Poetul tcm-ist

Poetul Decebal Armasu s-a nascut la Campina – « bucata de rai”, cum numeste el acest tinut – in urma cu 38 de ani. A decis sa intre in arena cuvantului scris anul trecut, cu volumul Un alt anotimp, aparut la editura Libertas. Spirit nelinistit, paraseste Romania pentru Italia – care se dovedeste doar o statie temporara, dorul de a privi asfintitul prin coama cailor readucandu-l acasa, la Campina. Nu pentru mult timp insa. In 2001 se muta in Canada si se stabileste la Montréal. “Am tras o linie, / sarind-o;/ m-am intors, / stergand-o./ Apoi am plecat mai departe” (Doar o trecere) marturiseste poetul in volumul sau de debut. « Inima mea nu pulseaza sange ci sentimente”, imi spune hotarat, in restaurantul ce seamana atat de mult cu un tren. “Din ce se naste poezia ta?” il intreb. « Dincolo de realitatea concreta exista o alta, pe care n-o percep cu ochii, cu mainile, cu narile… De acolo se naste poezia mea”: “Telepatii halucinante / patatu-mi-au sufletul cu obsesii; / si-n vartej de superstitii / pierdut-am culoarea vietii / nascuta-ntre asfalt / si cer de bulevard.” (Strigat)
Fire nostalgica si meditativa, Decebal Armasu se intoarce obsesiv spre radacini, cautand acolo energiile primare, esentiale. « Iti place Canada? E un loc bun pentru un poet roman?” « Prin cate am trecut aici ar trebui sa nu-mi placa, dar indragesc Montréalul din ce in ce mai mult. Si n-am incetat sa scriu; in iarna, cel tarziu in decembrie sper sa-mi apara cel de-al doilea volum de versuri tot la editura ploiesteana Libertas”. “Ce faceai in Romania?” “Am fost inginer mecanic, broker, bijutier, ce sa mai vorbim, un adevarat tcm-ist.” “Ce inseamna asta?” « Nu stii ce inseamna TCM?” ma intreaba, putin contrariat, poetul. Si-mi explica, in timp ce bea a doua cana de cafea: T de la tampit, C de la cretin si M de la muncitor! Zambim.
Decebal Armasu e o persoana cu pasiuni mai rar intalnite, chiar contradictorii, cum ar fi geometria si zodiacul, matematica si mistica. Ecouri ale acestora se regasesc in Zbor topit: “Am trecut prin aura ta, / pipaind la marginea sufletului tau. / Mi-ai aratat numai linii si segmente ; / nu existau arcuri, cercuri… / Am trecut prin aura ta, / conform teoriei sufletului tau. / mi-ai strigat numai legi / si axiome;/ nu existau teoreme, ipoteze… / Am trecut prin aura ta, / conform reliefului sufletului tau. / M-ai purtat prin deserturi si pustiuri; / nu existau munti, ape… / Am mangaiat aura ta, pipaind la marginea sufletului tau, / curioase sentimente, / dupa linii si segmente, printre legi si axiome, / in desarte pustiuri, ce topesc.”
In aceasta lume vidata, intr-un spatiu altoit artificial peste natura sa sentimentala, Decebal Armasu este deplin constient de gratiile nevazute ce-i conditioneaza existenta dar, fidel adevaratei sale naturi, continua sa adune cioburi “de spart infinitul”, cioburi din care reconstruieste o lume plina de metafore, tristeti si luciditati.