Sommet-ul Francofoniei – Desant canadian la nivel

Ca de obicei in Romania, cand vine vorba despre organizarea unui mare eveniment international, se gasesc destui care vad doar partea goala a paharului. Sommet-ul francofoniei, recent desfasurat la Bucuresti, n-a scapat de critici. De ce s-au cheltuit 9 milioane de dolari, de ce s-a perturbat circulatia in Capitala sau, mai rau, cu ce-i incalzeste, la iarna, pe romani un asemenea eveniment.
Este evident ca Sommet-ul in sine nu putea mari pensiile in tara, dar el aduce o vizibilitate internationala Romaniei, deloc de neglijat. Prezenta a peste 60 de sefi de stat sau de guvern in Romania a facut din Bucuresti, fie si numai pentru trei zile, una din cele mai importante capitale din lume – ceea ce nu-i putin. Polemica generata de neinvitarea presedintelui Libanului nu a dat lucrarilor doar sare si piper, ci si subiect de dezbatere asupra situatiei internationale – condiment necesar unor discutii considerate, in asemenea ocazii, plate si festiviste. Iar daca tari care nu au auzit de franceza vor face, de acum inainte, parte din familia francofona, aceasta este o decizie a Frantei – principalul finantator al miscarii.
Privit de aici, din Canada, Sommet-ul a avut consecinte concrete. La Bucuresti au venit Stephen Harper, Jean Charest, premierul provinciei New-Brunswick si primarul orasului Montréal, Gérald Tremblay. Este cea mai consistenta delegatie canadiana care a vizitat vreodata Romania. Mai mult, premierul Québec-ului, Jean Charest, a sosit in Romania cu patru zile inaintea inceperii lucrarilor francofoniei, ceea ce dovedeste un interes special al provinciei in intensificarea relatiilor politice si economice cu Romania. Interesul lui Charest are doua motivatii solide: Québec este una din destinatiile preferate ale emigratiei romanesti si provincia este principalul partener comercial al Romaniei in Canada. Peste 40% din exporturile si importurile Romaniei in Canada sunt localizate in Québec. (Exporturi Romanesti: Canada……107 mil. dolari US; Québec…….51 mil. dolari US; Ontario…….29 mil. dolari US. Importuri Romanesti: Canada…….83 mil. dolari US; Québec…….40 mil. dolari US; Ontario…….31 mil. dolari US).
Prin urmare, prim-ministrul Charest s-a dus la Brasov, sa viziteze firma Canam Manac Group, o investitie quebecheza specializata in realizarea structurilor metalice de inalta tehnicitate. Specialistii brasoveni sunt, printre altele, autorii ansamblului Cira Centre din Philadelphia precum si corealizatorii structurii metalice a terminalului nou al aeroportului din Toronto. Faptul ca investitorii din Québec sunt mai deschisi sa-si plaseze capitalul in Romania este o consecinta directa a emigratiei din provincie.
Un exemplu concret: Nick Calborean a emigrat in 1994 in Canada, s-a angajat ca muncitor la o fabrica din Brossard, a urcat, fiind apreciat profesional, si, in 1998, l-a convins pe patronul sau sa viziteze Romania. Vizita s-a finalizat prin cumpararea unei fabrici de componente electrice din Targu-Secuiesc, care se afla aproape pe butuci. Investitia din Québec a salvat fabrica, a mentinut locurile de munca si a adus piata de desfacere. In prezent, Nick Calborean este managerul fabricii din Ardeal.
Ca si Stephen Harper, premierul Charest s-a declarat incantat de Romania si de contactele la nivel inalt pe care le-a avut. Intr-un interviu acordat ziarului Ziua, Charest afirma despre Romania ca “este frapant sa vezi atata tinerete si foarte promitator pentru viitor. In Québec, societatea imbatraneste, este una din provocarile cu care ne confruntam, revigorarea societatii”. Lui Charest nu i-a scapat faptul ca romancele sunt frumoase si le-a invitat pe cat mai multe dintre ele sa se stabileasca in Québec.
La nivel federal, vizita delegatiei a confirmat cateva mari contracte cu lunga traditie, cum ar fi finalizarea reactoarelor 3 si 4 ale Centralei de la Cernavoda, precum si livrarea altor garnituri de metrou produse de Bombardier. Pozitiv si, mai ales, foarte rar in relatiile economice cu tari mari, Romania realizeaza un excedent al balantei comerciale pe relatia Canada, adica exporta mai mult decat importa.
Presedintele Basescu si-a reconfirmat vizita oficiala in Canada, amanata in aceasta vara din cauze medicale.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare