Cu kirpanul inainte!

Curtea Suprema a Canadei s-a hotarat sa autorizeze portul kirpanului (pumnal cu semnificatie religioasa, care face parte din portul traditional al comunitatii sikhe) in scoli. In urma cu 4 ani, comisia scolara Marguerite-Bourgeois din Montréal a interzis elevilor din comunitatea sikhe (comunitate care, in Québec, numara in jur de 8.000 de membri, iar in Canada aproximativ 300.000) sa intre in clase “echipati” cu kirpanul. Decizie contestata, dar care a fost sustinuta de Curtea de Apel din Québec.
Curtea Suprema a Canadei sustine insa ca a fost incalcata libertatea de religie; membrii respectivei comunitati ar avea, prin urmare, dreptul de a nu se desparti de kirpan in nici o imprejurare. Punerea in aplicare a noii hotarari nu va fi insa usor de realizat deoarece majoritatea companiilor aeriene si chiar cele feroviare interzic portul oricarui fel de arma (kirpanul nefacand exceptie) pe timpul calatoriilor, din motive de siguranta a calatorilor.

Ultimele articole

Articole similare