Nu este nici un secret faptul ca, pentru un nou-sosit in Canada, primul “job” – intr-un domeniu legat de pregatirea si experienta din tara de origine – este cel mai greu de gasit. Exista domenii “intangibile”, din pricina dificultatii de a obtine permisul de practica din partea Ordinelor profesionale (cazul medicilor este exemplul cel mai la indemana), dar nici alte meserii nu sunt usor de “cucerit”. Realitatea arata ca sunt multi imigrantii care asteapta luni bune inainte de a veni acasa cu primul cec de plata. Sa fie din pricina unei meserii fara prea mari perspective pe piata de lucru sau concurentei prea mari in domeniu? Sa fie de vina lipsa “experientei canadiene”, cum sustin multi? In cele ce urmeaza, Ana Romanti, consilier la Centre d’action socio-communautaire de Montréal, ofera un raspuns acestor intrebari.
Care ar fi profilul candidatului care-si gaseste usor de lucru?
Din punctul de vedere al profesiei, nu as putea face un profil. Cunosc cazuri de informaticieni care si-au gasit de lucru in primele saptamani de la venirea lor la Québec, in vreme ce altii, cu aceleasi studii inscrise pe diploma, si-au gasit dupa sase luni, un an sau deloc. Pot spune ca si afirmatia ca nu-ti vei gasi usor loc de munca daca nu ai o meserie care se cauta nu este intotdeauna adevarata. Cunosc cazul unei profesoare de engleza care si-a gasit de lucru in doua luni, ca profesoara la un colegiu quebechez, pentru ca exista scoli private care nu cer permisul “d’enseignement”.
Care este atunci secretul celor care obtin repede un loc de munca in domeniu?
Atitudinea. Care are, desigur, de-a face cu personalitatea fiecaruia. Sunt unii care isi dau seama destul de repede cum sta situatia, ce competente se cauta, ce asteapta patronii si procedeaza in consecinta. Sunt adaptabili, pot mai usor sa se transpuna in noua situatie si gandesc pozitiv. O atitudine de castigator. Sunt altii pe care orice esec ii descurajeaza si ajung, cel mai adesea, in postura de “eterna victimizare”.
Dupa esecuri repetate, nu au dreptate sa gandeasca asa?
Nu, pentru ca esecurile, de cele mai multe ori, li se datoreaza. Sigur ca e mai simplu sa dai vina pe societate sau pe sistem, insa oricine cauta de lucru trebuie sa stie ca se afla intr-o lume capitalista: patronii vor sa castige bani de pe urma oamenilor pe care ii angajeaza si e firesc sa fie asa. Sunt foarte putini cei care ar respinge candidatura unui imigrant, daca ar considera ca e omul potrivit pentru postul respectiv. Trebuie ca, incepand cu CV-ul si continuand cu interviul, sa il convingi pe patron ca tu esti omul de care are nevoie.
Exista cazuri in care nu ajungi la interviu si nici nu are rost sa trimiti CV-uri…
Da, este cazul catorva meserii pentru care intrarea in Ordin este extrem de dificila, precum medicina sau dreptul. Insa atunci cand decid sa vina aici, cei care practica aceste meserii cunosc situatia si ar trebui sa se gandeasca dinainte ce vor face (daca au posibilitatea sa astepte pana isi iau examenele sau daca sunt dispusi sa se reorienteze profesional.)
Eu nu zic ca e bine ce fac Ordinele; dimpotriva, mi se pare absurd ca, fiind atat de mare nevoia de medici, de exemplu, Ordinul nu se adapteaza la realitate si isi mentine conditiile neschimbate. Insa regulile sunt aceleasi pentru toti; cunosc cazul unui medic care si-a facut studiile la McGill, a lucrat 20 de ani in Boston ca medic pediatru chirurg si, intors la Québec, a picat examenul practic la Colegiul medicilor. Ar trebui sa existe programe de formare de cateva luni – un an sau macar sa se limiteze timpul de asteptare si costul examenelor. MICC lupta de multa vreme cu rigiditatea Ordinelor si, din partea unora, a obtinut niste deschideri; nu ne ramane decat sa speram ca pe viitor situatia se va schimba. Ceea ce vreau sa spun este ca, in urma cu ceva vreme, medicii si avocatii erau respinsi daca isi depuneau candidatura de imigrare. Si toti se plangeau din aceasta cauza. Acum sunt acceptati – nici asa nu e bine.
Cum se explica esecul repetat in cazul unor persoane cu pregatire si experienta in meserii care nu au Ordin sau unde Ordinul nu pune atatea conditii?
Cel mai important lucru este sa-ti placa ceea ce faci. Cand esti pasionat de meseria ta, cauti de lucru cu entuziasm, esti interesat sa te perfectionezi, lucrezi cu spor. Daca nu-ti place sau daca iti este indiferent se va observa cu ochiul liber. Cunosc destule situatii de persoane care au facut o facultate numai ca sa aiba o diploma in buzunar si care au lucrat apoi doar ca sa castige o paine. Pentru acestia, desigur, adaptarea la standardele de aici va fi greu de facut si gasirea unui loc de munca – un proces lung si greoi. Sfatul meu ar fi sa se reorienteze profesional, daca exista vreun alt domeniu care ii intereseaza. Societatea de aici ofera aceasta sansa: poti oricand s-o iei de la capat. Eu, una, nu cred ca exista lucru mai trist decat sa te trezesti dimineata si sa-ti fie groaza sa mergi la serviciu.
Mai sunt si alte aspecte care pot duce la respingerea unei candidaturi?
Cunoasterea insuficienta a limbii / limbilor. Depinde de postul pentru care aplici: altfel trebuie sa stie limba un contabil si altfel cineva care vrea sa lucreze in domeniul relatiilor publice. Daca, pentru CV, poti fi ajutat sa-l faci corect, ajuns la interviu vei fi nevoit sa te exprimi singur. Sa poti explica ce ai facut inainte, sa raspunzi la intrebari. Un alt aspect care duce la esec este legat de minciunile din CV. (Despre acest caz vom vorbi in editia urmatoare.)
