Agenda Culturala

Molière si limba din Québec

Prin al sau Mizantrop, Molière a realizat – ca de atatea ori – un personaj care trece dincolo de contextul epocii sale: Alceste este omul incapabil sa se adapteze la o societate plina de ipocrizie si de vicii, pe care zadarnic incearca sa o schimbe si din care nu are nici o sansa sa evadeze. Regizoarea Cristina Iovita preia aceasta situatie si, pornind de la personajele piesei molieresti, le cere tinerilor actori de la Théâtre de l’Utopie sa treaca din secolul al XVII-lea in secolul XXI. De la pantofii de epoca, la patinele cu role, de la limba “pre versuri tocmita”, la limbajul lor cotidian.
Spectacolul Le Misanthrope ou Molière en hiver se joaca in continuare pana in 6 aprilie, cu incepere de la ora 20, de marti pana vineri, la Bain St-Michel (5300, St-Dominique). Biletele (20$ sau 15$ – pentru grupuri) se pot rezerva la telefon: (514) 253-8166 sau se pot procura inainte de fiecare spectacol, la Bain St-Michel.

Metropolis Bleu

A opta editie a Festivalului Literar International Metropolis Bleu se desfasoara – sub deviza Une ville, des mots – in perioada 5-9 aprilie, la Hotel Hyatt Regency din Montréal. Festivalul e unul dintre evenimentele programate in cadrul “Montréal, capitala mondiala a cartii”. Peste 200 de autori, traducatori, editori, precum si alti invitati din domenii inrudite cu literatura sunt asteptati sa ia parte la editia din acest an, care se va desfasura, ca de obicei, in mai multe limbi (in principal, in franceza, engleza si spaniola). Dintre invitatii de marca nu il mentionam decat pe scriitorul Andrei Makine (detinator al unui premiu Goncourt), care se va intalni cu publicul in 6 si 8 aprilie.
www.blue-met-bleu.com

Quinzaine de la poésie

Luna aceasta, peste o suta de poeti, artisti si muzicieni celebreaza poezia la Montréal. Quinzaine de la poésie a ajuns la cea de-a saptea editie. Jean-Paul Daoust, purtatorul de cuvant al festivalului afirma ca, la Montréal, “poezia face parte din istoria locului”.
Intalnirile au loc intre 12 – 29 martie, in sapte biblioteci, opt case de cultura si doua teatre. Manifestarile programate cu aceasta ocazie dureaza intre 80 si 90 de minute; publicul are ocazia de a asculta improvizatii muzicale la pian si de a asista la discutii intre scriitorii animatori si poetii invitati.
www.ville.montreal.qc.ca/culture

Nou festival de film

Prima editie a Festival de films sur les droits de la personne de Montréal debuteaza pe 24 martie. Timp de trei zile, la cinematograful Beaubien (situat la 2396, Beaubien est), vor putea fi vizionate 16 filme de fictiune si 30 de documentare de pe cele patru continente. Toate prezinta aspecte legate de problema rasismului sau consecinte ale nedreptatii sociale. Festivalul, unic in lume ca gen, se desfasoara in cadrul Semaine d’actions contre le racisme, manifestare care a fost organizata pentru prima oara la Montréal in anul 2000. O comisie de profesionisti a realizat selectia filmelor, din cele aproximativ 200 de filme trimise spre vizionare; 9 dintre acestea vor intra in competitie pentru Marele premiu FFDPM. De asemenea, va fi acordat si un premiu al publicului.
www.ffdpm.com

Tineri in concert

Tinerii care doresc sa se lanseze in domeniul muzicii si sa ajunga la concursuri internationale, pot incepe prin a participa la concursul Standard Life, organizat de OSM. Competitia cuprinde sectiuni pentru toate instrumentele de orchestra si canto. La ea se pot inscrie copii canadieni sau imigranti – rezidenti in Canada. Ajuns la a 67-a editie, concursul OSM este o veritabila rampa de lansare pentru tinerii dornici de afirmare. Standard Life a fost organizat pentru prima oara in 1940 de maestrul Wilfrid Pelletier, impreuna cu Antonia David, sotia unui senator.
Competitia se desfasoara in trei etape: preselectie, semifinala si finala. Pana la data de 29 septembrie, tinerii muzicieni trebuie sa prezinte la OSM doua copii dupa inregistrarile personale (pe casete sau CD-uri). Semifinala se va desfasura in 16 si 17 noiembrie, iar faza finala va avea loc in 18 noiembrie 2006.
www.osm.ca (OSM Jeunesse)

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare