Concertul lui Goran Bregovic din 9 iulie (desfasurat in Place des Arts, la inchiderea Festivalului de Jazz) s-a sfarsit tarziu, spre miezul noptii. Caci, dupa cele doua ore “regulamentare”, la cererea publicului, “Orchestra pentru nunti si inmormantari” a mers in prelungiri, inca 45 de minute. Atacul final – piesa “Kalasnjikov”, in care, provocati de pe scena, spectatorii au urlat “à l’attaque!” – i-a rapus pana si pe cei mai rezervati. Cei care au pierdut spectacolul il vor putea vedea pe TV5 duminica, 6 august, la 20h30.
Puhoi de lume s-a strans la Place des Arts, pentru concertul lui Goran Bregovic. O lume vorbind cam toate limbile pamantului.
Unii au venit sa descopere. Arabul de langa mine s-a indragostit de vocile bulgaroaicelor si de ritmul innebunitor; la sfarsit, m-a intrebat cum se face ca muzica Balcanilor nu e mai cunoscuta. Quebecheza era “un peu déçue” la inceput, fiindca se astepta ca muzica sa fie “plus gitane”; la sfarsit, striga si dansa ca apucata. Pe parcursul primelor doua melodii, perechea de “lovers” irlandezi s-a incapatanat sa discute, cu voce tare, despre petrecerea din seara precedenta; aproape linsati de cei din jur, cei doi au trebuit sa plece.
De mai multe ori am observat ca familiei de asiatici de mai incolo ochii le devenisera din oblici, complet rotunzi; per total, n-au parut sa regerete ca nu s-au dus la culcare la timp, ca sa fie fresh la job. Grupul de francezi venise ca sa mai uite de infrangerea la fotbal – grea lovitura, primita cu cateva ore inainte de concert; habar nu aveau ca Bregovic locuieste in Franta; la urma, erau mandri de asta. Fotograful care a aparut in stanga mea la un moment dat era febril – cadru dupa cadru; intr-o pauza, imi spune fericit ca intre Sarajevo si locul de unde vine el sunt doar 600 de kilometri. “Are you Romanian?”. Era, si, in plus, mare fan Bregovic.
Concertul? Mi-a placut. Mult. Si m-am bucurat sa-l descopar pe tanarul tobosar-acordeonist Alen Ademovic, un pasionat pana in varful unghiilor. Unde mai pui ca semana cu Goran, de-ai fi jurat ca e fiu-sau. Nu este, Bregovic are numai fete (patru fiice in total – una nelegitima).
De anul trecut, unii ii mai spun lui Ademovic si Ceausescu. Si iata de ce: in 2005, Goran Bregovic a pus in scena (scenariu, regie si muzica) spectacolul “Karmen avec une fin heureuse”. Inspirat de opera “Carmen” (de Bizet), a carei eroina este tiganca, Bregovic a hotarat sa creeze un spectacol intreg despre viata de azi a tiganilor. Carmen a fost rebotezata Karmen si, impreuna cu sergentul, a fost adusa intr-o istorie a zilelor noastre. Personajele sunt interpretate chiar de muzicienii din “Orchestra pentru nunti si inmormantari”. Asa se face ca lui Ademovic i-a revenit rolul “Ceausesku”, un tigan proxenet.
A, despre cochilie. M-am obisnuit si eu, ca mai toti, sa car dupa mine zilnic o nenorocita de cochilie. Sigur ca s-a facut farame la concertul iugoslavului. Corul de barbati, vocile femeilor, dozele ritmice – cand homeopatice, cand industriale – vibratia din aer, toate sunt ciocane anti-cochilie. Vorba e ca, pana sa apuc s-o peticesc, am umblat asa vreo cateva zile, savurandu-mi, ca la betie, greselile si neputintele.
Apropo de betie. Ati mai vazut solist care sa bea alcool in timpul spectacolului? Eu nu. Pana si-a adus Bregovic paharul cu bere pe scena. Bere era, am poza marturie.
