Era inevitabil ca procesul de desecretizare a dosarelor – asa-numita “dosariada” – inceput in virtutea unei initiative legislative a guvernului Tariceanu si a unui impuls dat de presedintele Traian Basescu – sa ajunga si in lumea scriitorilor. Initial, desecretizarea privea dosarele oamenilor politici si asa s-a intamplat ca, intr-o prima faza, Dan Voiculescu sau Mona Musca sa fie deconspirati – cu precizarea ca Mona Musca, unul dintre politicienii reformisti cei mai activi, s-a autodeconspirat. Problema este insa ca, potrivit multor observatori, abordarea dosarelor nu a respectat regulile necesare de obiectivitate si onestitate. Un raport intocmit recent, la sfarsitul lunii septembrie, de catre Directoratul general pentru politici externe al Parlamentului European, la solicitarea reprezentatilor Bruxelles-ului in Comisia parlamentara comuna Romania – UE ajunge chiar sa considere dosariada drept o manevra « pentru compromiterea reformistilor ». Cazul liberalei Mona Musca nu putea trece neobservat si concluzia raportului sesizeaza un posibil abuz: « Exista probe ca informatiile (despre dosarele Securitatii – n. red.) sunt dirijate selectiv, pentru a-i discredita pe liderii reformisti. Un astfel de exemplu este cel al Monei Musca, pana acum cel mai popular om politic si liderul aripii reformiste din PNL. Dupa ce a fost dezvaluit un act relativ minor de colaborare a sa cu Securitatea, a fost exclusa din PNL si insultata in cea mai mare parte a presei, in comparatie cu situatia activistilor politici de dinainte din 1989, membri ai PSD si ai partidelor ultranationaliste, care si-au folosit influenta pentru a-si tine dosarele la secret”.
Se intampla oare acelasi lucru si cu dosarele scriitorilor si ziaristilor a caror deconspirare a fost propusa si apoi ceruta insistent de Asociatia Civic Media, in cadrul operatiunii «Voci curate”, coordonata de Victor Alexandru Roncea, ziarist la Ziua?
Deconspirarea Monei Musca, prototip de politician reformist, a produs un adevarat seism in randul admiratorilor ei, si, printre multi altii, au iesit la rampa ca s-o blameze Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Lucia Hossu-Longin. Iata insa ca seismul acesta a fost urmat de altele. Mai intai, dintre ziaristi, au marturisit ca au avut legaturi de colaborare cu Securitatea Carol Sebastian, director la Cotidianul, Adrian Patrusca, redactor-sef si Valentin Hossu-Longin, redactor – ambii la Ziua. A urmat apoi un nume >greu”: profesorul si filozoful Sorin Antohi, membru fondator al Grupului de Dialog Social care, intr-o impresionanta scrisoare de 19 pagini publicata in Cotidianul, a povestit imprejurarile in care a fost silit sa incheie « pactul cu diavolul”, in timpul liceului. Marturisirea lui Antohi a dezlantuit o adevarata frenezie a deconspirarilor, care nu s-au mai limitat la dosarele publicate (sau in curs de publicare) de CNSAS, la cererea Asociatiei Civic Media, ci au devansat prin zvonuri si interpretari mai mult sau mai putin tendentioase actiunea oficiala. Andrei Plesu, mustrator patetic al Monei Musca, a fost acuzat de Gabriel Andreescu in doua articole din Ziua ca ar fi fost si el colaborator al Securitatii. Potrivit lui si istoricului Mihai Pelin – acuzat si el, la randul lui, ca ar fi de fapt un securist reciclat in istoric – Andrei Plesu ar fi fost un fals dizident si persecutia la care a fost supus (domiciliul fortat la Tescani, printre altele) ar fi fost urmarea unei lipse de comunicare intre instantele superioare ale PCR si Securitate. La toate acestea se adauga un memoriu adresat de Andrei Plesu lui Nicolae Ceausescu prin 1982, publicat in mai multe ziare, in care autorul Minimei moralia se adreseaza extrem de obsecvios liderului comunist cerandu-i sa fie repus in drepturi (fusese dat afara din serviciu si-si pierduse dreptul de semnatura).
Acuzatiile pe seama lui Andrei Plesu au starnit reactii de respingere din partea multora (Nicolae Manolescu si Stelian Tanase, printre altii) precum si indignarea lui Gabriel Liiceanu, care a demontat, intr-o replica foarte acida din Cotidianul, una dupa alta acuzatiile aduse prietenului sau de-o viata.
Polemica in jurul lui Andrei Plesu a fost insotita, in paralel, de revelatia ca CNSAS stia de Sorin Antohi inca din 2002 ca a fost colaborator al Securitatii, dar ca, la vremea aceea, membrii consiliului de conducere – printre care se numarau Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici si Mircea Dinescu – au ales sa nu divulge informatiile pe care le detineau. Iata asadar, s-a spus, o coluziune pasibila chiar de o sanctiune penala!
Dar Andrei Plesu nu a fost singurul tarat in valtoarea rumorilor. Au urmat zvonuri compromitatoare despre Ana Blandiana, Romulus Rusan si Gabriela Adamesteanu. Aceasta din urma, exasperata, a publicat o declaratie patetica de dezmintire in Revista 22.
Se vede clar ca de fiecare data e vorba de personalitati importante si de mare prestigiu ale « societatii civile” si tocmai de aceea zvonurile acestea demolatoare au fost intampinate cu destul scepticism. Ceea ce nu a inlaturat insa amaraciunea celor atinsi de ele.
Ar mai trebui adaugate scrisoarea adresata de Virgil Tanase Evenimentului zilei, in care dezvaluie si el amanunte din biografia proprie, legate de colaborarea cu aceeasi temuta Securitate si acuzatiile aduse de Bujor Nedelcovici lui Mircea Iorgulescu, « prieten bun” din 1969, dar care l-ar fi turnat sistematic prin anii ‘80. Cazul lui Iorgulescu (aparat in Romania literara pentru scrierile sale critice valabile de Gabriel Dimisianu), de va fi fiind real, ne aduce in minte un alt «cuplu” de turnat-turnator, Stelian Tanase si «prietenul” Dan Oprescu, despre care cel dintai a scris o carte de succes Acasa se vorbeste in soapta…
Dosariada poate rezerva inca multe surprize. Ceea ce este insa din ce in ce mai frustrant este ca judecatile pripite si zvonurile imprastiate cu satisfactie ruineaza prestigiul unor oameni care fie ca nu sunt vinovati de ce se insinueaza, fie ca au cedat – cand au cedat -, in situatii de vulnerabilitate, amenintati, santajati si supusi unor mari presiuni. Cazul lui Sorin Antohi*, turnator si turnat, detestand profund regimul comunist dar colaborand, scarbit, cu Securitatea, prin informari anodine, fara nimic compromitator pentru cei «turnati” condenseaza o drama care, desigur, nu este izolata. Asa se face ca au existat si incercari de a pune o oarecare ordine in aceasta tendinta de a acuza pe oricine in mod nediferentiat. Ruxandra Cesereanu, in articolul Vinovatie si sanctiuni, publicat in Revista 22, propune luarea in considerare a patru grade de vinovatie si, corelativ, de vinovati: membrii aparatului de represiune, colaboratorii (informatori) zelosi ai Securitatii care au determinat arestarea si condamanrea unor oameni, turnatorii mercenari care au turnat pentru a obtine avantaje materiale si, in sfarsit, «persoanele de sprijin ale Securitatii care mediau intre securisti si informatori”. Ruxandra Cesereanu propune sanctiuni penale pentru primele doua categorii de vinovati si pentru celelalte – ori de cate ori se dovedeste ca, in urma colaborarii, au fost lezate persoane fizice. In rest, lustratia si sanctionarea morala de catre opinia publica ar fi suficiente.
Dar, dincolo de lipsa de rigoare a acuzatiilor mai este in discutie si credibilitatea acuzatorilor, cand vedem ca ei «ignora” tocmai cazurile flagrante de colaborationism. Gabriel Liiceanu vorbea, referindu-se la un dizident recunoscut precum Gabriel Andreescu, de invidie si de frustrare, dar in privinta altora sunt puse sub semnul intrebarii chiar onestitatea si buna credinta. Fiindca, asa cum se remarca intr-un articol semnat de Carmen Musat in Observatorul cultural, cei care se afla in primele randuri ale acuzatorilor publici n-au fost sau nu sunt nici pe departe modele de rectitudine: “Cand Doina Cornea, Dan Petrescu, Andrei Plesu, Gabriel Andreescu sau Mircea Dinescu erau anchetati de Securitate, Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu inaltau ode “multiubitului conducator” si consoartei sale, primul semnand in revista Saptamana nenumarate denunturi publice.Unde erau inchizitorii de acum, Ion Cristoiu, Mihai Pelin sau criptolegionarul Victor Roncea cand, la inceputul anilor ‘90, Gabriela Adamesteanu, Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, Ana Blandiana si Romulus Rusan erau infierati ca tradatori de tara de catre oamenii de bine, veniti sa ii aplaude pe mineri?”
Mircea Gheorghe
(*Necazurile lui Sorin Antohi nu s-au terminat inca. De curand, investigarea dosarului sau academic a aratat ca nu are doctoratul in istorie, cum a pretins el pana acum. Desi si-a dat toate examenele preliminare, Antohi nu si-a sustinut teza si a fost exmatriculat de la doctorat in anul 2000. In ultimii ani, profesorul iesean a indrumat el insusi doctoranzi, pentru ca nimeni nu s-a gandit sa verifice informatiile trecute in CV. Decan al Departamentul de Istorie de la Universitatea Central-Europeana din Budapesta, Sorin Antohi este autorul unor studii si carti de specialitate cu care ar fi putut, de mult, sa isi ia doctoratul.)
