Pierre-Henri Deleau este flamand de Cinema. Arta si Iubirea, spune el, sunt singurele intamplari miraculoase din viata unui om.
Producator, membru al Consiliului de Administratie al Academiei Europene de Cinema (din 1997), Pierre-Henri Deleau si-a pus pasiunea pentru cinema in slujba a nu mai putin de 14 festivaluri. El a fondat si a condus timp de trei decenii sectiunea Quinzaine des réalisateurs de la Cannes. In prezent, Deleau este delegatul a trei manifestari de anvergura: Festival International de Programmes Audiovisuels de Biarritz (FIPA), Festival du film d’histoire de Lussas si Forum du cinéma européen, de la Strasbourg. Pe langa aceasta, el coordoneaza, la Editura Jean-Claude Lattès, o colectie intitulata Cinéma et littérature. Pierre-Henri Deleau este celebru pentru imensa sa apetenta cinematografica: sunt zile cand se inchide intr-o camera si vede filme de dimineata pana seara. Din zecile de filme vizionate face apoi selectia – extrem de riguroasa – pentru festivalurile sale.
Nascut in nordul Frantei, Pierre-Henri Deleau renunta repede la o cariera in invatamant (ca profesor de filozofie). Cauzele abandonului sunt, pe de o parte, neplacerea pricinuita de un program rigid, pe de alta parte, marea sa iubire pentru cinema. Aceasta il poarta din Lille pana la Paris. Aici incepe ca asistent realizator la filmul lui Pierre Kast, Les soleils de l’Ile de Pâques, prilej cu care realizeaza ca “nu are nimic de spus” in aceasta postura. Avea 27 de ani cand i s-a propus sa se ocupe de o noua sectiune, la Festivalul de la Cannes, Quinzaine des réalisateurs. Sub conducerea lui Deleau, aceasta a fost, timp de 30 de ani, o rampa de lansare pentru cineasti din intreaga lume.
Aici au fost prezentate si filmele romanilor Lucian Pintilie (Reconstituirea), Radu Gabrea (Prea mic pentru un razboi asa de mare), Dan Pita (Second Hand) si ale noului val de regizori precum Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?), Cristi Puiu (Moartea domnului Lazarescu) sau Cristian Mungiu (Occident). Pentru ca vanatorului de talente Pierre-Henri Deleau nu-i scapa nimic din ceea ce are valoare. Nu se sfieste nici sa-si manifeste alergia pentru fata “stralucitoare” a showbizului: “Eu am plecat de la Quinzaine deoarece imi facea tot mai putina placere. In plus, faceam alergie la Cannes: pompa si fastul. Nu am fost niciodata un om al banului sau al puterii si nu sunt atras de onoruri.”
Ce credeti despre modul in care functioneaza azi industria audiovizualului ?
Este intotdeauna deriva catre profit. In Europa, televiziunile au introdus talk -showuri idioate, emisiuni frivole, jocuri stupide. Este o lume teribil de superficiala si este o lume idealizata, care nu permite spectatorului sa gandeasca. Acum 30 – 40 de ani, la televiziune vedeam piese de Schiller, Beckett – un lucru care astazi este imposibil. Dupa mine, faptul ca majoritatea televiziunilor fug dupa bani a scazut nivelul de dezvoltare a curiozitatii spectatorului. Cand televiziunea a fost creata eram copil, traiam intr-un orasel mic; la 8- 8:30 era jurnalul, apoi un film foarte bun sau piese de Molière, Corneille, alb si negru, bineinteles. Ne ridicam de la masa, ne asezam in fata televizorului si ne simteam ca la cinema, eram cu totul fascinati. Imi amintesc discursul unor oameni politici francezi care afirmau ca televiziunile, prezentand filme din lumea intreaga, maresc curiozitatea spectatorilor si ii determina sa calatoreasca si sa inteleaga ca nu este un adevar, ci o mie de adevaruri diferite. Astazi realizez ca un tanar, cu cat priveste mai mult la televizor, cu atat cunoaste mai putin. Scopul televiziunii a fost deturnat.
Care este cauza?
Banii! Cinematografele nu cumpara filme straine; este un fenomen general: cinematografia americana detine monopolul. Asta se verifica si aici, la Québec, unde filmele americane reprezinta 80%, restul fiind filme quebequeze. Se considera ca, pentru “altfel” de filme (chinezesti, malaeziene etc.), cerinta publicului este de 2%.
Ce se poate face pentru a schimba acest lucru?
Trebuie ca Guvernul sa se ocupe de cultura. Pentru ca este necesar sa se asigure diversitate, asta se cheama democratie. Sunteti in democratie in momentul in care aveti posibilitatea de a alege intre cinci, sase partide politice, de la dreapta la stanga. Cu cat ati vazut mai multe lucruri inainte de a vo-ta pentru unul sau altul, cu atat e mai bine.
E acelasi lucru si in domeniul artistic. Cultura este un instrument de rezistenta. Dau exemplu discursul lui Bush despre Irak vizand intrepatrunderea dintre bine si rau, cu presupusele arme atomice ale Irakului: 90% dintre francezi spun ca presedintele american e nebun.
De ce cultura este indispensabila?
Sa ne imaginam o lume perfecta. Toata lumea este bogata. Oamenii pot merge la cele mai bune restaurante din lume, la Acapulco, in Tahiti; dupa doi-trei ani incep sa se plictiseasca. Ce ii poate salva de la acesta plictiseala? Dragostea si Arta. Altfel spus, ceea ce nu este necesar devine indispensabil.