Cineastul, artist herculean

Pe Laurentiu Damian l-am cunoscut, din umbra, in 1992, ducandu-ma la pregatirile informale si gratuite pentru aspirantii la regie, sambata dimineata, la Academia de Teatru si Film. Cam tot atunci am vazut si filmul Ramanerea, care mi-a facut o impresie foarte puternica, cu imagini picturale, incarcat de poezie si dramatism. Pana la urma n-am devenit studenta la regie, ci la jurnalistica si l-am mai zarit pe Laurentiu Damian doar ocazional, prin salile de cinema. Vazandu-i numele pe lista participantilor la Festivalul International al Filmului despre Arta – editia 2006, mi-am spus ca a venit momentul sa stam de vorba. Ca si acum 14 ani, mi s-a parut un om pasionat de meseriile alese, cea de dascal si cea de creator. Un om pasionat de arta si de oameni – de cei pe care si-i alege ca subiect de film si de cei care ii pot vedea filmele.

Onisim Colta – Joc, iluzie, transparenta si mantuire, filmul cu care Laurentiu Damian a fost prezent la Montréal, in cadrul FIFA, este al doilea episod din trilogia Geometria iluziei, alaturi de Evadarea din trup (Sever Frentiu) si de Starea de veghe. Expozitie cu bronz, lemn, flori si prieteni (Celus Ciobanu, Felicia Lacsan Bedelean). Filmul a fost proiectat o singura data, la Institutul Goethe, in 16 martie, de la ora 19h00. Sala mica era plina; e drept ca dupa aceea a urmat un lungmetraj interesant, I BUILD THE TOWER, despre turnurile Watts din LA.

In putine cuvinte: filmul m-a miscat. Obiectele create de Onisim Colta, povestea lui, versurile lui Anghel Mora, vocea lui Adrian Pintea, poezia imaginilor, toate reunite sub bagheta ucenicului vrajitor. Orice regizor recreeaza lumea pe potriva sufletului si mintii sale, iar Laurentiu Damian este un poet care vede lumea prin prisma sensibilitatii, a inefabilului. Documentarul sau nu este o relatare seaca, o biografie, disectia vietii artistului, ci un poem inchinat creatiei, care, pentru 20 de minute, m-a facut sa traiesc in alta lume, in lumea imaginarului lui Onisim Colta, un artist din Arad care trudeste in podul lui si faureste, din obiecte disparate, minuni ale formei.

Cum l-ati cunoscut pe Onisim Colta?
Am pornit pe urmele lui Sever Frentiu si m-am dus la Arad. Cautandu-i tablourile, am apelat la tot felul de artisti, sa-mi aduca lucrari. La un moment dat a aparut un domn extrem de civilizat, care mi-a spus “Eu am doua lucrari de Sever Frentiu, dar aveti mare grija sa nu care cumva lumina sa le strice”. Si eu am crezut ca este un medic, un colectionar, oricum, nu un artist. Si am intrebat: “Dumneata cine esti?” “Sunt si eu un pictor”. Tipul asta de modestie m-a atras si am vrut sa-i fac o vizita la atelier. Atelierul era in Teatrul National din Arad; era deasupra de tot, intr-un pod cu foarte multe obiecte, foarte multe lucrari – el le migalea, pentru ca acest Onisim Colta este un om foarte special. Se ocupa de manufactura, pictura, grafica, scenografie…

De aceea l-ati ales ca subiect?
Mi-am dat seama ca este un om singur, fara familie, un om modest si mi-am spus “In fond, de ce nu? Sa fie al doilea film”. Dupa care s-au mai adaugat doi artisti plastici si a devenit o trilogie, care se numea Geometria iluziei, titlu inspirat de un foarte bun coleg si prieten, regizor si poet. Anghel Mora a murit acum cativa ani si mi-a fost coleg de generatie.
Dezvoltand filmul despre Colta, mi-am dat seama care este elementul comun al trilogiei respective. Acesta apare la finalul filmului de 52 de minute (filmul prezentat in festival are numai 20- n.red.) Este vorba despre o statuie absolut superba, dezmembrata, inchisa dupa niste gratii cu foarte multe lacate. Nu stiu pentru ce, ca era asa de grea ca n-ar fi furat-o nimeni. Si atunci m-am gandit: “Oare Frentiu, care murise si cazuse in uitare, oare acest artist necunoscut, oare ceilalti, care sunt undeva, la Arad, departe de capitala, oare nu cumva fiecare dintre noi ar putea avea nesansa sa fie ferecat de niste lacate, inclusiv cinema-ul, in arhiva, in cutii?” Trilogia este construita in jurul acestei idei, dar filmele pot fi vazute si separat.

Ce v-a determinat sa trimiteti tocmai acest film la FIFA?
Le-am trimis la Montréal trilogia, as fi vrut sa fie selectata integral; ei au ales filmul cu Onisim Colta, l-au considerat un artist mai special ca mijloace, ca structura. Fiind si destul de religios, filmul a capatat conotatii biblice, li s-a parut interesant… si “iata-ma-s ispravniceasa“, iata-ma-s la Montréal.

Cinematografia romaneasca

In Montréal, filmele documentare considerate de interes public sunt disponibile in salile de cinema de repertoriu. Ce se intampla in Romania cu filmul documentar?
Editura Video din Ministerul Culturii produce cam 2-3 documentare pe an. Exista si alte studiouri, de film experimental, social sau politic. Din pacate, documentarele nu sunt difuzate decat in cadre speciale: la Cinemateca Romana – Sala Union, Centrul Cultural Francez, canalele TVR Cultural si TVR International. Scurtmetrajul, documentarul si animatia sunt ca si inexistente in materie de difuzare.

Care e situatia in salile de cinema?
In ciuda invaziei de filme americane, de serie B si nu numai, publicul este saturat si tanjeste dupa filme europene. Asa se face ca, la saptamana filmului britanic, filmului francez, finlandez sau suedez salile sunt pline. De asemenea, la centrele culturale, care sunt foarte active – cel maghiar de pilda, care aduce filme actuale.

Banii si filmele

Ati fost invitat la Facultatea de film din York, la Toronto. Cu ce impresii v-ati intors de acolo?
La invitatia unei prietene si colege de generatie, Tereza Barta, profesoara acolo la departamentul de regie, am sustinut doua ateliere si am fost foarte impresionat de atentia, intelegerea si mirarea resimtite in fata noutatilor pe care le-au aflat despre rigoarea scolii de la UNATC. Am luat legatura si cu decanul si avem un proiect de schimb de studenti, pe film experimental si documentar, adica sa primim noi 4 studenti care sa lucreze pe proiecte comune in Romania, urmand sa vina in Canada 4 studenti de-ai nostri. Sigur ca acolo totul arata sclipitor, senzational; exista bani, studentii platesc sume importante. Noi avem probleme pe plan financiar, dar nu legate de metoda. Am aflat ca, in absenta mea, consiliul profesoral s-a intalnit pentru a discuta strategia si metodele noastre de examina studentii si de a contura o personalitate artistica in decurs de patru ani, plus un master de doi. Lor li s-au parut muncile lui Hercule, niste etape de foc. Au si intrebat de ce este asa dur si le-am explicat ca meseriile respective sunt dure. Ce ne lipseste noua este cursul de productie si specializarea in acest domeniu; de multe ori regizorul se ocupa de asta.

Cum se face ca la Festival du Nouveau Cinéma, dedicat noilor tendinte in cinematografie, nu a fost prezentat nici un film romanesc, in vreme ce alte tari, precum Cehia sau Bulgaria, au fost prezente?
Sincer, nu stiu. In momentul de fata avem o generatie foarte puternica. In top este Cristi Puiu, cu Moartea Domnului Lazarescu; Catalin Mitulescu isi produce acum primul lungmetraj, pe care-l va trimite la Cannes. Cristian Nemescu, castigatorul marelui premiu la New York, este la primul lui lungmetraj; Radu Muntean incepe filmul al doilea dupa Furia. Cristian Mungiu, dupa Occident a lucrat o serie intreaga de filme cu regizori din Franta, Italia si vreo trei din Europa de Est. Exista un regizor foarte interesant, de film experimental, care imbina fictiune, documentar, docu-drama si animatie: Radu Igaszag. Cred ca nu s-a stiut de acest festival, cred ca nu au putut sa ajunga la el. E un mare efort financiar participarea la un festival international, mai ales peste ocean. Si eu a trebuit sa fac economii si sa caut finantare pentru a veni aici.

Ca “simplu cetatean” fumator, ce parere aveti despre interzicerea fumatului in locuri publice in Montréal, incepand cu vara aceasta?
Sunt o persoana care incearca, cu disperare, sa se lase de fumat, dar nu reuseste, fiindca in momentul asta, in lume fac tot ce se poate ca sa te faca sa te simti umilit in postura de fumator. Cred ca pana la urma ne vom regrupa in formula europeana – nu stiu daca si nord-americana – de minoritate si, laolalta cu homosexualii, lesbienele, minoritatile lingvistice si religioase, ne vom cere drepturile la libera expresie.

Laurentiu Damian este regizor si scenarist de filme de lung si scurtmetraj, de fictiune (primul sau lungmetraj de fictiune a fost Drumul cainilor) si documentare – multe cu premii internationale, eseist si critic de film, profesor universitar, Prorector al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti (fosta ATF, fost IATC); directorul Editurii Video din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare