“Uite ce mica e Londra: daca pun degetul pe geam, nici nu se mai vede”, remarca, amuzat, vecinul meu de scaun din avionul transatlantic. “Si cand te gandesti ca acolo, dupa degetul meu, traiesc milioane de oameni, cu bucuriile si necazurile lor; exact in acest moment unii se nasc, altii mor, unii rad, altii plang… Vazut de la 11 km, parca am fi insa deasupra unei perechi de pantaloni peticiti in toate culorile”. Amuzant vecin, mi-am spus in gand si, ca sa fac putina conversatie, i-am raspuns: “Asa-mi pare si mie. Dar, spune-mi, cu ce te ocupi?” “Eu sunt vanzator de vise”, vine raspunsul, cu un zambet in coltul gurii, “Nu vrei sa cumperi si tu unul?” “Vise? Despre ce fel de vise e vorba? Ca am eu destule pe ale mele…” In locul unui raspuns, am primit o alta intrebare: “Spune-mi, tie ti se intampla sa visezi cum va fi la pensie? Atunci cand, teoretic, ar trebui sa ai si timp si bani, pentru a face tot ce-ai tot amanat de-a lungul vietii?” “Da, raspund eu, putin incurcat, mi se intampla ca dupa o zi lunga de munca, inainte de-a adormi, sa ma gandesc la asa ceva, dar nu vad cum ai putea tu sa-mi vinzi propriul meu vis?” “Foarte usor. Imagineaza-ti doar ca visul tau e perfect realizabil. Eu, de fapt, ma ocup cu planificarea economiilor, mai exact, cu protectia financiara a ta si a familiei tale. Iar pentru ca visul tau sa se implineasca e cateodata nevoie de unul ca mine, care cunoaste cum se poate realiza si care are la indemana instrumentele necesare”.
Intrigat de siguranta cu care vorbea vecinul meu, raspund un pic mai in barba: “Ba bine ca eu n-oi fi in stare sa ma ocup si singur de banii mei.” Amicul ma priveste lung si, cu aceeasi siguranta, continua: “Sigur ca da, doar vii dintr-o tara unde toata lumea se pricepe la tot si, de multe ori, la nimic. Daca o sa te uiti bine in urma, o sa vezi si rezultatele. Pentru a fi mai clar, uite un exemplu: cand te dor dintii, in loc sa vezi un dentist – ca de, ce poate el sa faca mai bine ca tine? – iei apa rece in gura si astepti sa-ti treaca. Asta inseamna ca poti sa te descurci si singur, doar ca, dupa un timp, gura ta va arata ca un cimitir bombardat, pe cand cel ce a folosit serviciile unui specialist va rade cu toti dintii. Acum intelegi care este diferenta?” “De acord, cu asemenea argumente esti greu de contrazis. Dar, ia spune, mai ai si alte vise in geanta ta?” “Bineinteles, dar spune-mi mai intai, ai copii?” “Am doi adolescenti”, ma falesc eu. “Sa-ti traiasca! Dar daca tocmai acum lipseste un inger la numaratoare si-ai muri, pe care din cele doua scenarii le preferi: copii tai sa planga dupa tine sau sa-si planga soarta lor, pentru ca toate visele pe care le aveau au plecat impreuna cu tine? Vad ca nu te-ai gandit la asa ceva si, din pacate, mai sunt inca multi ca tine, care cred ca necazurile sunt doar pentru altii… Ca si cum ar trai toata viata in avion, iar necazurile undeva, atat de departe incat ar putea sa le ascunda umbra unui deget. Mi se pare trist ca, intr-o societate in care protectia finaciara functioneaza ca un mecanism bine uns de mai bine de un secol, sa mai intalnesc copii flamanzi, doar pentru ca parintii nu au gasit niciodata timp sa se gandeasca si la ei.”
Avionul ce ma aducea acasa dupa o buna vacanta petrecuta in Obcinele Bucovinei plutea, in acest moment, deasupra unui camp de nori stralucitori de albi, nepasator la toate rautatile sau bucuriile ce se petreceau pe pamantul nostru cel de toate zilele.
Petru Cotnareanu
Consilier in securitate finaciara
[email protected]