Comisarul Vosganian nu are mainile curate

0
121

Numirea senatorului liberal Varujan Vosganian in mult ravnita functie de comisar european parea sa fie mutarea castigatoare a lui Calin Popescu Tariceanu in meciul pe care acesta il joaca de ceva vreme cu presedintele Traian Basescu. Prestigiul pe care aceasta functie il ofera detinatorului ei si, mai ales, nivelul ridicat al salariului (se vorbeste de vreo zece mii de euro pe luna) a facut ca in ultimele luni sa se dea o adevarata batalie subterana pentru nominalizarea pe acest post a reprezentantului Romaniei. Dintr-o lista mai larga a posibililor candidati (Monica Macovei, Anca Boagiu, Mihai Razvan Ungureanu, Leonard Orban, Cristian David s.a.), premierul Calin Popescu Tariceanu, cel caruia ii revine dreptul de a propune candidatul roman, l-a ales, oarecum surprinzator, pe Varujan Vosganian.
Surpriza cea mare a venit insa de la Bruxelles, acolo unde presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso – cel care accepta (sau nu) candidatura propriu-zisa-, a ezitat s-o faca in cazul lui Varujan Vosganian, pe motiv ca acesta are probleme de dosar. Presa din Romania a scris chiar ca oficiali din cadrul Comisiei Europene ar fi afirmat ca Varujan Vosganian “a fost pe nota de plata a unor magnati”, ceea ce nu-l recomanda pentru inalta demnitate. Oficialii europeni ar face referire la faptul ca Varujan Vosganian, in fosta sa calitate de lider al Uniunii Fortelor de Dreapta, a acceptat o sponsorizare de la controversatul om de afaceri, Sorin Ovidiu Vantu, in campania electorala din 2000.
Romania nu este singura tara careia i se refuza prima nominalizare pentru postul de comisar european (prin acelasi lucru a trecut Letonia, in 2004), dar situatia actuala cade cum nu se poate mai prost pentru premierul Tariceanu, care se vede acum atacat si din interiorul partidului pentru situatia creata. Ca sa nu mai vorbim ca, daca se intoarce cu coada intre picioare de la Bruxelles, si pentru mandrul Vosganian situatia ar fi dintre cele mai neplacute. Castigator din aceasta poveste va fi tot presedintele Basescu care, dupa ce a obtinut pentru PD functia de ministru al Apararii, la schimb cu postul de comisar european pentru liberali, are acum motive sa rada pe sub mustata de situatia penibila in care se gaseste Tariceanu.
Mai mult, faptul ca Bulgariei i s-a acceptat candidatul din prima este o lovitura de imagine primita de Romania si la nivel european. Cauza: proasta inspiratie a lui Tariceanu.
La acest moment, in Comisia Europeana sunt 25 de comisari, cate unul din partea fiecarui stat membru, iar portofoliile lor se aseamana cu acelea ale unui guvern obisnuit. Pentru reprezentantii Romaniei si Bulgariei se vor crea doua portofolii noi, prin injumatatirea atributiilor din portofoliile mai complexe. Prin nominalizarea oficiala a Meglenei Kuneva, Bulgariei i s-a creat portofoliul “Protectia Consumatorului”.
Nominalizarea oficiala, care se face de catre presedintele Comisiei Europene, nu inseamna automat si ocuparea functiei. Este de fapt vorba despre o acceptare a candidaturii (ceea ce nu s-a intamplat, inca, in cazul lui Varujan Vosganian), candidatii urmand apoi sa treaca de examinari destul de dificile in cadrul Comisiei Europene.

Previous articleSfatul ipotecar – Iesirea din impas
Next articleRomania intra in Europa cu “fostii” la Putere
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.