Voiculescu, mai “tare” ca Basescu

Poate ca multi dintre dvs. stiati ca Traian Basescu are cameraman propriu. Nu este ceva neobisnuit pentru un presedinte de tara; a avut atat Iliescu cat si Constantinescu. Insa probabil ca nu multi dintre dvs. stiu ca de astfel de “privilegii” se bucura si Dan Voiculescu, liderul Partidului (era sa zic Comunist) Conservator din Romania. Este drept ca dl Voiculescu este si patronul trustului de presa Intact, care detine, printre altele, posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3. O sa-mi spuneti ca Dan Voiculescu nu mai este proprietarul trustului amintit mai sus, fiindca l-a cedat fiicei sale, Camelia. Eu va spun ca cedarea s-a facut mai mult de ochii lumii si, poate, de teama ca taticul ar putea fi luat la intrebari de procurorii DNA despre cum a facut primul milion, din sutele pe care le are in acest moment. Dar sa revenim la treaba cu cameramanul.
Publicatia Cotidianul (detinuta, in prezent, de un alt mogul al mass-mediei din Romania, Sorin Ovidiu Vantu) a publicat recent un amplu material despre relatia lui Dan Voiculescu cu postul de televiziune Antena 1. Articolul din Cotidianul vine sa dovedeasca ceea ce toata lumea stia de mult, si anume ca Dan Voiculescu controleaza Departamentul de stiri al “propriei” televiziuni in folosul imaginii sale ca persoana pu-blica. Conform publicatiei amintite mai sus, la Antena 1 exista un adevarat departament “stiri despre Dan Voiculescu”, unde toate informatiile si imaginile despre Voiculescu sunt verificate la sange de o intreaga echipa de consilieri personali.
Cat de independenta este televiziunea lui Voiculescu se poate foarte usor vedea din descrierea facuta in Cotidianul a unei “zile de lucru”: «Giani (cameramanul personal al lui Voiculescu n.n.) filmeaza de obicei cadrele de ilustratie pentru stirile cu Dan Voiculescu. Dupa filmare, el vine in redactia de stiri a Antenei, acolo unde are un studio de lucru separat, doar pentru uzul personal al liderului PC. In laboratorul sau, Giani face un premontaj al cadrelor cu Dan Voiculescu. Apoi pune imaginile pe o caseta si vine in redactie pentru a-i inmana caseta reporterului insarcinat cu elaborarea stirii. Reporterul stie ca acelea sunt imaginile “oficiale” si, la montaj, nu trebuie folosite altele. In procesul de elaborare a stirii propriu-zise intervine si un trimis de la partid. (…) Trimisul de la partid elaboreaza si urmareste buna transmitere a mesajelor politice curente ale presedintelui PC. (…) Montajul reprezinta ultima parte a elaborarii unei stiri de televi-ziune. La acest proces participa in mod direct Lucian Marinescu, consilierul de imagine al lui Dan Voiculescu, incadrat ca “director artistic” in Antena 1. El este, practic, seful tuturor celor care se ocupa de imaginea “domnului profesor”».

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare