Romania are, pentru 2007, primul buget de dezvoltare din ultimii 16 ani. Renuntand la acordul cu FMI, care ne impunea limitarea stricta a cheltuielilor, guvernul Tariceanu a sarit in cealalta extrema: alocarea a miliarde de euro pentru investitii. Este bine? Este rau?
Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, afirma cu mana pe inima ca avem, in sfarsit, “un buget pentru cetateanul roman, cetatean european”. El asemana economia romaneasca unui zimbru tot mai puternic, care-si face loc in gradina zoologica a Uniunii Europene. Asadar, bazandu-se pe incasari mai mari la buget, liberalii considera ca este timpul ca Romania sa deschida santierul investitiilor, inchis cu lacatul de PSD. Bugetul va aloca aproape 6 miliarde de euro Educatiei, cifra nemaiatinsa vreodata. Excelent, dar pe ce se vor cheltui banii nu prea este clar. Se vorbeste despre reabilitarea scolilor si mai putin despre salariile profesorilor. Sume mai mari sunt prevazute in conturile tuturor ministerelor si, mai ales, in cel al Transporturilor. Sa construim intr-un an tot ce n-am reusit sa facem in 16, cam asta ar fi chemarea Guvernului. Guvernul vrea dezvoltare si, pentru ideea in sine, nu poate fi decat sustinut. Alta este intrebarea cand ai bani in casa: cum ii cheltuiesti? Cum Romania nu a reusit sa-si intocmeasca vreodata un buget pe proiecte, Guvernul nu are decat raspunsuri generale in aceasta chestiune: facem scoli, spitale, drumuri, cumparam avioane. Toate intr-un singur an? Da, zice Guvernul.
O investitie a statului inseamna un contract in care o firma privata primeste bani publici pentru a construi ceva. Realizati cum saliveaza proprietarii firmelor in asteptarea tortului de peste 10 miliarde de euro? Daca banii s-ar cheltui corect, n-ar avea nimeni nimic de zis. Dar, din cate stim, coruptia n-a disparut din Romania, iar realitatea asta ingrijoreaza. Cand te trezesti ca ai acasa un sac de bani si nu ti-ai facut un plan de bunuri absolute necesare pe care le cumperi este grav. Asa esti tentat sa arunci banii in stanga si-n dreapta. Este exact cazul Romaniei. Exista temeri ca, din dorinta de a cheltui banii alocati, nimeni nu se mai intreaba cat costa drumul sau daca este necesar sa-l facem. Daca in bugetul lui Tariceanu ar fi aparut clar ca Romania trebuie sa construiasca in 2007 300 de kilometri de autostrada care costa x euro, am fi fost mai linistiti. Dar asa ceva nu exista. Si atunci banuiala ca banii vor fi impartiti cu darnicie firmelor apropiate Guvernului are baze reale. Sa adaugam ca miliardele propuse spre cheltuiala nu exista fizic in trezoreria statului, ci sunt bani asteptati sa vina, si, mai mult, imprumutati.
Cand Guvernul spune ca deficitul pe 2007 va fi 2,8% din PIB, asta inseamna ca vor fi cheltuiti cu 3 miliarde de euro mai mult decat vor fi stransi. Cand ai deficit, el trebuie finantat – adica banii vor fi imprumutati. Cand imprumuti, platesti dobanda. Deci, darnicia din 2007 va primi nota de plata in urmatorii ani. Datoria nu o platesc Tariceanu si Vladescu din buzunarele lor, ci tot romanii, prin impozite.
Inchipuindu-si ca economia romaneasca este un zimbru, pe care il admira cum se inzdraveneste zi de zi, Vladescu a uitat sa spuna ceva. Deficitul bugetar pe 2007 va fi mult mai mare decat 2,8%. El va ajunge la 6%, pentru ca statul trebuie sa plateasca despagubiri proprietarilor deposedati abuziv. Fondul Proprietatea trebuie alimentat cu bani din bugetul public.
Ungaria a experimentat bugetul de dezvoltare pana cand Uniunea Europeana a zis stop. “Nu sunteti in stare sa cheltuiti cu discernamant si nu avem chef de un membru falimentar pe care sa-l ducem in spate.” Acesta a fost mesajul expertilor europeni. O parte din tensiunea sociala de la Budapesta este un efect al problemelor economice. Ungaria s-a aruncat prea departe, mai mult decat ii permite economia.
Dupa cum se vede, este cateodata greu sa ai bani, daca nu stii clar cum sa-i folosesti.