Un fals reporter pune lumea pe jar

De filmul Borat – Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite ati auzit, cu siguranta. E filmul care are cel mai mare succes de box-office din ultima perioada si care a iscat un mare scandal pe mai multe continente. Intre altii, localnicii din satul romanesc Glod – unde s-au facut filmari – sunt hotarati sa dea in judecata producatorii filmului, sub motiv ca au fost pacaliti spunandu-li-se ca e vorba despre un documentar despre viata lor si nu despre un film unde sunt prezentati ca violatori, hoti si prostituate. La fel, doi americani care joaca rolul unor studenti depravati si rasisti, au dat studiourile 20th Century Fox in judecata, sustinand ca au semnat contractul la betie si ca li s-a promis ca filmul nu va fi difuzat in Statele Unite. Mai mult, filmul realizat de Larry Charles a fost interzis in Rusia, pe motiv ca umileste diverse grupari etnice si religioase. Culmea ironiei: Kazahstanul – tara “luata in ras” – a permis difuzarea filmului pe teritoriul sau, bucurandu-se chiar de faptul ca acum se vorbeste despre ea in toata lumea.

Cele trei vieti ale lui Sacha Baron Cohen

Borat Sagdiyev nu este la prima sa aparitie in calitate de personaj. El nu este, de fapt, decat unul dintre cele trei personaje in a caror piele ii place sa intre lui Sacha Baron Cohen, actor si umorist englez cu pasiune pentru prestidigitatie. Ca un adevarat scamator, el a scos din joben, mai intai, pe Ali G. Da Ali G Show este emisiunea pe care Sacha Baron Cohen a realizat-o cu succes, incepand din 2000, in Marea Britanie. Este vorba despre un program improvizat, in care actorul joaca rolul unui jurnalist si face, in aceasta calitate, interviuri neobisnuite cu persoane care cred ca e vorba de un interviu adevarat. Si nu se sfieste sa abordeze vedete din cele mai diverse domenii; miliardarul Donald Trump, milionarul egiptean Mohamed Al-Fayed, comentatoul politic Pat Buchanan, scriitorul Gore Vidal, lingvistul Noam Chomsky, fotbalistul David Beckham sau fostul secretar general al ONU, Boutros Boutros – Ghali sunt doar cateva dintre “victimele” falsului reporter. Ali G devine si personaj intr-un film realizat in 2002, Ali G Indahouse.
Borat este al doilea alter-ego, tot jurnalisticesc. Asa cum il vom regasi in film, Borat este reporter la televiziunea din Kazahstan, misogin si antisemit. Un personaj-oglinda al unor prejudecati si metehne contemporane, exagerat in toate cele, tocmai cu scopul de a nu trece, cumva, nebagat in seama.
Al treilea personaj pe care Cohen il cultiva este Bruno – un prezentator de moda homosexual, cu tendinte naziste. In viitorul apropiat el va deveni – cum altfel? – eroul unui film.
Nu este deci de mirare daca, tot îmbracand si dezbracand haine de personaje, actorul ajunge sa-i buimaceasca pe cei din jur. Dovada este faptul ca, prezentand, in 2005, premiile MTV Europe Music Awards, Sacha Baron Cohen a fost confundat cu… Borat, de presa din Ungaria. Asta dupa ce, in 2001, acelasi eveniment din lumea muzicala fusese prezentat de nimeni altul decat… Ali G.

Tanti America si nenea Kazahstanul

Filmul Borat – Invataturi din America pentru ca toata natia Kazahstanului sa profite incepe ca un documentar filmat in satul de origine al lui Borat din Kazahstan (in realitate, filmarile au fost facute in satul Glod si se aude vorba romaneasca acolo), unde fericitul reporter se pregateste pentru o noua misiune: sa mearga in America si sa descopere esenta civilizatiei americane, intrand in contact cu oamenii. Consatenii sai apar ca o mare familie – nu la figurat, ci la propriu – fiindca majoritatea il au ca tata pe violatorul satului, barbatii intretin raporturi neortodoxe cu mamele si surorile lor si, la drept vorbind, e destul de greu de clarificat care sunt relatiile de rudenie dintre ei. Daca insistam asupra acestui episod nu este pentru a le da dreptate satenilor din Glod (care cer acum, afland de succesul filmului, treizeci de milioane de dolari despagubire) – mai ales ca, asa cum Sacha-Borat (care este si co-scenarist) afirma, se poate observa ca acest Kazahstan al sau este “o tara imaginara”. Ceea ce ne atrage atentia este tehnica – bine stapanita de actor – de a amesteca faptele si personajele cu iuteala, asemenea unor carti de joc, pana cand toate devin confuze in mintea privitorului.
Multimea de aventuri prin care trece Borat, in goana sa dupa descifrarea misterului american nu poate fi cuprinsa in cateva randuri. Destul sa amintim ca, ajuns acolo, telul sau – ca si destinatia – se modifica, odata cu amorul aprins care-l cuprinde pentru actrita Pamela Anderson. Si ca de pe continentul american se va intoarce doar cu o nevasta exact pe masura familiei si a satului sau.

“Pas besoin consentement”

E interesant de observat ce fel de personaj este Borat. Un Charlie Chaplin rudimentar, un Stan cu initiativa (mai ales in cuplul pe care-l face cu obezul sau agent), un Norman mai hotarat. Toate intamplarile prin care trece sunt exagerate – pana la absurd si grotesc – fiindca Borat este un fel de salbatic care face, cu spaima, dar si cu mult curaj, experienta lumii civilizate. In fond, in Borat se regasesc o serie de personaje reprezentative. El e un Oedip fara remuscari, un Don Juan primitiv, un Don Quijote cu alura de scutier. Filmul intreg e o satira, si daca lumea salbatica din care vine Borat nu e deloc crutata, nici cu societatea americana lucrurile nu stau mai bine. Aceeasi Marie cu alta palarie, cum zice romanul.
Ca puncte slabe ale filmului: grotescul cultivat cu obstinatie, ca si prea-explicita ilustrare a unor prejudecati (vezi scena cu evreii din casa carora fug noaptea, pe furis; antisemitismul fiind una din tintele permanente ale lui Sacha Baron Cohen, el insusi evreu practicant).
Satira generalizata a lumii contemporane, filmul repeta, caricaturizand, marile gesturi intemeietoare. Eroul (fie el Borat, Ali G, Bruno sau chiar Sacha) se regaseste din suferintele pricinuite de descoperirea Americii si se intoarce unde-i este locul, acolo unde, pentru a trai dupa bunul sau plac, nu mai are nevoie de consimtamantul nimanui.

Simona Plopeanu
Simona Plopeanu
Simona Plopeanu are studii in literatura (Universitatea de Vest, Timisoara) si in jurnalism si "sciences de l'information" (Université de Montréal). Colaboratoare a ziarului Pagini Romanesti din 2004. In prezent, lucreaza ca specialist in informatie ("recherche") in invatamantul universitar din Québec.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare