Inversarea ipotecii

Acum o saptamana ma intalnesc cu vecinul George la bacania din colt. “Ce mai faci, domnule George, ca nu te mai vede lumea cu lunile”, il intreb eu mai in gluma, mai in serios. “Ce sa fac, domnu’ Pavel, voiajez cat se poate, daca tot sunt la pensie; copiii nu-mi plang pe vatra, asa ca macar sa ma plimb prin lumea asta.” “Bine faci, domNu’ George, dar sa nu-mi spui ca ti-au pus ceva in plus la pensie, ca dintr-a mea, abia daca-mi ajunge sa ma plimb pana la IGA si inapoi.” “Nu pensia ma ajuta sa vad lumea, ci casa, si o sa-ti povestesc cum. Ca si tine, am platit douazeci de ani pentru a deveni proprietarul locuintei. Iar cand am ajuns la pensie, m-am gasit cam singur, cu o casa platita si cu multe vise sub palarie. Intamplarea a facut ca, acum mai bine de un an, sa stau de vorba cu un cosilier in finante despre veniturile la pensie; el mi-a povestit de programul PCRR. Stii ce inseamna?” Convins ca e inca una din glumele cu subtilitati ale domnului George, incerc sa-i raspund cu aceeasi moneda: “Da’ cum sa nu stiu, e noul partid comunist al romanilor romantici.” “Nu, dragule, e vorba de Progamul canadian de venituri rezidentiale, care exista din anul 1986 si despre care se vorbeste tot mai mult in ultima vreme. Deci, daca am vazut eu ca pe copii nu-i intereseaza casa, pentru ca ei si-au facut deja rostul prin alte parti si nu-i mai trage ata sa locuiasca sub vechiul acoperis, mi-am zis de ce nu.” “Daca e cum spui, inseamna ca locuinta la care am platit 20 de ani, imi da banii inapoi?” “Cam asa ceva, popular se mai numeste si ipoteca inversata. In acest fel ai posibilitatea sa recuperezi intre 20.000 si 500.000$, sau, mai bine zis, de la 10 % pana la 40 % din valoarea casei tale. Si asta in bani lichizi, adica liberi de impozitare.”
Ochii mei se rotunjeau, ascultandu-l tot mai interesat pe amicul George. “Banca iti plateste aceasta suma, care se bazeaza pe valoarea casei, suma pe care-o recupereaza la decesul proprietarilor sau la mutare. Dar vad, dupa figura pe care o faci, ca e mai greu de inteles asa, dupa procente. Uite, mai bine, un exemplu: daca iei un imprumut de 100.000$ pentru o casa care este evaluata la 400.000$, abia dupa 17 ani trebuie sa eliberezi locuinta.” “Bine, bine, dar pentru copii ce mai ramane?”, intreb eu in continuare nedumerit. “A, daca conteaza pentru tine ce mai ramane la copii, nu asta e solutia cea buna. Aceasta strategie e buna doar daca vrei sa te bucuri cat mai mult de zilele ce ti-au mai ramas. Bineinteles, daca e sa mori inainte de vreme, diferenta intre datoria bancii si pretul de vanzare se cuvine copiilor, dar daca ai viata lunga, sa fie ei sanatosi, fiindca nu le mai ramane nimic.” Buimac de cap si cu gandurile in caruta, am luat-o incet spre casa ce ma astepta cuminte la doua colturi de strada. Ajuns in dreptul ei, am privit-o lung, mai intai din fata, apoi din stanga, din dreapta, ca acum 25 de ani, cand am vazut-o pentru prima oara. O fi bine, n-o fi bine, pe cine sa intreb? Casa, ca un mare filozof antic, ma privea de la inaltimea acoperisului, cu geamurile aurite de ultimele raze de soare: a ta e decizia, dragul meu, sa stii ca nu exista solutii rele sau bune, ci doar unele care-ti convin mai mult si altele care-ti convin mai putin. Important este ca astazi ai aflat ceva nou si de acum stii ca se poate si asa. Daca e bine sau nu pentru tine, esti singurul care poate da raspunsul.
Petru Cotnareanu
Consilier in securitate fianciara
[email protected]