Patru romane din Québec cu personaje romanesti

Scriitorul Michel Lavoie, nascut in 1946 si autor, cu incepere din 1994, a numeroase carti pentru tineret, a dedicat o suita de patru romane unui personaj romanesc, o adolescenta, Anca: Le secret d’Anca (1996), La lettre d’Anca (1997), Le choix d’Anca (1999) si Le retour d’Anca (2005), toate publicate la editura Vents d’ouest. Sunt patru romane respectuoase, in care autorul evita fie si cel mai mic derapaj dincolo de linia corectitudinii politice, scrise cu vadita atentie pentru a transmite un mesaj explicit de toleranta, de respectare a diferentelor culturale, de generozitate si compasiune. Romanele au mai curind dimensiunea unor nuvele ample si totul este, de fapt, o lunga confesiune a unei adolescente care, stabilita cu parintii in Québec din 1989, traieste o dramatica si chinuitoare reconciliere cu trecutul.
Ne aflam, cu Le secret d’Anca, la Hull, in Québec, unde Anca este eleva la o scoala secundara. E grava, timida, retrasa, neraspunzand la provocarile rasiste ale unor colegi din clasa; prietena ei, Stéphanie Désilets, o incurajeaza sa isi deschida sufletul. Anca are intr-adevar un secret teribil – pe care, in cele din urma, il destainuie prietenei ei -, si secretul acesta nu o priveste doar pe ea. E un secret de familie, care se leaga de ultimii ani petrecuti in Romania lui Ceausescu cind, impreuna cu un grup de prieteni, adolescenti ca si ea, a suferit represiunea Securitatii, inchisoarea, tortura… A incercat sa fuga din Romania cu Alexandru, primul ei iubit, dar Alexandru a fost impuscat si ranit grav, iar ea – violata. Va reusi totusi sa iasa din tara, de data aceasta impreuna cu parintii, si sa ajunga in Québec. Secretul ei consta in experienta maternitatii timpurii: cand a plecat din tara era insarcinata si copilul se va naste in tara de adoptie. Este copilul lui Alexandru, care cu siguranta a murit. “Esti sigura ca tatal copilului tau este Alexandru?” este intrebarea angoasanta pe care i-o pune Stéphanie si cu aceasta intrebare se incheie romanul, lasind un final deschis catre continuarea naratiunii.
Si astfel, personajele si realitatea din Romania revin in La lettre d’Anca, unde, in fata unei scrisori nedesfacute din tara, Anca isi rememoreaza din nou, cu alte amanunte, experienta nefericita din anii ‘80 si viata ei cu Alexandru. Cand, in cele din urma, desface scrisoarea, afla ca ea este tocmai de la el – care deci n-a murit. Alexandru va veni si el in Québec. Iata asadar un previzibil happy-end… Numai ca lucrurile se complica in volumul al treilea, Le choix d’Anca. Alexandru, devenit si el elev la aceeasi scoala secundara ca si Anca, nu mai e acelasi cu tinarul pe care ea l-a iubit in urma cu doi-trei ani. Vestea ca e tatal unui copil, in loc sa-l apropie, dimpotriva, il indeparteaza de ea. In cele din urma, el se arata atras de Stéphanie si atractia este reciproca. Cei doi innoada o idila care se termina insa brusc si tragic: unul dintre colegii rasisti ai lui Alexandru il injunghie si Alexandru moare la spital. Stéphanie ii dezvaluie si ea Ancai un secret, secretul lui Alexandru. Toata schimbarea pe care o remarcase Anca in comportamentul fostului ei iubit avea o explicatie dramatica. Alexandru stia ca nu putea fi tatal copilului Ancai: in Romania, Securitatea l-ar fi arestat si supus unor experiente care l-ar fi facut steril. Nu i-a spus asta Ancai, dupa cum nici ea nu i-a spus nimic despre viol si de aici nefericitul malentendu! Pe de alta parte, Eric Lafond, asasinul lui Alexandru, cuprins de remuscari, vrea sa se predea, dar cu conditia ca Anca sa-l ierte. Asadar alegerea (le choix) pe care trebuie s-o faca Anca este intre gestul de a-l ierta pe acest coleg – venit plin de cainta sa-i marturiseasca mobilul regretabilei crime (gelozia, fiindca o iubea si el pe Stéphanie) si refuzul de a o face, ceea ce ar antrena prabusirea lui morala si sinuciderea. “Tu singura imi poti salva viata. Este alegerea ta”. Fireste, plina de generozitate, Anca alege sa-l ierte…
In ultimul volum, Le retour d’Anca, adolescenta devenita acum o tanara studenta la UQAM, inainte de a avansa intr-o noua relatie amoroasa cu un tinar simpatic si cam zapacit, Christian, hotaraste sa se intoarca in tara, sa revada locurile unde a suferit si unde a trait rare momente de fericire intrucat vrea sa intoarca definitiv pagina si sa nu mai priveasca niciodata inapoi.Va reusi, in cele din urma, sa-l descopere pe violatorul ei, Peter Cuza, acum un prosper proprietar al unei galerii de arta din Bucuresti. Vederea lui o face sa retraiasca intens trecutul si, cuprinsa de o ura brusca, de nestapinit, pentru toata nefericirea pe care acesta i-a produs-o, vrea sa-l impuste. Dar aparitia neasteptata a unei fetite, care-i spune dusmanului ei de moarte “Bunicule, vrei sa te joci cu mine?” o dezarmeaza si la propriu si la figurat. Anca il iarta. Se intoarce definitiv inseninata in Québec, unde isi va relua viata cu Christian si romanul se termina apoteotic: “Voi putea in sfarsit sa savurez cea mai mare valoare care exista pe acest pamant: libertatea…”
Acesta fiind, in mare, continutul romanelor, este evident ca ele nu trebuie judecate cu o exigenta exagerata. Sunt produse literare simple, de consum, cu mesaj educativ. Dar dincolo de orice, este instructiv sa vedem cum apare realitatea romaneasca in imaginarul unui scriitor onorabil din Québec. Daca dam la o parte bunele sentimente si intentii, nu se poate spune ca aceasta realitate este perceputa satisfacator in ceea ce are ea mai particular, complex si definitoriu. Sunt dezamagitoare simplismul viziunii, multimea cliseelor, glosele naive, uneori hilare, pe seama comunismului romanesc. Acesta este redus la un fel de dictatura latino-americana, brutala, amestecata cu nazism si combatuta de dizidenti, a caror unica actiune consta in contrabanda de alimente; o dictatura in care adolescentii sunt arestati – cu catuse! – in salile de clasa, fara ca parintii lor sa afle ceva despre ce li se intampla sau in care profesori si securisti sadici biciuiesc elevii ireverentiosi duminica la scoala etc.
Dar nu-i bine sa pretindem unei lucrari de fictiune rigoarea necesara unei lucrari documentare. Si nici sa ne strambam de dezgust patriotic cand realitatea din Romania este vazuta prin ochelari cu lentile deformante. La urma urmei vina, daca vina este, se imparte. Se scrie fals despre realitatea romaneasca si din superficialitate dar si din cauza ca multi dintre cei care traiesc sau au trait in miezul ei, vorbind despre ea, sunt sau au fost derutanti.