Planificare avansata

Intr-una din dupa-amiezile saptamanii trecute, mi s-a intamplat sa insotesc un cuplu de prieteni la cumparaturi. Oameni simpatici si binevoitori, pe care-i cunosc de cativa ani, in prezent la pensie, in plina forma si cu o buna situatie materiala. Doamna dorea sa cumpere un cadou inedit, pentru aniversarea unei prietene. Asa ca am ajuns intr-o zona cu magazine pestrite, in care poti gasi mici nimicuri, ce bucura ochii celor carora le oferim. La un moment dat, ne-am intalnit cu o femeie cam de varsta prietenilor mei, cu aparenta mai mult decat modesta, dar a carei prezenta, dupa cate vedeam, le facea mare placere. Dupa ce au stat putin de vorba si si-au urat cele bune, ne-am continuat drumul. “Saraca de ea, nu ma asteptam sa ajunga asa de rau”, spune domnul, dupa lungi clipe de tacere. “De ce spuneti asta, o cunoasteti mai de demult?” intreb eu. “Cum sa nu, am fost multi ani colegi de serviciu si, pe vremea aceea, avea o situatie materiala de invidiat”, raspunde sotia. “Dar necazurile au venit unele dupa altele: dupa o boala lunga si costisitoare a sotului, acum se lupta singura cu minimul pensiei de stat. Nu mi-as fi inchipuit ca a fost atat de rau organizata financiar.”
Poate ca o sa-mi reprosati ca iar vin cu povesti de la bunica, dar, din pacate, nu e nici poveste si nici nu vine din timpuri trecute. Cred ca multi dintre dumneavoastra cunoasteti situatii si mai delicate decat cea prezentata. Cum e posibil ca, dupa ce am muncit din greu, ca sa ajungem pe o treapta cat mai confortabila a vietii, sa fim nevoiti sa reincepem de la zero, de multe ori la varsta la care nu mai e posibil sa o iei de la capat? O sa-mi raspundeti ca necazurile nu pot fi prevazute. Va contrazic: de cateva mii de ani nu e nimic nou sub soare, necazurile sunt mereu aceleasi, figurile se schimba. Pentru a simplifica istoria, in viata sunt doar doua posibilitati: de a muri la o varsta prematura sau de a trai pana la adanci batraneti. In primul caz se impune o protectie financiara, pentru ca cei de care ne pasa sa nu sufere si pe plan financiar.
In a doua situatie, e necesara o buna planificare, pentru ca nivelul nostru de trai sa nu fluctueze la fiecare soc. Deci putem sa alegem: acceptam fatalismul, cu “ce-o fi, s-o intampla” sau facem apel la un nou serviciu, oferit de institutiile financiare, numit planificare financiara avansata.
Ce inseamna acest concept si cine poate avea acces la el? Planificare financiara avansata reprezinta, de fapt, o actiune concertata a mai multor profesionisti ai finantelor. Consilierul financiar va face apel, in functie de situatia personala, la o echipa multidisciplinara, astfel ca fiscalistul, avocatul, contabilul, notarul sa lucreze impreuna pentru dvs. Scopul: de a gasi mijloacele optime, prin care rezultatele muncii de o viata sa poata fi transmise generatiei viitoare, cu un minim de impozitare.
Cine poate avea acces la acest serviu? Teoretic toata lumea, dar mai ales cei care, ajunsi la varsta maturitatii, se gandesc serios la transmiterea patrimoniului familial, in conditii de impozitare minima.Lista poate fi mai lunga, dar mai usor este sa luati legatura cu consilierul dumneavoastra in finante, pentru o opinie personalizata.
Petru Cotnareanu
Consilier in securitate financiara
[email protected]

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare