Visand la Harvard

Carmen Teodora Trifan a sosit in Canada impreuna cu familia, in 2002. Anul acesta ea a terminat École secondaire Mont-de-La-Salle si a fost admisa la Colegiul Dowson. Inainte chiar de a primi buletinul scolar cu mediile anului al V-lea, Carmen a primit, din partea Guvernatoarei generale a Canadei, medalia de bronz pentru rezultate exceptionale la invatatura pentru anul 2005-2006. Scoala i-a decernat, de asemenea, un certificat de excelenta pentru realizarile pe care le-a avut la Economie. In cadrul cursurilor de economie, Carmen a participat la un “Proiect de Profil” care s-a derulat in provicia Québec. Ea a infiintat, alaturi de colegi, compania “Kmistry” care a castigat primul loc la nivel de invatamant preuniversitar.
Pentru adolescenta noastra, cea mai importanta calitate pe care un om trebuie sa o aiba in viata este hotararea. “Stiu ce vreau si sunt o persoana foarte determinata. Am pretentii mari de la mine. Tot timpul am avut sansa sa fac ceea ce-mi place. Mereu spun ceea ce cred, ceea ce gandesc, pentru ca nu-mi place minciuna.” “Defecte? o intreb. “Vorbesc prea mult cateodata” – si zambeste. Carmen are ceva din neastamparul unui peste in apa – care amuza, iar usurinta cu care comunica cucereste. In Canada ii place faptul ca profesorii, spre deosebire de Romania, respecta elevii, dar nu-i place ca nu mai are unde sa joace sah. “Sunt numai oameni in varsta la Clubul din Montréal si toti sunt barbati. Eu joc sah de la sase ani si am participat si la Concursul de semifinala in Romania. Pentru mine, sahul a fost o provocare si-o placere. Ii datorez mult, mi-a educat rabdarea si gandirea in perspectiva.” Marea Neagra – Constanta a ramas locul ei favorit. “ Si Timisoara, cu parcul si Catedrala” adauga, dupa o pauza mica. Ii lipsesc prietenii din Romania dar – apanajul varstei – si-a facut repede prieteni noi aici. Insa si pe acestia va trebui sa-i inlocuiasca peste cativa ani, pentru ca tanara noastra este atrasa de America: “Visul meu este sa studiez la Harvard.” Cu increderea deplina a adolescentei si cu mintea bine disciplinata, Carmen Teodora Trifan are toate sansele de a face din vis realitate.
Inainte de a-mi lua ramas bun de la singura fiica a sotilor Trifan simt o veche amaraciune in suflet: de decenii intregi, Romania este incapabila sa creeze locuri de munca atractive pentru copiii ei extraordinari. Asta e, imi spun, copiii au dreptul sa-si aleaga o viata mai buna oriunde in lumea asta, in Statele Unite, Germania, Canada si, din ce in ce mai rar, in patria care i-a nascut.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare