Avocata romanca pentru un “motard”

Cristina Nedelcu a fost, din 2002, avocata lui Gregory Wooley, unul dintre numerosii membri ai Hells Angels, cunoscuta grupare de gangsteri. Gregory Wooley a fost arestat in cadrul operatiunii Primavara 2001, insa procesul sau s-a desfasurat separat de al celorlalti membri ai bandei, fiind singurul acuzat in mod direct de crima. Primul proces a avut loc intre februarie 2002 si septembrie 2003; pentru apararea “motard”- ului, avocata Cristina Nedelcu a incasat atunci impresionanta suma de 327.000$. Banii au fost platiti din fonduri publice, intrucat “motard”-ul era admisibil la “ajutor juridic” – care se acorda din oficiu persoanelor fara venit sau cu venituri mici. Au urmat alte doua procese in 2004, la capatul carora Wooley a fost achitat de acuzatia de crima si condamnat la 13 ani de inchisoare pentru complot la crima, trafic de stupefiante si “gangsterism”.
Fiindca pentru aceste ultime doua procese a primit numai 33.775$, avocata Cristina Nedelcu a facut contestatie la Curtea Civila, solicitand alti 65.800$; ea a primit aproximativ jumatate din suma ceruta. (Sursa: La Presse; Journal de Montréal, editiile din 24 mai). (PR)

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare