Urmas al generalului Emanoil Boteanu – ofiter roman care a luat parte la Razboiul de Secesiune din America – Florin Gheorghiu traieste, din anul 2000, la Montréal. Fost conferentiar la Facultatea de Metalurgie din Bucuresti, Florin Gheorghiu a venit in Canada in 1990, ca profesor invitat la Universitatea din Chicoutimi. Trei ani mai tarziu si-a adus familia si, dupa inca un an, a plecat in Labrador, unde a lucrat in domeniul minelor. In prezent, Florin Gheorghiu conduce o companie de inginerie specializata in domeniul minier si este coordonator de proiect la societatea de inginerie Atkins Ltd., Londra. Insa nu despre evolutia sa canadiana va fi vorba in cele ce urmeaza – desi experienta sa “nordica” nu este lipsita de interes – ci despre stramosul sau, generalul, si despre alti cativa ilustri membri ai familiei sale. Fiindca nu oricine se poate mandri cu o stramoasa care are bust in Cismigiu…
Povestea incepe – dupa cum aflam din arborele genealogic al familiei Boteanu – in secolul al XIX-lea, atunci cand Demetrios Gheorghiou, nascut la Salonic, a venit in Muntenia via Istambul si s-a stabilit aici, luand in casatorie o romanca. Documentele arata ca el a murit in 1840. Fiul sau, Nicolae Gheorghiu, s-a casatorit cu Kiriachita Boteanu, descendenta a familiei Botea din Focsani (un general cu acest nume a participat la Razbiul de Independenta din 1877 si s-a sinucis, pentru a nu cadea prizonier la turci). Sora Kiriachitei, Zinca Boteanu (Isvoranu, dupa numele sotului), a ctitorit, ajutata fiind si de enoriasi, biserica Boteanu din Bucuresti, reconstruind, in fapt, o biserica veche daramata in cutremurul din 1888. Din uniunea Kiriachitei cu Nicolae Gheorghiu s-au nascut doi baieti si o fata. Unul dintre fii – care a primit prenumele tatalui sau, numindu-se, deci, tot Nicolae Gheorghiu, a infiintat celebra fabrica de sapun Cheia. Extrem de bogat, cu o casa frumoasa pe Leonida, Nicolae Gheorghiu a pierdut totul la Casino si s-a sinucis in Parcul Ioanid, pentru a apara astfel onoarea familiei (sotia sa era principesa Elena Nicoleanu, fiica a principesei Elena Ghica si a lui Eracle Nicoleanu, maresalul palatului).
Celebra descendenta a familiei a fost si fiica Kiriachitei, Smaranda Gheorghiu (1857-1944), cunoscuta sub numele de Maica Smara. Scriitoare (autoare, printre altele, a unor versuri care au intrat in traditia orala, precum “Vine vine primavara / Se asterne-n toata tara / Floricele pe campii / Hai sa le-adunam copii”…), publicista, militanta activa in miscarea feminista a epocii, membra a mai multor societati culturale, Maica Smara a fost si prima reprezentanta a Romaniei invitata sa tina conferinte in Occident. Bustul ei se gaseste in Cismigiu, in unghiul format de strazile Schitu Magureanu si Stirbei Voda. O alta statuie care o reprezinta se afla in Parcul Mitropoliei din Targoviste, oras unde se afla si o scoala care ii poarta numele. Maica Smara a fost prietena cu intelectuali de seama ai epocii, intre care Mihai Eminescu; de la Veronica Micle a primit porecla de “Maica Smara”.
Ofiter si reporter
“Familia Boteanu a detinut in Bucuresti un cartier intreg, cuprins in perimetrul incadrat de actualele strazi Hristo Botev, Calea Calarasi, Cugir si Regina Elisabeta”, ne spune Paul Gheorghiu, varul din Bucuresti al montrealezului Florin Gheorghiu, care este pasionat de istoria familiei. (Ambii sunt nepoti, pe linie paterna, ai lui Dumitru Gheorghiu, al doilea fiu al Kiriachitei si al lui Nicolae Gheorghiu). “Ideea intocmirii unui arbore genealogic al familiei mi-a incoltit cam de pe la 17 ani, cand m-am intalnit cu tatal meu in fata gradinii Cismigiu. Am mers pe jos si mi-a aratat bustul Smarei…” Paul Gheorghiu mai povesteste ca a locuit intr-o casa mare, in care erau tot timpul cam trei generatii, astfel ca a avut sansa sa afle, de la cei mai varstnici, tot felul de povesti legate de membrii familiei sale.
Generalul Emanoil Boteanu a fost frate al Kiriachitei si al Zincai Boteanu. Despre el “vorbesc” arhivele Academiei militare din Romania. Absolvent al Scolii Militare de Ofiteri din Capitala, Emanoil Boteanu si-a continuat studiile in Franta, avansand la gradul de sublocotenent si de capitan, ajungand, in 1863, ofiter in Corpul de Stat Major. El este trimis, un an mai tarziu, de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca observator al Razboiului de Secesiune. Repartizat pe langa armata de pe Potomac – condusa de generalul George Gordon Meade – capitanul Boteanu a luat parte, in 1865, la batalia de la fortul Stadman. Lui ii apartin singurele marturii ale unui roman despre razboiul civil american, fiindca Emanoil Boteanu a trimis, din America, reportaje care au fost publicate in revistele cu specific militar din tara. Revenind in Romania si proaspat avansat la gradul de maior, el va fi, pentru scurta vreme, comandant al Flotilei, revenind apoi in Corpul de Stat Major. S-a retras din armata in 1893, avand gradul de general de brigada in rezerva.
