Comunismul va fi condamnat oficial de la Cotroceni

Mult asteptatul Raport al Comisiei Tismaneanu despre regimul comunist va fi citit luni, 18 decembrie, in Parlamentul Romaniei, de catre presedintele Traian Basescu. Raportul a fost comandat de presedinte ca urmare a criticilor ca nu vrea sa condamne comunismul in mod oficial, in calitate de presedinte al Romaniei. Acum Raportul este gata, are 660 de pagini si contine suficiente informatii pentru ca presedintele Basescu sa poata spune, raspicat, ca regimul comunist a fost un regim criminal.
De altfel, politologul Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei de cercetare a celor 50 de ani de comunism, a declarat recent ca Raportul condamna comunismul ca “ilegitim si criminal, pentru crime impotriva umanitatii, pe care le declaram imprescriptibile.” Tismaneanu a mai afirmat ca regimul comunist a facut intre 500 de mii si doua milioane de victime.
Ziarul Adevarul a prezentat, intr-o editie recenta, spicuiri din Raport, facand referire la persoane importante din politica romaneasca de astazi, care sunt mentionate ca sustinatoare ale vechiului regim: Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor sau Adrian Paunescu.
Lista celor mentionati in Raport ca fosti colaboratori ai regimului comunist il cuprinde si pe Leonte Tismaneanu, nimeni altul decat tatal autorului Raportului.
In afara acestuia, Raportul mai contine si alte nume de rude ale unor politicieni celebri: Walter Roman (tatal lui Petre Roman) sau Gisella Vaas (bunica lui Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor).
Dupa prezentarea din Parlamentul Romaniei, Raportul va putea fi citit pe site-ul Presedintiei la: www.presidency.ro

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare