Steaua, cu un picior in Liga Campionilor

Dupa un 2-2 la Liège, Steaua ataca grupele Ligii Campionilor din pozitia de favorita. Miza partidei de pe 23 august este uriasa. Dupa 10 ani, echipa din Ghencea are din nou posibilitatea sa joace la audienta maxima cu cele mai bune echipe din Europa. Pe plan financiar, calificarea inseamna o caruta de bani pentru latifundiarul Gigi Becali. Daca trec de Standard Liège, clubul va incasa 2 milioane de euro – prima de calificare, plus 600.000 de euro pentru fiecare victorie si 300.000 pentru meci egal. In cazul in care reusesc sa termine pe unul din primele 2 locuri in grupa – adica o calificare in optimi – Becali mai primeste inca 2,2 milioane de euro. Per total, clubul ar putea incasa cam 5 milioane de euro, la care se adauga banii incasati din vanzarea biletelor – o suma deloc neglijabila. Nemaivorbind ca, pentru jucatori, miza calificarii este 100.000 de euro de persoana promisi de Becali.
Toata aceasta avere vine in Ghencea, daca Steaua va reusi la Bucuresti un 0-0, 1-1 sau, bineinteles, o victorie.
Stelistii nici nu concep ca ar putea rata o asemenea ocazie, dar minuni in fotbal se intampla des. Anul trecut, Steaua s-a impiedicat de norvegienii de la Rosenborg – o echipa modesta, care n-a facut nici o branza in grupele Ligii. O ratare a calificarii dupa egalul din Belgia ar echivala cu o nenorocire pentru fotbalul romanesc.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare