Dintre tarile Europei de Est, Romania a fost singura care a avut o “zi” a ei, in cadrul festivalului “Week-ends du monde”, organizat de Primaria orasului Montréal in perioada 8 iulie-13 august. Spectacolele romanesti prezentate in 21 si 22 august pe scena din Parcul Jean-Drapeau au atras peste 2.000 de spectatori. Acestia au putut urmari jazz interpretat de Teodora Enache (acompaniata la caval de bulgarul Theodossi Spassov), pantomima cu actorul si regizorul Dan Puric, precum si un recital al interpretului de muzica populara Grigore Lese, insotit de un numar de coregrafie executat de Liliana Iorgulescu. Au mai cantat Anuca Dragan-Duval (voce) si Sergiu Popa (acordeon), artisti romani stabiliti la Montréal. Din program nu a lipsit nici starul canadian de origine romana Corneliu Montano.
Mici, bere, concert de jazz si folclor romanesc, pantomima cu un actor roman… Nu, nu este descrierea unei serbari campenesti din Romania. Nici a unui picnic la ValDavid (desi o buna parte dintre protagonisti au fost prezenti, ulterior, si la Val David). Este vorba despre Ziua Romaniei, sarbatorita pe insula Sainte-Hélène, in Parcul Jean-Drapeau, cu ocazia festivalului “Week-ends du monde” (8 iulie -13 august), organizat de Primaria Montréalului. De realizarea Zilei Romaniei s-a ocupat Asociatia ROCADE, in parteneriat cu Ambasada Romaniei la Ottawa, Consulatul general al Romaniei la Montréal si Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei. Pe langa spectacolele sustinute de artisti invitati din Romania si de solisti locali, a fost vernisata si o expozitie de fotografii din “Vechiul Bucuresti”. S-a baut bere, s-au mancat mici, sarmale si carnaciori; una peste alta, doua dupa-amieze in care insula a fost (aproape) romaneasca.
Teodora Enache: “De ce jazz? De ce nu?”
N-a stiut nimic despre jazz pana pe la 20 de ani, cand a inceput sa-l cante. Intalnirea Teodorei Enache cu jazzul a creat minuni. Pentru ea, jazzul nu este numai muzica. Este si bucurie, entuziasm, joc, spontanietate. “Cred ca fiecare din noi purtam inauntrul nostru o samanta, iar cand ea incolteste si da roade, devenim artisti”, spune Teodora Enache.
Este renumita pentru interpretarea in maniera de jazz a unor piese cunoscute din repertoriul celebrei Maria Tanase, fapt pe care Teodora Enache il explica simplu “Maria Tanase este in noi. O purtam in noi de generatii, copiii nostri au sa o poarte in ei, pentru ca ea este un pilon al existentei noastre. Iar in momentul in care am descoperit jazzul, ca limbaj, am inceput sa exprim prin jazz ceea ce aveam in mine, adica pe Maria Tanase”. Teodora canta, de doi ani, impreuna cu instrumentistul bulgar Theodossi Spassov, care a acompaniat-o si pe scena din Parcul Jean-Drapeau. Unde, mai spune artista, s-a simtit inconjurata de un public cald, care, prin aplauze, facea sa circule energii artistice inspre si dinspre scena. Pentru amatorii de jazz si/sau fanii Teodorei Enache, sa spunem ca ea are sanse sa fie invitata la editia de anul viitor a Festivalului International de Jazz de la Montréal, invitatie care, recunoaste artista, i-ar face mare placere.
Grigore Lese: “Vremea divertismentului a cam trecut”
Aclamat, la incheierea concertului, cu strigate sacadate de “Lese! Lese!”, asemeni lui Hagi in perioada sa de glorie, Grigore Lese a oferit singurul CD pe care il avea la el unui cetatean montrealez de origine maghiara, venit de pe meleaguri maramuresene, care s-a declarat mare admirator al cantecelor sale. Iar “Paginilor Romanesti” le-a acordat, cu amabilitate, un interviu. Am aflat astfel despre ultimele concerte sustinute de Grigore Lese in Romania (dintre care se distinge, prin inedit, cel sustinut impreuna cu trupa “Sistem”, in deschiderea concertului Depeche Mode) si in strainatate (Berlin, Tokyo etc). “Ceea ce cant eu s-ar putea numi muzica taraneasca sau, mai bine, muzica traditionala. Folosesc instrumente muzicale traditionale (fluier, caval, toaca). Cant despre momentele cele mai importante din viata omului: nastere, nunta, moarte. Am in repertoriu cantece “terapeutice”, despre dor, dragoste, jale, instrainare… Iar aici, la Montréal, au fost spectatori care au simtit ce se intampla pe scena, ceea ce ma bucura si ma face sa cred ca folclorul romanesc nu a murit”, spune interpretul maramuresean.
Cunoscut ca fervent aparator al folclorului autentic in lupta cu folclorul suburban (manelele), Grigore Lese regreta ca 1989 nu a insemnat, asa cum spera toata lumea, momentul reinvierii definitive a spiritului romanesc, cu ce are el mai bun. Dar, optimist, solistul crede ca este inca vreme, si, in ce-l priveste, este hotarat sa promoveze in continuare valorile folclorului autentic, pentru ca, spune el, “vremea divertismentului a trecut “.
Corneliu Montano: “Mi-ar placea sa cant colinde romanesti”
Cunoscut de acum doi ani, de cand a participat (ajungand pana in faza finala) la concursul-show Star Académie, Corneliu Montano (in acte, “Munteanu”) este acum o vedeta incontestabila a muzicii cross-over. Nu cu multa vreme in urma, el a sustinut un concert la vestitul Carnegie Hall din New York, impreuna cu alti solisti de renume ai muzicii de opera. Concert care “i-a deschis usile” show-biz-ului american, aducandu-l in atentia producatorilor. Corneliu, care are acum 23 de ani, vrea sa mai astepte cativa ani inainte de a debuta in muzica de opera: “Sunt inca prea tanar pentru o cariera in muzica de opera. De aceea m-am lansat in genul muzical numit cross-over, ceva intre muzica usoara si opera, similar, daca vreti, lui Andrea Bocelli, dar bineinteles ca visul meu este sa devin tenor, undeva, la 30 de ani”.
Printre proiectele aflate in pregatire se numara si un turneu de Craciun, impreuna cu o corala din Québec, cu care Corneliu va sustine concerte de colinde. Si, pentru ca nu uita ca este roman la origine, Corneliu spune ca i-ar placea sa sustina si un spectacol de colinde romanesti. Credem ca nu numai lui.
Dan Puric: “Cat de multe poate spune un roman cand tace…”
S-a spus despre actorul, scenaristul si regizorul Dan Puric ca este « incomparabil, inimitabil si irezistibil”. Ca este « un simbol european al pantomimei”, ca umorul sau aminteste de Charlie Chaplin si, mai ales, ca are caracter. A visat mult si a muncit si mai mult. L-a descoperit pe Dumnezeu pe masura ce a inceput sa-si constientizeze forta launtrica. Astazi, Dan Puric este mai mult decat un artist de exceptie, este o constiinta vie a neamului romanesc. Spectacolul “Visul” a fost aplaudat indelung, atat de publicul romanesc cat si de cel canadian.
Dan Puric, cum ai regasit Montréalul?
Are un aspect country, respira in el natura, in ciuda unor zgarie-nori nostalgici dupa America, are o tinuta foarte sentimentala, foarte emotionala, orasul este nemarcat de toane. E un paradox Montréalul, parca se simt padurile in el, parca se simt oamenii c-o anumita caldura, asa il percep eu… E asfaltat degeaba, in sensul ca e foarte multa viata, fara sa fie un temperament meridional. Exista o emotie adanca, ascunsa, dar pe care o simti la tot pasul, nu-mi dau seama de ce.
Intr-o lume in care oamenii folosesc excesiv cuvintele, tu ai redescoperit puterea gestului. Cum ai ajuns la aceasta descoperire care te personalizeaza in randul artistilor romani ?
Deoarece cuvantul incepuse sa ne tradeze, am redescoperit tacerea ca limbaj. Cuvantul dat de bunul Dumnezeu a fost virusat, pervertit, alienat si alienant in cei 50 de ani de comunism, urmati de cei 15 ani de neocomunism. Dar, vorba lui Talleyrand: “Dumnezeu ne-a dat limba ca sa ne ascundem gandurile” sau, cum spune un proverb chinezesc: “Cand oamenii mint, mainile spun adevarul”. A tacea, a vorbi cu trupul, nu cu corpul – in sensul de body language – cu trupul, care este casa sufletului, este calea cea mai rapida de a merge de la inima la inima, de la gand la gand. Exprimarea fara cuvinte nu este neaparat mai usoara, dar este mai limpede.
Dan Puric, cum a fost viata ta si cum a fost drumul artistic pe care l-ai strabatut de la statutul de debutant, intr-un teatru de provincie din Botosani, pana la performantele actoricesti de pe scenele lumii?
Cand aveam vreo 18 ani, pesemne pentru a nu ma tampi din cauza vremurilor, citeam tot felul de carti din astea mari, care acum imi par exagerate pentru varsta aia. Dar intelegeam cate ceva din ele. Una dintre carti a fost “Fenomenologia spiritului” a lui Hegel. Era acolo o metafora extraordinara: spunea Hegel ca picioarele care il duc sunt de pe acum in fata portii. De cand eram la Botosani simteam ca ceva se va intampla. De atunci si pana acum timpul meu artistic este foarte concentrat, nu m-am indoit o clipa ca o sa-mi ajute Dumnezeu sa-mi cristalizez si sa duc mai departe acest nou limbaj teatral. Experienta de la Botosani a fost una data de bunul Dumnezeu tocmai ca sa cunosc mai adanc, mai profund. Atunci am recapitulat istoria teatrului mondial, in sensul ca am cunoscut toata ideea de jertfa artistica, de sacrificiu artistic, sub formele cele mai umilitoare ale conditiei artistice, dar si cele mai nobile. Conditiile erau sarace, era perioada Ceausescu.
Genul “Pititi mustarul, vin artistii!”?
Mai rau decat atat! Mai aveam putin si am fi mers cu caruta prin comune, dar lucrurile astea transfigurate mi-au dat o forta extraordinara. Pana sa urc pe scene mari in New York sau Chicago, am facut teatru in comunele romanesti, unde am descoperit coeficientul de inteligenta si sensibilitatea acestui popor, ascunse, ca si acuma. Inainte ne tampea ideologia, acum ne tampeste tranzitia, urmasii comunistilor si mafia neosecurista aflata la putere. Poporul roman este persecutat de populatia Romaniei, subspecia care a ramas sa ne conduca.
Proiecte ?
Sa rezist in ghetoul neocomunist care este Romania, sa nu mor pana cand nu o sa vad o Romanie pe sufletul lui Eminescu, pe sufletul nostru si sa dea Dumnezeu sa rezist la ispitele astea de toate felurile. Sa creez spectacole care sa vorbeasca despre identitatea poporului roman, nu intr-un soi de tafna nationalista, ci intr-un soi tamaduitor si pentru celelalte popoare, asa cum a fost astazi, un spectacol care vorbea despre toti si, in ultima instanta, despre inima buna a romanului care incearca sa impace tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu. M-am bucurat in seara asta, pentru ca n-a fost numai public romanesc, ci si canadian, si iata cum a reactionat.
Canadienii te-au aplaudat cu aceeasi caldura ca si romanii.
Asta este darul pe care il da Dumnezeu unui artist in Romania, dupa 55 de ani de puscarie. Sa vorbeasca despre libertate fara niciun dram de ideologie, ci cu ochii catre cer.
Din pacate, multi romani s-au prezentat degeaba in Parcul Jean-Drapeau la ora 12 – ora anuntata in program -, pentru ca spectacolul a inceput, de fapt, la 5 dupa-amiaza. Situatie jenanta pentru organizatoarea spectacolului, Simona Hodos. Intrebata de oameni despre acest decalaj, ea a dat vina pe aparitiile lunare ale ziarelor romanesti din Montréal, care nu au fost astfel in masura sa anunte modificarile survenite in program. Cu toate acestea, in afisele realizate cu o zi inainte de spectacol pentru a anunta introducerea in program a solistei Anuca Dragan-Duval, ora indicata pentru deschiderea spectacolului era tot… 12.
Pagini realizate de Virginia Mateias si Adrian Ardelean
