Locuitorii provinciei Québec nu prea au timp sa sarbatoreasca asa cum se cuvine Ziua Canadei, fiindca 1 iulie reprezinta, pentru ei, ziua mutarilor in «casa noua». Nici romanii stabiliti aici nu fac exceptie de la regula, mai ales cei sositi in ultimii doi-trei ani, care traverseaza tot felul de experiente inainte de a gasi o locuinta pe placul lor.
“Pentru mine, 1 iulie e ca o sarbatoare: imi place sa privesc cum se agita toti, cara mobile, incearca sa le aburce pe scari etc. In plus, se intampla tot felul de chestii nostime. Odata, cineva si-a scos mobila in strada asteptand camionul ca sa le incarce, da’ a avut proasta inspiratie sa le lase nesupravegheate. Cand a coborat cu restul calabalacului, mobila ia-o de unde nu-i! Si imi place iarasi la sfarsitul zilei, cand, obositi si multumiti, se aduna toti la o bere rece… Vorbesc asa fiindca eu nu m-am mutat niciodata in cei 7 ani de cand am venit in Canada. Nici un am motive: sunt multumit de apartamentul meu. E convenabil sa nu te muti prea des, fiindca proprietarii stabilesc la cat vor ei chiria pentru un chirias nou, in vreme ce pentru chiria locatarilor mai vechi nu au dreptul sa depaseasca anumite limite. Asta ca sa un mai vorbim de cheltuielile pe care ti le aduce orice schimbare de adresa. Dar, cum spuneam, din postura de spectator, 1 iulie e o zi placuta.” (Lucian)
“Noi ne-am mutat de mai multe ori in cei patru ani de cand suntem aici. Am locuit, timp de un an, in apartamentul ales de cei care ne-au primit cand am venit; nu a fost pe gustul nostru, dar nu aveam de ales; oricum, atunci nu cunosteam deloc orasul. Am inceput apoi sa cautam un apartament mai spatios, intr-o zona mai linistita. Ce ne placea noua era scump, iar propietarii cereau referinte. Cu destula greutate si emotii am convins un administrator roman ca suntem linistiti si seriosi. Blocul era foarte curat, zona buna, dar deasupra locuia o tipa cu trei copii care ne-au distrus nervii. Asa, am mai invatat o lectie: ca trebuie sa fim atenti si la vecini, cand cautam o locuinta noua. Apartamentul urmator l-am cautat in acelasi cartier, fiindca nu voiam sa-mi mut fiica la alta scoala, pe langa ca si noua ne convenea sa fim aproape de metrou. Dupa ce ne-am plimbat prin zona luni de zile, am gasit un bloc linistit; camerele sunt mai micute, chiria e mai mare, dar avem, in sfarsit, binecuvantata liniste! Sper ca de aici sa ne mutam numai la viitoarea noastra casa.” (Aneta )
“Eu si sotia mea am venit in 2003 in Canada si cei care ne-au primit ne-au plasat intr-un apartament ales de ei. Asa ca am avut, din prima zi, locuinta noastra, dar chiria era mare. Primele luni ne-a fost greu, fiindca stiti cum e la inceput: trebuie sa-ti iei o gramada de lucruri si te apuca groaza cand vezi cum se topesc banii. A trebuit sa muncim peste tot ca sa putem plati chiria. Dupa cateva luni, situatia s-a mai reglat, dar, spre iarna, viata in camarutele noastre a devenit un cosmar. Aveam vecini – deasupra si pe laterala – care se intalneau si faceau petreceri. Mai mult, in fiecare duminica vorbeau dimineata – pe la 6-7 – la telefon cu familiile lor, strigand cat ii tineau bojocii, dupa care puneau muzica atat de tare ca noi un reuseam sa auzim televizorul din propria noastra camera. Am vorbit cu proprietarul, care a dat din umeri, cu administratorul, ba chiar cu politia – care ne-a sugerat sa ne luam dopuri de urechi de la Jean Coutu. Ceea ce am si facut, fiindca eram rupti de oboseala si trebuia sa ne odihnim. In cele din urma, am hotarat sa ne mutam. A fost foarte greu insa sa gasim ceva care sa corespunda criteriilor nostre: sa fie aproape de mijloacele de transport, de scoli, cu vecini putini si, eventual, ceva romani in apropiere, ca sa ne simtim mai putin singuri. Ne-a ajutat o doamna romanca, administrator de bloc, iar acum suntem multumiti.” (Sandu)
“1 iulie e data oficiala de mutat, insa toti ne cautam case cu mult timp inainte. E un stres si acesta, fiindca dupa ce iti anunti proprietarul ca nu mai vrei sa ramai in bloc ai maxim trei luni in care esti obligat sa-ti gasesti noua locuinta. Preturile sunt destul de mari, cladirile sunt prost izolate… Eu m-am mutat, pana acum, de trei ori. Prima oara, am stat unde am gasit. Nu a fost simplu, fiindca avem doi copii si putini propietari erau dispusi sa ne primeasca. Prima locuinta a fost departe de ce mi-as fi dorit eu: imobilul era murdar, mirosea groaznic pe scari, erau tot felul de ciudati prin zona; noroc ca mai aveam un roman pe scara si ne mai consolam la o bere. Intre timp am cunoscut o familie cu care ne-am imprietenit; ei ne-au gasit apartament in blocul unde stateau. Copiii erau fericiti, fiindca locuinta era aproape de o piscina si de un «centre de loisirs». Chiria ne usca insa: impreuna cu cheltuielile de intretinere, plateam cat ipoteca la o casa. Asa ca iarasi ne-am mutat. Este bine unde stam acum, dar visul nostru este sa avem intr-o zi o casuta a noastra.” (Daniela)
“Eu sunt «concierge» la un bloc destul de mare. Am oroare de ziua de 1 iulie: multe apartamente de zugravit, telefoane ca sa inchiriez, munca multa, mizerie pe scari… De fapt, nebunia cu mutatul incepe cam din luna aprilie. La inceput ma bucuram – pe 1 iulie castigam bani frumosi – dar acum recunosc ca e obositor. Dar e o zi care trece si apoi ne linistim. Pana la anul.” (Damian)
Incepand din 15 iunie, Primaria Montréalului ofera, timp de o luna, ajutor cetatenilor cu venituri mici care nu au reusit sa isi gaseasca locuinta. Astfel, cei care nu se descurca singuri pot beneficia de sfatul unor specialisti pentru desfasurarea activitatii de cautare a unei locuinte. De asemenea, ei pot beneficia de gazduire temporara, pentru ei si familiile lor, la sediul YMCA, precum si de un serviciu de transport si pastrare temporara a bunurilor. Tot ce au de facut este sa sune la tel. 514 – 868 – 4002. Anul trecut, peste 3.500 de persoane au solicitat ajutorul Primariei in perioada mutarilor.
