si un an si jumatate. A trebuit sa depun ditamai dosarul cu actele, cartea de munca etc. Dar nu a fost de ajuns. Mi-au dat un formular pe care trebuia sa il trimit in tara, sa fie completat in locurile unde am lucrat, bieninteles in limba franceza sau engleza. Si cei de acolo trebuiau apoi sa trimita prin posta formularul la Montréal. Stiti cum merg lucrurile in tara… Puteam sa astept mult si bine. Am rugat-o pe maica-mea sa se ocupe, a mers ea peste tot si s-a rugat de oameni, unii nu intelegeau despre ce este vorba, altii nu stiau sa scrie in limbi straine… Cum nu puteam sa stau cu mainile in san atata vreme, mi-am depus actele intre timp la Ordinul infirmierilor auxiliari si aici lucrurile au mers mult mai repede: in doua saptamani m-au chemat la examen, am facut apoi un stagiu de trei luni – pe care il plateste Comission scolaire de Montréal – si cam asta a fost tot. Mi-am gasit apoi imediat de lucru, cu o agentie de plasament”.

Cu permis, fara permis

Diferenta intre un infirmier si un infirmier auxiliar este mica: cel din urma nu are voie sa administreze intravenoase, nu are, in general, raport direct cu medicul, iar salariul este mai mic cu aproximativ 2 dolari pe ora. Vasile C. sustine ca piedicile birocratice sunt puse mai ales imigrantilor din fostele tari comuniste ale Europei; in cazul celor care vin din Anglia, Franta sau Belgia, echivalarea se face dupa alte criterii. “Nu am renuntat la ideea de a intra in Ordinul infirmierilor. Am aflat insa ca, dupa finalizarea etapei cu actele, urma sa mai fac diverse cursuri, pe care, iarasi, ca sa nu le platesc – facand astfel datorii – trebuia sa fiu pe ajutor social, caz in care le sponsoriza Emploi Québec. Nu puteam sa fac doar cursurile care imi lipseau, fiindca ele erau conditionate de altele. Si uite asa, ajungeam sa mai stau un an pe tusa. M-am gandit sa dau examenul de intrare in Ordinul infirmierilor la Ottawa. Zis si facut: ne-am dus – eu si un prieten – si am luat examenul acolo. Dar credeti ca ne-au acceptat cu permisul de Ontario? Nu! Am inteles apoi ca treaba asta e valabila numai daca ai studiile facute aici: dai examenul in Ontario, te intorci si ti se recunoaste in Québec. Nu insa cand ai studiile facute in alta parte.
Daca ar fi sa dea un sfat celor ce vor sa lucreze aici ca infirmieri, Vasile C. le-ar spune sa se inscrie la colegiu si s-o ia de la capat, fiindca “daca incerci sa lupti cu sistemul, nu te alegi cu nimic. Ei se tem de ceea ce nu cunosc si nu-si bat capul sa se informeze. Daca la ei pe formular scrie “biologie o mie nu stiu cat” si la tine pe diploma scrie doar “biologie”, inseamna ca nu corespunzi. Si-ti dau sa faci un curs de… biologie. Probabil ca sunt domenii unde diferentele nu pot fi ignorate, insa corpul uman este acelasi peste tot in lume, bolile sunt aceleasi. Nimic nu este mai trist decat sa iti pierzi timpul invatand ceea ce deja stii. Dar asta-i situatia.”

Singuratate sau burn-out

“Care este realitatea din spitale? Cum e munca pe care o faci ca infirmier auxiliar?” Vasile are un zambet intristat: “Se face simtita lipsa de personal. Pentru ca suntem putini, pe langa ca responsabilitatea este mare, mai suntem si obligati sa lucram mai mult decat normal. Ceea ce mi se pare inadmisibil este ca, daca nu vine colegul sa te inlocuiasca, tu esti obligat sa ramai in post inca o tura. Vara trecuta am fost si eu la un pas de burn-out, dupa ce am stat in post 24 de ore, inlocuind succesiv alti doi colegi, dupa ce mi-am terminat programul. Nu si-a pus nimeni problema ca e prea mult.
Si inca, in cazul meu – fiindca sunt singur – situatia nu e chiar complicata; dar sunt colege care au copii pe care nu-i pot lasa singuri acasa sau pe care trebuie sa se duca sa-i ia de la gradinita la o anumita ora. Sunt de-a dreptul disperate cand sunt obligate sa faca ore suplimentare. Si cam tot timpul trebuie sa lucrezi in plus. In conditiile astea, viata personala poti s-o uiti: ajungi acasa ca sa faci un dus si sa dormi, te trezesti si o iei de la capat. Iar la impozitele astea, zau daca merita sa faci ore suplimentare. Dar nu ai incotro, fiindca majoritatea infirmierilor auxiliari lucreaza “sur appel”, nu au posturi stabile. Eu am acum un post la timp partial, insa multa vreme am lucrat asa.”
Relatia cu medicii? Vasile rade: “In centru, cand vine medicul parca rasare soarele. In spitale am vazut tot felul de aberatii. Serviciul de garda se face la telefon si sunt unii medici care nu accepta sa fie deranjati la anumite ore. Chiar cazurile grave le lasa pentru cand au ore de vizita. Mie mi se pare un sistem lipsit de umanitate. Ceea ce compenseaza este relatia cu pacientii, care este foarte calda. Oamenii vad cine are cu adevarat grija de ei si sunt recunoscatori. Pacat ca nu ai timp intotdeauna sa te ocupi de ei, fiindca ai de completat tot felul de rapoarte si de luat notite.”
“Ce lucruri ai duce in tara din sistemul de sanatate de aici?” “Tehnologia, materialul medical si ideea acestor centre “d’accueil” pentru batrani”. Vasile C. a optat, de curand, pentru reorientare profesionala si s-a inscris pentru un “bac” la universitate. “Cand am venit aici, nici prin gand nu-mi trecea asta. Dar acum cred ca este o idee buna; de sistemul de sanatate m-am cam saturat.”

*La sfarsitul lunii ianuarie, Statistique Canada a publicat un raport care arata ca, in Québec, persoanele care au nevoie de ingrijiri medicale continua sa se confrunte cu lungi perioade de asteptare. Astfel, pentru o consultatie la specialist, este nevoie, in medie, de 4 saptamani. Tot in jur de o luna trebuie sa astepte si pacientii care au nevoie de interventii chirurgicale minore. Pentru a efectua testele necesare stabilirii diagnosticului, media de asteptare este de trei saptamani.

* Cele mai bune sisteme de sanatate din Canada sunt in provinciile Columbia Britanica si Alberta, dupa cum arata un studiu recent. La aceasta concluzie s-a ajuns in urma compararii sistemelor de sanatate in functie de 70 de criterii. In acest clasament, Québecul ocupa locul al cincilea, dupa Ontario si inainte de Nouveau-Brunswick.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Un nou medicament dă speranțe pacienților cu Alzheimer

Oameni de ştiinţă au salutat rezultatele detaliate ale unui studiu clinic asupra unui nou medicament care confirmă eficacitatea acestuia...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -