O canadianca de origine romana foloseste calitatile vindecatoare ale plantelor in practica sa de estetician. Ligia Raicu s-a nascut in Arad si a sosit in Canada in 1985. A inceput sa lucreze intr-un cabinet de cosmetica din Montréal ca simplu angajat, reusind insa, in doi ani, sa-si deschida propriul cabinet. “A fost greu, dar mi-a placut tot ce-am realizat si am gasit mereu sprijin la oamenii din apropierea mea”, spune Ligia Raicu. Acum, esteticiana locuieste in Victoria, unde are o gradina in care planteaza speciile de care are nevoie pentru tratamentele sale. Metodele de gradinarit le cunoaste de la mama ei, de cand era copil si isi ajuta familia sa ingrijeasca gradina. De la tatal sau, care era medic microbiolog, a mostenit credinta in puterile binefacatoare ale plantelor. “Aici am aplicat retetele cu care am venit de acasa”, mi-a spus Ligia. “In timp, am ajuns de la retete simple la tratamente profunde de intretinere a corpului si de combatere a insomniilor, stresului si starilor de anxietate. Tratamentele mele sunt complexe si in intregime naturale: impachetari cu alge, bai de plante…”
In gradina sa cresc numeroase plante cu virtuti terapeutice: 3 specii de eucalipt, 15 varietati de trandafir, coriandru, dafin si iasomie. Din toate acestea Ligia Raicu prepara uleiuri si tincturi esentiale, pe care le foloseste in tratamente. Esteticiana a fost invitata sa vorbeasca despre puterea miraculoasa a plantelor in centre specializate din Mexic, New York si Italia. Acum lucreaza la o carte in care vor fi introduse retetele sale.
Ligia Raicu are doi baieti de care este mandra si carora le-a transmis o parte din pasiunea ei pentru plante. Natura sensibila a Ligiei Raicu nu creste in gradina doar plante, legume sau pomi fructiferi, ci si amintiri: esteticiana isi roaga clientii sa-i dea un lastar din plantele pe care acestia le cresc, asa incat sa aiba, in gradina ei, o amintire de la fiecare.
Pentru cititoarele ziarului nostru, Ligia a facut publica o reteta speciala care combate ridurile, hidrateaza si catifeleaza pielea. Totodata, aceasta reteta detoxifica organismul si combate insomnia. Pentru a beneficia de rezultatele ei, trebuie sa fierbeti, la foc mic, timp de 15 minute, intr-o oala de 20 l, o legatura de lavanda (250gr), frunze de dafin (250 gr), musetel (250 gr) si anason (250 gr). Decoctul se pune in cada umpluta jumatate. Plantele se pot pastra si folosi inca 6 zile. Pentru a fi eficienta, cura trebuie urmata timp de o saptamana si baia facuta la aceeasi ora (de preferinta seara, inainte de culcare).