Agenda de timp liber

Grand Prix du Canada

23-25 iunie
Eveniment mult asteptat al fiecarui an, Formula 1 are loc, ca de obicei, pe circuitul Gilles Villeneuve din Ile Sainte-Hélène. La aceasta ora, majoritatea biletelor au fost deja vandute. Cei care nu pot sa participe la eveniment, mai au totusi o consolare: strada Crescent, si ea “gazda a evenimentului”, le va oferi posibilitatea sa vada de aproape vehiculele deja legendare ale pilotilor, inainte de desfasurarea concursului.
www.grandprix.ca

L’International des Feux Loto-Québec

17 iunie-29 iulie
Gazda unuia dintre cele mai atragatoare evenimente ale verii montrealeze, Concursul international de pirotehnica, nu putea fi decat La Ronde, locul preferat de toti amatorii de distractii si senzatii tari. De altfel, acesta a fost locul ales chiar de la prima editie a concursului, din 1985. In acest an, primele focuri de artificii vor apartine Elvetiei. Cei care nu ajung pe Ile Sainte-Hélène (unde se afla La Ronde), pot urmari spectacolul de pe podul Jacques-Cartier sau din Vieux-Port. Focurile de artificii vor avea loc in zile de sambata, duminica si miercuri; programarea exacta se afla pe site-ul:
www.internationaldesfeuxloto-quebec.com

Les FrancoFolies de Montréal

8-18 iunie
In acest an, marea sarbatoare a muzicii francofone se va desfasura la inceputul verii: peste 150 de spectacole gratuite vor avea loc in spatiul traditional al Place des Arts. Ca de obicei, aceasta a 18-a editie va aduce in fata publicului nu doar valori consacrate, ci si noi voci ale cantecului in limba franceza. Sunt invitati solisti din intreaga lume, insa rasfatatii FrancoFoliilor vor fi, cu siguranta, vedete locale precum Isabelle Boulay, Ariane Moffatt, Luck Mervil sau Pierre Lapointe.
www.francofolies.com

Festival Fringe

8-18 iunie
Considerat cel mai excentric dintre festivalurile din Montréal, Festivalul Fringe a ajuns, in acest an, la a 16-a editie. Dupa multe negocieri cu primaria Plateau Mont-Royal – aflata in apararea linistii publice -, organizatorii au obtinut dreptul ca spectacolele sa se desfasoare ca de obicei, in Parc des Amériques, respectand anumite restrictii. De asemenea, aproximativ 10 sali din zona mentionata vor gazdui si ele pe amatorii de teatru, dans si muzica. Festivalul, care isi stabileste programul cu ajutorul unei loterii, se imparte, in acest an, in mod egal intre artistii francofoni, anglofoni, canadieni din afara Québecului si cei sositi din strainatate.
www.montrealfringe.ca

Festivalul Prezeniei Autohtone

25 mai-8 iunie, 21-25 iunie
Cei care sunt interesati de cultura si traditiile Primelor Natiuni vor avea ocazia sa afle o multime de lucruri interesante participand la Festivalul Prezentei Autohtone. O serie de manifestari – proiectie de filme si documentare, lecturi si conferinte, expozitii – vor pune in lumina felul in care urmasii amerindienilor s-au adaptat la lumea moderna in care traiesc, pastrand, in acelasi timp, bogatia spirituala ancestrala.
www.nativelynx.qc.ca

Festivalul de moda si design

20-25 iunie
Centrul orasului (unghiul McGill College si Ste-Catherine) va gazdui acest eveniment, pe care multi dintre montrealezi il considera drept “le plus glamour” dintre atractiile verii. Peste 40 de marci vor fi prezentate cu ocazia celei de-a 6-a editii a Festivalului de Moda si Design. Acesta este si un prilej de a afla ultimele tendinte, pentru persoanele care doresc sa fie in pas cu moda.
www.sensationmode.com

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare