La Sémaine québécoise des rencontres interculturelles (1-8 octombrie) a insemnat, in acest an, o mare desfasurare de forte. Zeci de activitati au fost programate in diferite orase ale provinciei Québec. Pentru ca Montréalul absoarbe o mare parte din imigrantii care sosesc in provincia francofona si pentru ca MICC a pus la cale un program de atragere a noilor sositi in zona Capitalei, spre aceste doua orase ne-am indreptat si noi atentia. Daca montrealezii sunt obisnuiti cu manifestari culturale care au in prim-plan diversele etnii, pentru orasul Québec acestea sunt mai putin la indemana. Si nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca locuitorii “pure laine” ai Capitalei privesc cu destula reticenta ideea de diversitate.
La Montréal, cel mai interesant eveniment al Saptamanii a fost un happening fotografic. “Mille visages” – parte a temei sub egida careia s-au desfasurat toate “intalnirile”: “Mille visages, notre avenir “ – a luat nastere din initiativa unei fotografe, Sonia Jam, care a propus montrealezilor de diverse origini sa se adune in fata obiectivului sau. Asa ca, in 1 octombrie, aproximativ 150 de persoane au sfidat ploaia si s-au reunit in Complexul Desjardins, pentru a oferi o imagine a diversitatii. Imbracati in tricouri sau pulovere albe, la cererea fotografei care a vrut, in aceasta maniera, sa elimine elementele de culoare care ar distrage atentia. Un alb vazut si ca element de unitate fiindca, spune Sonia Jam, “Oamenii simt astfel ca fac parte din grup”. Atrasa de expresivitatea maternitatii si de autenticitatea copiilor, Sonia Jam are deja experienta in domeniul fotografiilor de grup. Ea a reusit chiar sa reuneasca 1100 de viitoare mamici intr-o singura fotografie, iar in vara acestui an a convins 600 de tatici cu copii sa se adune, pentru o fotografie comuna, in pacul Angrignon.
La Québec, in 7 octombrie, vizitez Foire de la Diversité, la Galeriile Capitalei. In timp ce, in mijlocul multimii, reprezentantii Scolii de arte martiale Jocelyn Toy isi dovedesc indemanarea excutand Dansul Leului, trec in revista micile chioscuri ale celor aproximativ 30 de participanti. Se afla acolo scoli de dans si de limbi straine, firme care ofera servicii in diverse domenii, restaurante si “épiceries” doveditoare ale deliciilor culinare din diverse tari. Printre copii, pictatul fetei si tresele in par fac furori, distractii de la care nici unii dintre adulti nu se dau in laturi. Este, asa cum o arata si programul, o “zi familiala”. Cu toate astea, Foire de la diversité este si un loc al activitatilor serioase: descopar, printre participanti, Conseil d’Affaires et de Culture Québec-Bulgarie. Doamna Nadia Kichkina, presedinta acestuia, imi spune ca scopul lor este sa promoveze orasul Québec in Bulgaria, astfel ca imigrantii sa il aleaga drept loc de resedinta. Functionand deja de zece ani, Consiliul intermediaza, de semenea, schimburi comerciale si culturale. Aflam, cu aceasta ocazie, ca si Republica Moldova dispune de o organizatie similara. Trei pasi mai departe se afla Les Immigrants de la Capitale, ziarul pe care romanul Mihai Claudiu Cristea il scoate la Québec cu ajutorul unor colaboratori de diverse origini. Pe scena, ministra Lise Thériault isi rosteste discursul de intampinare.
Abordez cu domnul Claude Fradette, Consilier in Afaceri publice la Ministerul Imigratiei si Comunitatilor culturale, problema rasismului. Da, exista rasism si discriminare in Québec, spune domnia sa. Tocmai de aceea, ministerul si-a propus sa dea guvernului o politica prin care sa combata fenomenul. MICC a organizat, in acest scop, o consultatie publica, care a inceput in septembrie si continua sa se desfasoare; pana acum au primit 118 memorii de la diverse grupuri sociale. “Nu putem sa fim naivi si sa nu recunoastem ca, pentru unele dintre minoritatile vizibile, chiar tinerii din a doua sau a treia generatie, care nici nu mai sunt imigranti, au probleme in a-si gasi un loc de munca”. Consilierul mai spune ca rasismul este, in principal, o problema de informare : “Se pare ca oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Din aceasta primavara am inceput sa organizam grupuri de discutii cu angajatorii din intreprinderile quebecheze. Cei din intreprinderile mari sunt, evident, mai deschisi spre diversitate. Pe ceilalti trebuie sa-i convingem ca, daca angajeaza imigranti, nu e vorba de un act de caritate, ci de un act rentabil pentru ei din punct de vedere economic.” Integrarea mai rapida a imigrantilor pe piata de munca ar fi, spune Claude Fradette, o solutie pentru penuria de mana de lucru cu care se confrunta provincia la ora actuala.
Presedinte de onoare al Foire de la Diversité este unul din miturile cinematografiei quebecheze: Robert Lepage. Regizor, scenograf, autor dramatic, actor, realizator, Robert Lepage este o persoana care poarta in zambet modestia marilor creatori. Il intalnesc afara, napadit de ziaristi. Cand termina, o ia de la capat, cu un fel de voiosie resemnata. Imi spune ca, pe el, diversitatea il inspira. De altfel, el insusi se considera un “cetatean al lumii”, fiindca limbajul artei nu cunoaste bariere de spatiu sau de limba: “Poate sa-mi placa un cantec chiar daca nu ii inteleg cuvintele”. A calatorit mult, a realizat spectacole despre comunitatea chineza, il atrage exotismul altor culturi. “Lumea face multe confuzii. Bunaoara, baga toti asiaticii sub aceeasi palarie. Ori lucrurile nu stau deloc asa; diferentele sunt enorme. Din astfel de confuzii se nasc prejudecatile”, spune el. Cum stau lucrurile in Québec? “ In orasul Québec exista un mic fief protejat. Nu vorbim despre “celalalt”. Oamenii nu inteleg ca imigrantii nu le iau din ce-i al lor, ci le aduc”. Din perspectiva acestei bogatii, Robert Lepage este categoric pentru pastrarea identitatii etnice a imigrantilor, cu traditiile si obiceiurile lor. “Deschiderea, mai spune el, trebuie sa fie de ambele parti. Cei care vin in Québec gasesc ca oamenii de aici sunt naivi. Europenii, purtatori ai unei istorii vechi, trebuie sa inteleaga ca au de a face cu un popor tanar, care abia are cateva secole de istorie. Nu pot impartasi aceeasi perspectiva asupra lucrurilor.” In fond, spune Lepage, lumea e mult mai unitara decat s-ar crede: “Recunosc Québecul in alte locuri. Cel mai apropiat mi se pare de Suedia, de tarile scandinave, chiar daca dispunem de limba si de… o logica franceza.” De la diversitatea oamenilor trecem la diversitatea creatiei: “Si in opera mea exista legaturi, dar nu le fortez.” Robert Lepage este un creator care stie sa recunoasca lucrurile cu adevarat importante.
Ne intalnim – mai multi reprezentanti ai presei etnice – cu Virginie Desmarais, consiliera in imigrare la Primaria orasului Québec si cu Philippe Anctil, coordonator al sectiunii Servicii pentru persoanele imigrante din cadrul MICC pentru zona estica si zona Capitalei. Suntem informati cu privire la strategia desfasurata pentru atragerea de imigranti in orasul Québec, o strategie formata din mai multi pasi: intampinarea noilor sositi (care sunt ajutati sa-si caute locuinta, sa rezolve problemele de ordin administrativ, sa se inscrie la cursurile de “francizare”, fiind instruiti, tot acum, cu privire la drepturile pe care le au si la serviciile de care pot profita). Urmeaza o serie de ateliere care ii familiarizeaza cu societatea quebecheza si cu felul in care functioneaza diversele organisme din cadrul acesteia; se analizeaza piata de munca. A treia etapa abordeaza, concret, situatia fiecarui imigrant in parte, pentru a elabora o strategie de cautare a unui loc de munca. Urmeaza “suivi individuel” si “suivi collectif”.
La ora actuala, spun consilierii, cel mai bun profil de angajare il au posesorii de diplome intr-un domeniu tehnic. Cei cu masterate si doctorate au mai putine sanse, deoarece Capitala are o singura Universitate. Ce-i de facut, in acest caz? O adaptare de strategie; gasirea unei solutii temporare, probabil a unui job in acelasi domeniu, dar pe o pozitie inferioara celei la care ar avea dreptul conform pregatirii lor. (Ceva mai tarziu, intr-o discutie cu Claire Deronzier, Directoare generala a relatiilor interculturale din cadrul MICC, aflam ca e vorba de o situatie generala si ca noile reguli de selectie a imigrantilor tin cont de tendinta pietei de munca; studiile superioare nu mai prezinta, din aceasta cauza, avantajul de pana acum. Sau, in orice caz, nu in orice domeniu.)
Servicile, precizeaza cei doi, sunt oferite nu doar pentru nou-veniti, ci si pentru cei care parasesc alte zone pentru a se stabili in Capitala. “Nu se merge pe generalitati, ci pe cazuri individuale, aste e marea diferenta fata de alte programe. In plus, persoana este imediat informata, nu pierde cativa ani pana sa se orienteze singura in ce directie s-o ia”, spune Philippe Anctil. Specific orasului Québec, adauga el, este lipsa cartierelor etnice. Se spera ca sosirea unui numar mai mare de imigranti sa nu modifice aceasta situatie, fiindca localnicii nu vad cu ochi buni prezenta ghetourilor in orasul lor. Functionarii recunosc si ei existenta prejudecatilor: “Blanc et francophon” – este profilul celui care isi gaseste mai usor de lucru la Québec. Probabil din acest motiv oficialitatile au sporit efortul de recrutare in tarile care pot oferi acest “profil”. In Bucuresti, chiar in acest an a avut loc o astfel de campanie, insa efectele, spune Virginie Desmarais, se vor vedea abia peste vreo doi ani.
Spectacolul Belle et Bum, difuzat in direct din sala Teatrului Imperial, incheie seara in acordurile “musique du monde”. Organizarea e de zile mari: Claude Plante, director de vanzari la Télé-Québec , imi spune ca echipa care lucreaza in aceasta seara la realizarea emisiunii este alcatuita din peste 60 de persoane. In sala sunt in jur de 900 de spectatori, care raspund cu bucurie comenzilor unui animator blond. Lynda Thalie (din Algeria), Namori (din Cote d’Ivoire), Boogat (Mexic si Paraguay), Paolo Ramos (Brazilia) si Q-Banito (Cuba) fac sala sa vibreze pe cele mai diverse ritmuri. Privesc cu atentie publicul: marea majoritate e formata din quebechezi. Canta, danseaza, aplauda furtunos. Ma gandesc ca Robert Lepage are dreptate: singura arta da, cu adevarat, masura diversitatii.
