Cum ajunge o carte de pe masa de lucru a autorului in rafturile unei librarii este un lucru pe care ar vrea sa-l afle orice aspirant la titlul de “scriitor”. Mai ales atunci cand se afla intr-o tara straina, unde lucrurile sunt altfel decat le-a cunoscut, mai ales cand cartea cu pricina este scrisa intr-o alta limba decat cea natala. Vom vedea cum stau, din acest punct de vedere, lucrurile in Québec, folosind exemplul unei scriitoare care a reusit, in doar cativa ani de la sosirea ei pe pamant canadian, sa isi publice trei carti la o editura de prestigiu din Montréal.
Cand a parcurs primele capitole din romanul Feliciei Mihali, Le pays du fromage, André Vanasse, directorul literar al Editurii XYZ, a stiut numaidecat ca se afla in fata unei noi descoperiri: “Credeam in aceasta carte si m-a impresionat demersul cvasi-temerar al autoarei. In literatura quebecheza sunt multi scriitori de origine straina care scriu in franceza, insa ei fie s-au nascut aici, fie se afla aici de cateva decenii. Felicia venise insa in anul 2000…” La randul sau, scriitoarea isi aminteste bucuria – nu lipsita de uimire – cand a primit vestea ca primul sau roman urma sa apara la XYZ : “Nici nu mai stiu evidenta editurilor la care trimisesem manuscrisul. Eram doar de doi ani in Québec si, din putinii mei bani de studenta, facusem 15-20 de manuscrise si le trimisesem peste tot. XYZ a fost singura care mi-a raspuns favorabil. Asa am devenit, vrand-nevrand, autor quebechez, desi era o carte despre Romania, fiindca XYZ este o editura specializata in literatura quebecheza”.
Urmatoarele doua romane, Luc, le Chinois et moi si La Reine et le soldat au aparut tot la XYZ, pentru ca Felicia Mihali a incheiat cu aceasta un contract: “Eu am obligatia sa le prezint tot ce produc de aici inainte. Exista in contract o clauza a primului refuz, adica numai daca ei refuza sa-l publice, eu am dreptul sa duc manuscrisul la alta editura”. Insa, in prezent, nimic nu duce cu gandul la aceasta clauza, atat scriitoarea cat si directorul literar al editurii fiind cat se poate de multumiti unul de celalalt.
De la foarte bun la excelent
“Primesc in jur de 400 de manuscrise si public 3. Cum le selectez? Simplu: trebuie sa-mi atraga atentia, sa ma surprinda. E absolut subiectiv totul. Eu “ascult” un roman, un stil, un ton. Il ascult si imi spun: Doamne, e diferit! Ascult un altul si zic: Nu are nici un rost sa-l public, mai sunt sute de astfel de romane pe piata.” In calitate de director literar al editurii, André Vanasse are o mare responsabilitate: “Am vazut, pana acum, mii de manuscrise. Uneori sunt entuziasmat si vreau sa-l sun numaidecat pe autor, sa-i spun ca o sa-l public. Dar ma linistesc si imi zic ca trebuie sa citesc mai departe, macar jumatate din roman, fiindca poate am dat peste un capitol foarte bun, iar restul nu va merge. Daca jumatate din roman e excelent, il accept, fiindca inseamna ca exista capacitatea de a rescrie restul. Un capitol din douazeci e irecuperabil.” Cel care va rescrie capitolele este, desigur, autorul; directorul literar al editurii face doar observatiile necesare si vine cu sugestii: “Eu privesc ce nu functioneaza bine in text si el va rescrie en sa manière, spune Vanasse. Daca romanul e bun, eu il vreau foarte bun, daca e foarte bun, il vreau excelent. Se intampla deci adesea sa cer autorului sa rescrie portiuni de text. Problema care se pune este daca cred indeajuns de mult in cartea respectiva, pentru a face eforturile necesare in directia publicarii ei.”
Romanele Feliciei
Intrebat care a fost elementul-surpriza in Le pays du fromage, André Vanasse raspunde fara ezitare: “Universul saraciei, singuratatii, imaginarului. Pentru ca aceasta fata (eroina, n.red.) care traieste in conditii dezgustatoare frecventeaza biblioteca universala. Am aflat ca astfel ca putreziciunea poate coexista cu aspecte extraordinare ale intelectului. Sigur, poate sa nu-ti placa universul romanului, dar nu poti spune ca romanul nu e bun. Mie mi s-a parut extraordinar acest oximoron folosit de autoare, aceasta coexistenta a contrariilor”. Cat despre Luc, le Chinois et moi, Vanasse a avertizat-o pe Felicia ca va avea mai putin succes decat prima carte: “Romanul are o problema de structura. Exista o parte care e excelenta si alta care e buna. Iar cea excelenta o face pe cea buna sa para mai putin buna. Cand chinezul si naratoarea merg la manastire, e magnific; cand ajungem insa in planul cotidian, cu micile certuri din redactia unui ziar, nu mai e la fel. Dar Felicia mi-a explicat ca exact asta a vrut sa faca: sa vorbeasca despre exotism si despre cotidian, iar cotidianul este mereu moche, in vreme ce exoticul e mereu frumos. Trebuia deci mentinut acest dublu limbaj.”
Cu La Reine et le soldat, roman scris de Felicia Mihali direct in franceza, lucrurile s-au schimbat: “Este o poveste fascinanta, care ma face sa ma gandesc la Declinul imperiului american, de Denys Arcand. Vedem aici cum moare o civilizatie din cauza bogatiei sale, iar oamenii care le iau locul sunt primitivi si neciopliti” spune André Vanasse. “Cand i-am dat Regina si soldatul, isi aminteste Felicia, in mai 2005, André mi-a zis ca il va publica mai tarziu, fiindca are deja planul editorial completat pe tot anul. I-a placut insa atat de mult incat i-a facut loc: in cateva luni era publicat”.
Mecanismul literar
La Reine et le soldat este, dintre cele trei, cartea preferata a criticului literar Stanley Péan, care apreciaza, de altfel, toate romanele publicate de Felicia pana acum. “Lucrez la Le Libraire si sunt atent la editorii care stiu ca fac treaba buna. M-a intrigat aceasta romanciera de origine straina, care venise sa publice aici; am apreciat imediat calitatea scriiturii si insusirile profund literare pe care le-a demonstrat de la prima carte a sa”. In cazul in care un scriitor ii atrage atentia, criticul ii va urmari evolutia. Altfel, Stanley Péan recunoaste ca isi selecteaza lecturile in functie de ce scrie pe coperta a patra a cartii si de “ce se spune” in mediul literar.
Atunci cand aspirantii la meseria de scriitor il intreaba cum sa scrie, André Vanasse le raspunde: “Nu exista o reteta pentru asta. Unii folosesc fraze scurte – subiect, verb, complement – si e superb. Altii fac fraze lungi si alambicate – si e, de asemenea, superb. Problema principala ramane cum traieste scriitorul cu scrisul sau. Daca poate sau nu sa-si seduca cititorul. Aici, eu nu pot sa fac nimic.”
Beneficiind de o noua bursa de la Conseil des Arts et des Lettres, Felicia Mihali lucreaza, in pezent, la un nou roman, pe care spera sa-l incredinteze editurii XYZ la inceputul verii: “Nu ma mai grabesc acum; prefer sa scriu carti bune si sa-mi dau timp sa le revizuiesc.” Deocamdata, ea se pregateste pentru un drum in Romania unde, intre 24 iunie si 2 iulie va lua parte la Conseil international des études francophones – eveniment care aduna sute de universitari si scriitori din toata lumea si care in acest an se va desfasura la Sinaia. In ce priveste publicarea cartilor ei in limba romana, scriitoarea spune ca, desi i-ar face mare placere, nu are, in prezent, nici timpul, nici energia necesare demersurilor pe care asemenea proiect le impune.
